Știai că e toamnă?
Ştiai că e toamnă?
Că lumina se plimbă prin noi
Ca o mare doamnă
Vântul îmbracă totul în aramă
Şi înalţă zmeie, apoi le destramă
Ştiai că e toamnă?
Din primăvară am pus
Râsul tău într-o ramă
Mă uit la el cu jind, cu teamă
Dragostea noastră e cu soarele de-o seamă
Ştiai că e toamnă?
Că tăcerile noastre din piept
S-au preschimbat în rană
Mă mai iubeşti? Gândul tău mă mai condamnă?
La vară, la dragoste, la toamnă?
Ştiai că e toamnă?
Şi sângele ei tulbur te îndeamnă
La păcat nemărginit, fără de vamă
Sufletele rămân fără de prihană
Nervuri subţiri în visele de astă vară
Ştiai că e toamnă?
Şi curcubeiele toate se înhamă
Să zboare în vânt pe o coamă
Culori risipite de dor, de teamă
Şi inima ta e desenată ca o frunză la mine în palmă
Ştiai că e toamnă?
Nu e nici fericire, nu e nici dramă.
Prima întâlnire
M-am întâlnit cu tine
Ca şi când m-aş fi întâlnit cu mine
Să mă cunosc mai bine,
Descoperirea sentimentelor noi
Ca la descoperirea lumii
Şi a eurilor, a bătăilor
Din piept, ale inimii
Cu pantalonii evazaţi
Să încapă toată emoţia
Primei întâlniri, fără anotimp
Ca o călătorie în timp,
Nu ştiam ce să fac cu mine
Nu ştiam să mă uit la tine,
Nu cred că ne-am atins,
Poate doar respiraţiile noastre
Aburul lor uşor, diafan
Sărutându-se ca notele unui pian,
Călcam pe aer, pe cer
Norii erau pe pământ
Gândul meu la tine-n gând,
Totul era virgin
Aerul avea nimb
Noi păream nişte sfinţi
De prin icoane naive,
Cu ghiocei în dinţi,
Primul vers dintr-o primă poezie
Care n-a fost altceva să fie,
Prima întâlnire învăţată pe de rost
Fără să-mi aduc aminte tu cine ai fost.
