”..Şi iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot…”

Poeta copiilor

Îndrăgită de copii și de ”Cățelușul șchiop”, de sensibilii de ieri și delicații de azi, Elena Farago este poeta ”fără cultură oficială”, născută pe 29 martie 1878 la Bârlad în familia de greci Francisc și Anastasia Paximade.
Lovită de nenorocirea pierderii mamei, la doar 11 ani, copilul Elena își va găsi sprijinul în poezie de-a lungul încercărilor care i-au marcat viața atât de devreme. A luat locul mamei în îngrijirea fraților mai mici, iar 5 ani mai târziu când a rămas și fără tată, bolnavă fiind, a plecat la București.
*****
„Nu am cultură oficială, decât două clase secundare. Am învăţat şi citit singură tot ce am vrut să ştiu”, scria ea într-o scrisoare către Gheorghe Bogdan-Duică.
*****
Capitala îi oferă, într-un fel mai răsucit, mediul propice înfloririi sufletești. Angajându-se ca guvernantă la familia lui Ion Luca Caragiale se conectează mult mai concret la literatură, cunoaște o serie de scriitori şi ziarişti și își întâlnește viitorul soț, Francisc Farago.

Sub pseudonimul Fatma, Elena Farago a debutat cu un reportaj, în 1898, apoi a publicat prima poezie – “Gândul Trudiţilor” în ziarul „România muncitoare”, iar în 1906 primul său volum de poezii – „Versuri”, la îndemnul lui Nicolae Iorga.

Stabilită în 1907 la Craiova, evenimentele acelui an cumplit îi aduc arestarea – datorată sprijinirii mișcării țărănești – din care scapă grație intervențiilor marelui Iorga.

Poeta cu vocație de mamă adoptă un copil – pe fiul său, Mihnea – și în anul 1913 naște o fetiță, Cocuța, cum altfel s-ar fi putut numi?!
Pentru cei doi copii a scris, în 1913, volumele “Copiilor” şi “Pentru copii”.

(Paranteză pentru) Coca Farago

Fata Elenei începe să publice versuri la vârsta de șase ani, atrăgând atenția lui Lucian Blaga care o laudă într-un număr al revistei „Cuvântul” din iulie 1925.

A fost educată într-un institut privat de fete, după care a urmat cursurile Conservatorului „Cornetti” din Craiova (1943), unde s-a specializat în arta dramatică. A lucrat ca actriță, instructor scenic, cronicar dramatic și a scris poezie, piese de teatru, nuvele și un roman.

Elena și Coca Farago – 1933 (sursa foto)

Cocuța și Mihnea (sursa foto)

Recunoaștere

Pe cât de încercați i-au fost anii tineri, pe-atât de răsplătită, în recunoaștere, a fost strădania Elenei Farago.

Pentru volumul “Şoapte în Umbră”, în 1908, obţine marele premiu al Academiei Române și tot Academia îi oferă Premiul „Neuschotz”, în 1927, pentru Ziarul unui motan.  Chiar Regele Carol al II-lea îi acordă poetei, pentru merite literare, medalia „Bene Merenti” – clasa I şi „Ordinul Meritului Cultural” – Cavaler clasa a II-a.

O apreciere binemeritată a operei sale a fost, în 1938, Premiul Naţional pentru Literatură.

Postum, în 1978, la propunerea UNESCO, poeta a fost omagiată la împlinirea a 100 de ani de la naştere.

Fundaţia „Alexandru şi Aristia Aman” – Craiova

Începând din anul 1921, când este numită director al Fundaţiei „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, Elena Farago transformă locul într-un adevărat leagăn de cultură și-l ocrotește timp de 30 de ani. Înfiinţează aici și o “Universitate liberă”, pentru ca intelectualii vremii să vină să se întâlnească şi să ţină prelegeri. Poeta îşi mută locuinţa chiar în curtea fundaţiei, pentru a fi în miezul lucrurilor minunate pe care le dirija.

“Oricine îi trecea pragul pleca mai bogat sufleteşte, mai hotărât să respingă urâtul şi nedreptatea“, scrie Geo Bogza

Biblioteca judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“ din Craiova s-a născut datorită generozităţii soţilor Aman, care au lăsat oraşului natal cărţi, tablouri, obiecte de muzeu, bijuterii, case şi moşii, pentru înfiinţarea unei instituţii culturale care avea să le poarte numele peste veacuri. După moartea Aristiei Aman, Primăria a înfiinţat aici Fundaţia „Alexandru şi Aristia Aman“, transformând spaţiile apartamentelor familiei Aman în săli potrivite pentru muzeu şi pentru bibliotecă (1906-1908). Fundaţia Aman a funcţionat până în anul 1949, când a fost desfiinţată de regimul comunist. Pe strada Kogălniceanu din Craiova a rămas doar biblioteca.

„Prietenul Copiilor”

Revista educativă pentru copii şi tineret „Prietenul Copiilor” a fost o revistă patronată de Elena Farago în anii 1943-1946, într-un gest de ocrotire-acestora față de distrugerile războiului. Poeta fără copilărie proteja copilăria altora…

sursa foto

Versurile Elenei Farago sunt veritabile fibre din țesătura sensibilității oricărui copil și părinte, ea însăși fiind un ochi magic prin care poți privi, dincolo și dincoace de copilărie, la valorile micuțe ce stau la baza unei construcții marețe.

”Gândăcelul” este una din poeziile care mi-au aprins licuricii copilăriei și care, naiv și curat, stârnește bunătate și compasiune oricând, și mai ales, astăzi…

”De ce m-ai prins în pumnul tău,

Copil frumos, tu nu ştii oare

Că-s mic şi eu şi că mă doare

De ce mă strângi aşa de rău?

Copil ca tine sunt şi eu,

Şi-mi place să mă joc şi mie,

Şi milă trebuie să-ţi fie

De spaima şi de plânsul meu!

De ce să vrei să mă omori?

Că am şi eu părinţi ca tine,

Şi-ar plânge mama după mine,

Şi-ar plânge bietele surori,

Şi-ar plânge tata mult de tot

Căci am trăit abia trei zile,

Îndură-te de ei, copile,

Şi lasă-mă, că nu mai pot!

Aşa plângea un gândăcel

În pumnul ce-l strângea să-l rupă

Şi l-a deschis copilul după

Ce n-a mai fost nimic din el!

A încercat să-l mai învie

Suflându-i aripile-n vânt,

Dar a căzut în ţărnă frânt

Şi-nţepenit pentru vecie!

Scârbit de fapta ta cea rea,

Degeaba plângi acum, copile,

Ci du-te-n casă-acum şi zi-le

Părinţilor isprava ta.

Şi zi-le că de-acum ai vrea

Să ocroteşti cu bunătate,

În cale-ţi, orice vietate,

Oricât de făr-de-nsemnatate

Şi-oricât de mică ar fi ea!”

Portret de Vasile Velisaratu (sursa foto)

O mărturie emoționantă a poetului Radu Gyr despre Elena Farago o găsiți aici.

Citește și Aș vrea