Cu siguranță, nu mai este cazul să-l prezentăm pe Éric-Emmanuel Schmitt, dramaturg, romancier, eseist, realizator de film, autor tradus în 48 de limbi și jucat în peste 50 de țări, membru al Academiei Goncourt.

În 2022, la editura Humanitas, a apărut al doilea volum din ciclului romanesc „Străbătând secolele”, poveste de dragoste nemuritoare și amplă panoramă a istoriei umanității. Cun un titlu promițător, „Poarta cerului”, tomul lui Schmitt reînvie complexa și strălucitoare lume mesopotamiană. În volumul acesta, Éric-Emmanuel Schmitt reconstituie, cu erudiție veselă, o epocă legendară din Biblie. Datorită stilului său vizionar și ghidat de cele mai recente lucrări ale asiriologilor, el restaurează Mesopotamia complexă și strălucitoare căreia îi datorăm atât de mult.

Poarta cerului / Străbătând secolele II © Humanitas

Noul tom, palpitant, dospind de erudiție, urmărește epopeea turbulentei cetăți Babel, cu 3000 de ani înainte de Hristos, descriind o civilizație complexă, dar prea puțin întâlnită în literatură. Deși este considerată una dintre cele mai vechi părți ale civilizației, Mesopotamia nu a fost un subiect comun pentru ficțiune. După 1950, arheologii au descoperit în pământurile irakiene mii de tăblițe din lut, astfel, s-au conturat noi detalii despre o lume profundă, dar prea puțin analizată. Éric-Emmanuel Schmitt precizează că înainte, nu aveam materialul și cunoștințele care ne-au permis să vorbim corect despre ascensiunea acestei civilizații. Bunăoară, grație imaginației și serioasei documentări, autorul oferă cititorilor o lume fascinantă. Odată conjugate, rațiunea și ficțiunea au dat roade pe măsură. Ca și Tibor, eroul din primul volum, scriitorul recunoaște importanța cunoașterii Naturii, pentru a percepe conexiunile nemaiauzite, invizibile. De astă-dată, aventurile se desfășoară pe fundalul nașterii scrisului și apariția primelor orașe. Vom întâlni personaje care amintesc de Nabucodonosor, Avraam, Sara, Isaac și mulți alți eroi din „Vechiul Testament”. Înainte să abordeze epoca faraonilor, apoi pe cea a grecilor, Evul Mediu și China, Schmitt zăbovește în zorii tuturor civilizațiilor

Noam, protagonistul acestei saga începute cu romanul „Paradisuri pierdute”, o caută pretutindeni pe Noura, iubita lui inaccesibilă, iar pașii îl conduc spre Orient, în vremuri biblice. Practic, după ce și-a pierdut iubita și a realizat că e nemuritor, Noam cutreieră teritoriile care au fost leagănul umanității. Éric-Emmanuel Schmitt se identifică cu Noam în ceea ce-i leagă: curiozitate, bunăvoință, și senzualitate. Poveștii – spuse la prezent de un narator omniscient – și amintirilor lui Noam li se adaugă note de subsol importante care nu trebuie ignorate. În aceste note, la fel de fascinante precum propria sa poveste, Noam povestește în special întâlnirile sale cu înțelepții acestei lumi, printre care se numără Eschil, Platon, Diderot, Rousseau, Einstein.

Găsim firul vicisitudinilor lui Noam, resuscitat într-o peșteră – la câteva secole după decapitarea sa -, pierzând-o din nou din ochi pe iubita sa, Noura. Deducem focul pasiunii pentru această femeie din descrieri precum aceasta: „Capacitatea ei de seducție rezida în aceea că îmi ținea ascuns mai mult decât ceea ce arăta, un subtil joc al voalatului și al devoalatului, a cărui ispitire îmi aprindea focul dorinței. Noura se comporta ca sigur pe el diriguitor al nebuniei iubirii mele.”

Pașii săi îl călăuzesc spre Mesopotamia, unde descoperă apariția civilizației. Ajuns la Babel, investighează, în umbra acestui mare turn în construcție, căutând să facă lumină asupra desenelor sale, dar și asupra actelor tiranului Nimrod.

Avem parte și de o fascinantă descriere a Masivului Piatra Craiului, din România, în lungile peregrinări în urma iubitei pierdute: „Însoțit de câinele meu, am plecat așadar în pelerinaj pe muntele Kogaionon. Acesta era situat într-o regiune cu climat temperat, în sudul a ceea ce avea să fie numit mai târziu Munții Carpați. Toate  nuanțele de verde se arătau în acele văi, verdele gălbui al câmpurilor, verdele crud al câmpurilor proaspete, verdele brun al mușchiului, verdele întunecat al brazilor, verdele-albăstrui al vârfurilor din depărtare, pe versanții stâncoși, calcarul alb se adăuga nuanțelor cenușii de o asemenea delicatețe, încât aceștia deveneau atrăgători în loc să înspăimânte.”

Fascinat de chipul orașelor, devenit tămăduitor, iată-l zvârlit din uşă în uşă, încurcat de strategiile reginei teritoriului vecin sau în tensiunile consilierilor lui Nimrod, căutându-o, fără oprire, pe Noura. Încet-încet, Noam va descoperi mari progrese, inclusiv scrisul care, în mod logic, va fi un element-cheie pentru umanitate și propriile sale aventuri: „Babel! Nimeni din ziua de azi nu și-ar putea imagina ce am simțit intrând în cetate. Străzile înțesate, tarabele pline, miasmele în care se amestecau tămâia, orzul, iasomia, izul cărnii fripte, acea efervescență mă aruncă în mijlocul unei existențe tumultoase, ca și cum orașul își avea propria pulsație, obligându-mă să mă adaptez ritmului său.”

