În 27 decembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan, primul martir pomenit de creștinătate.
Mesajul pentru astăzi îi aparține scriitoarei Camelia Radulian
În această zi, cei certați să își dea mâna, cei asmuțiți să se ierte, cei care se dușmănesc, să-și uite pricinile! Omul hain, pizmuitorul, clevetitorul, mâniosul și tot cel care nu-și poate vedea limpede viața lui, din câtă strâmbătate și urâciune vede la altul, să știe că nu-i păcat mai mare să-și țină azi aceste năravuri.
Dacă azi nu ierți, nu vei fi iertat. Dacă azi nu ai milă, nu vei primi milă. Dacă azi nu lași de la tine, anevoie păcatele tale se vor trece cu vederea la Domnul.
Dacă mânie și ceartă stârnești azi, tulbure va fi tot anul care vine, și încă trei pe deasupra lui.
Așa că taci în legea blajinilor, caută să vezi ce bun are în el omul neplăcut ție, cercetează și vezi că și tu, și el, sunteți aici nu pentru totdeauna.
Și nici te duce azi pe drumuri grele ori anevoioase! Nici te pune la vitejii și lucruri de fală! Ferește-te de tot ce nu e lucru și drum cunoscut ca-n palmă, că păstorul zilei de azi e Sfântul Ștefan, cel care a murit în chinuri groaznice. Stai departe de primejdii!
Așa grăiau bătrânii despre ziua de azi.
Să aveți tihnă, împăcare și lumină în suflete!
La mulți ani, Ștefania! La mulți ani, Ștefan!
Despre Viața Sfântului Ștefan
Născută la începutul sfârșitului, într-un decembrie, 1967. Scrie, la îndemnul profesorilor, de pe la 10 ani și debutează cu poezie la 16 ani ( în Revista Ramuri). Publică foarte rar, cu amânări interminabile, considerând că „mai puțin e mai mult”. De altfel, prima carte îi este publicată în secret de către Tatiana Stepa și poetul Romulus Vulpescu, care îi semnează și prefața (Rănile cuvintelor, editura Semne, 2003). Urmează Rug în octombrie, 2008, Oglinzi – 2015, apoi Oglinzi 2 – Orașul unde tace Dumnezeu, în 2016. Colaborează cu Revista Literatura de azi și alte reviste din țară și străinătate.