Cu auriu argintate
două felii de tandrețe-mi împarte
oceanul tău de lavandă și alte
clipoceli, mii,
le pune deoparte
ca o uitare de sine
ca sarea-n bucate.
Deschisă-i în poala privirii
acea carte
impară e pagina
din care se scurg nisipii
cuvinte clopote
bătând de departe
„Ce-a unit Dumnezeu”
…
nimeni
nimic
nu desparte.
foto tumblr.com
Citește și Mereu penultima
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
