”…Sărutările desemnează adeziunea spiritului la spirit. Iată de ce organul corporal al sărutului este gura, loc de ieșire și izvor al răsuflării. Tot prin gură se schimbă săruturile de iubire, ce alătură inseparabil un spirit altui spirit. De aceea, cel al cărui suflet iese prin sărutare aderă la alt suflet, de care nu se mai desparte: această împreunare se numește sărut…” (Zohar)

În carnea poeziei, sărutul nu este doar materie poetică, ci și mod de expresie prin care se transferă Fiorul, contaminând cu emoție sufletele celor care (mai) citesc poezie. Un adevăr trist al zilelor noastre este acela că lumea, îndepărtându-se de lirică, pierde contactul cu una dintre cele mai profunde modalități de a simți, în formă concentrată, acel amalgam de sentimente pe care îl provoacă iubirea.

Iubirea e un sărut furat, un zâmbet inocent, o îmbrăţişare pătimaşă… şi un suflet smuls din piept… (Octavian Paler)

Nicio altă capacitate umană nu este mai bogată în manifestări decât aceasta, și totodată, atât de dificil de exprimat, pentru că ne paște mereu riscul de a cădea în desuetudine sau de a repeta ceea ce a mai fost spus de mii de ori poate, cu mijloacele literaturii. Și totuși, astăzi e Ziua Internațională a Sărutului, așa că putem considera că e și Ziua Poeziei, pentru că undeva, în miezul tainic al lucrurilor care le înfrățește, cele două forme de iubire se contopesc și animă întreg universul, cu toate ale lui, văzute și nevăzute, animate sau inanimate, căci „singurul limbaj adevărat din lume este sărutul.”, spunea romanticul Alfred de Musset.

Sărută-mă

Sărută-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sărutarea ta ar fi în stare
Să stingă focul rău ce i-a cuprins,
Să-i umple de iubire și de soare.

Sărută-mi gura, buzele-ncleștate
Ce vorba și surâsul și-au pierdut.
Îți vor zâmbi din nou înseninate
Și-ndrăgostite ca și la-nceput.

Sărută-mi fruntea, gândurile rele
Și toate îndoielile-or să moară,
În loc vor naște visurile mele
De viață nouă și de primăvară.

Magda Isanos

Limpede

M-am aşezat sub becul cel mai puternic
ca să mă vezi şi să ştii:
să nu poţi spune vreodată
că ţi-am ascuns stângăciile mele,
asimetriile şi zonele imperfecţiunii.

Fiecare sărut a fost definit.
Fiecare îmbrăţişare, sărbătorită prin idei.
Atât de limpede îţi stau în faţă,
încât îmi poţi vedea durerea şi bucuria,
ca pe doi peşti, în două nuanţe de-albastru,
înotând în cristalul trupului meu.

Nina Cassian

Citiți și În momentele când iubirea te doare…