În această Mesopotamie efervescentă, Noam va trece și el prin grele încercări, luptându-se din nou cu ferocitatea fratelui său vitreg nemuritor, dar și cu descendenții săi. Va ajunge la o mare dilemă din pricina alesei inimii sale. Éric-Emmanuel Schmitt se comportă cu cruzime față de personajele sale? Autorul însuși mărturisea că a fost mereu interesat de tragedia existenței, deși nu este un autor de tragedii, dar nu poate refuza abordarea unor teme teribile.

Povestind această saga, dar purtând ‘ochelari culturali’ (referințe biblice), Éric-Emmanuel Schmitt încearcă să creeze o epopee care să urmărească istoria umanității. Sărind din epocă în epocă, eroul miraculos al lui Éric-Emmanuel Schmitt își continuă traversarea pe râul timpului și pornește într-o nouă investigație în inima Orientului antic. Noam o caută pe cea pe care o iubește, răpită în condiții ciudate. Flancat de câinele său, descoperă o lume în schimbare, Mesopotamia, numită altfel „Țara Apelor Blânde”, unde oamenii tocmai au născocit orașele, scrisul, astronomia. Așadar, în forfotitorul oraș Babel, plin de forfotă și aventură, unde un rege tiranic ar face orice pentru a-și vedea împlinit visul nebunesc – un turn care să ajungă la zei –, Noam descoperă, alături de noi prieteni, scrisul, arhitectura, astronomia, și reîntâlnește vechi dușmani. În Babel, un oraș zgomotos și plin de culoare, frumos zi și noapte, se confruntă cu tiranul Nimrod. Acesta, recurgând la sclavie, construiește cel mai înalt turn proiectat vreodată care va constitui «Poarta cerului» și va oferi acces către  Zei. Printre multe trucuri, șmecherii, capcane, trădări,  într-o veritabilă răscruce de intrigi, ‘Noam tămăduitorul’ intră în contact cu mai toate categoriile sociale și are parte de întâlniri uluitoare: Mael copilul poet, misteriosul Gawan numit ‘Magician’, Regina Kubaba, amețită de inteligență și răutate, Avraam, liderul nomazilor evrei, care refuză noua civilizație. Ce va alege Noam? Își va sacrifica înclinațiile profunde pentru a se dedica luptei împotriva nedreptății? Ca și în romanul lui Paulo Coelho, „Jurnalul unui mag”, eroul pornește într-o lungă călătorie, vastă metaforă a vieții.

Grație peripețiilor acestui personaj, cititorul descoperă noutăți despre evoluția medicinei, nașterea scrisului, dar și începutul comerțului. Este demnă de admirat minuțioasa muncă a scriitorului, îndeosebi atenta documentare (transcrisă mai ales în notele de subsol). Din nou, textul este instructiv și reflectă problemele cruciale ale erei noastre actuale. Éric-Emmanuel Schmitt construiește un roman cu nuanțe ecologiste, feministe, un volum puternic și angajat.

O saga formidabila, această Poartă a Cerului devine și mijlocul de a accesa o altă lume, atât de îndepărtata, dar și atât de apropiată de ceea ce astăzi noi trăim. Originalitatea acestui volum se regăsește în faptul că autorul privește prezentul dintr-un trecut foarte îndepărtat pentru a putea aprecia harta progresului uman. Această perspectivă à la Jean-Jacques Rousseau reflectă ambivalența: pe de o parte, există progres, pe de altă parte, există abandon. Fiecare invenție schimbă harta umană și cu bine și cu rău. Rousseau-ist sau nu, romancierul și filosoful nu este de fel vreun nostalgic. Pur și simplu convinge cititorul asupra modernității și geniului uman, mai ales că dialogurile sunt bine sudate, scrisul este plin de vervă, iar aventurile sunt nebunești. „Omenirea evoluează imprecis, e-n continuă mișcare, fără a ajunge undeva anume, împinsă de competiție, orgoliu, geniu, megalomanie, refuzul propriilor limite. Babelul neterminat nici că va fi vreodată terminat și se va hrăni din propria dorință, fără a ajunge vreodată la bucurie.”

A fost nevoie de pasiune, erudiție și multă imaginație pentru a zugrăvi- în peste cinci sute de pagini – încă o etapă din istoria umanității. Prin acest roman, Éric-Emmanuel Schmitt este la rândul său un filosof, istoric, metafizician, fabulist. Practic, autorul a rescris episodul Turnului Babel, jertfa lui Avraam, dar și epopeea lui Ghilgameș. Aplică propria grilă de lectură asupra trecutului pentru a face ecoul lumii noastre moderne, fie că este vorba de critica celor puternici, a misticilor, a acestor „ventriloci” ai lui Dumnezeu care vor să concureze cu raiul. Și acest volum este uluitor. Așteptăm nerăbdători apariția și celui de-al treilea volum.

Titlu: Poarta cerului

Subtitlu: Străbătând secolele II

An apariție: 2022

Ediție: I

Pagini: 528

Format: 13×20 cm

ISBN: 978-606-097-180-1

Colecție: Seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt

Domeniu: literatură

Autor: Eric-Emmanuel Schmitt

Traducere: Doru Mareş