Scrisoarea unui tânăr către o societate divizată
Să încep să mă informez despre cum funcționează politica, ca tânără a Generației Z, mi-a schimbat complet gândirea și brusc m-am trezit în mijlocul haosului necontrolat, un loc în care mulți tineri de vârsta mea nici nu realizează că se află… Așa că voi face o analogie între piesa „Scrisoare Către Făt Frumos” de Vama și politica din România, din perspectiva mea de tânără care încearcă să înțeleagă societatea…
În piesa „Scrisoare Către Făt Frumos” de Vama, Tudor Chirilă îl întreabă pe Făt-Frumos: „Știi cât se ceartă oamenii pe chestia asta cu binele?”. Gândind cu ochii încrederii în umanitate, poate că, de fapt, despre asta este vorba – despre opiniile diferite pe care le au oamenii asupra „binelui”. Însă, există mai multe tipuri de bine, printre care binele comun și binele personal. Dar unii oameni nu realizează că binele lor personal nu se aplică întotdeauna în toate cazurile și că, de fapt, binele comun este cel care aduce cu adevărat și un bine personal.
Făt-Frumos reprezintă idealul de erou – un salvator care ar trebui să vină și să repare nedreptățile și problemele lumii. În politica din România, acest ideal poate fi comparat cu speranțele cetățenilor de a găsi un lider care să fie integru, curajos și capabil să aducă schimbarea. Cu toate acestea, realitatea politică poate fi adesea dezamăgitoare. Deși există minți luminate la putere, distanța între dorință și fapte este uriașă. Schimbarea pe care toți ne-o dorim poate fi realizată doar prin unirea forțelor majorității și prin pași mici, dar cu scopuri precise. Nu cred în schimbări „bune” care se întâmplă peste noapte…
În versurile piesei, există un sentiment puternic de deziluzie față de Făt-Frumos, care fie nu apare, fie nu este la înălțimea așteptărilor. Aceasta poate fi comparată cu dezamăgirea cetățenilor români față de politicienii care, după ce promit schimbări majore în campaniile electorale, nu reușesc să le pună în aplicare. Oamenii își pierd încrederea în liderii care ar trebui să „salveze” țara de problemele ei, dar care, în realitate, perpetuează status quo-ul. Și astfel încep să mă întreb cum putem ieși din ciclurile vicioase care ne acaparează existența și cum putem face lumea să fie așa cum ne-o dorim… Cred că singura variantă este să facem ceea ce ne stă în putere, să ne informăm cât mai corect, fără a cădea pradă propagandei, să ne folosim drepturile pe care le avem, să susținem cauzele în care credem, să purtăm conversații, să acceptăm opoziția și să ne iubim între noi, să fim empatici.
Piesa conține un apel aproape disperat pentru ajutor, o chemare către un ideal care nu mai pare posibil. Aceasta poate fi comparată cu apelurile cetățenilor români pentru reforme și schimbări autentice în sistemul politic. În fața promisiunilor nerespectate și a lipsei de progres, rugămințile cetățenilor devin strigăte de ajutor către un „Făt-Frumos” care ar putea să transforme societatea, dar care, din păcate, rămâne adesea o figură mitică și inaccesibilă. În final, piesa reflectă o lipsă de speranță și o întoarcere la realitate, unde Făt-Frumos nu există sau nu mai poate salva pe nimeni. Aceasta este similară cu situația în care mulți cetățeni și-au pierdut încrederea în instituțiile democratice și în capacitatea liderilor politici de a aduce schimbările necesare. Iluziile legate de un salvator providențial se disipează, lăsând loc pentru un cinism și o resemnare profundă.
Dar, în același timp, puterea este în mâinile noastre, a tuturor. Utopia nu există în realitate, așa că trebuie să acceptăm că, deși o cauză este bună, va avea și efecte negative, pentru că nu există zi fără noapte, lumină fără întuneric, soare fără lună. Totul este în schimbare și cu toții trebuie să acceptăm schimbarea… Nu putem lăsa conflictul dintre generații să contribuie negativ, când doar prin unirea forțelor putem construi ceva ce, de fapt, cu toții ne dorim, într-un mod sau altul… Resemnarea nu este niciodată o soluție atâta timp cât ne permitem să avem dorințe și speranțe… Critica și opoziția sunt absolut necesare, atâta timp cât sunt însoțite de contribuții, oricât de mici ar fi ele. Dar nu putem sta fără să ne folosim drepturile, fără să ne informăm, fără să descoperim, dar să criticăm și să ne plângem. Doar luptătorii pot câștiga o luptă…
Noi, oamenii, suntem de toate tipurile, motiv pentru care nicio extremizare a principiilor nu va funcționa, ci doar va atrage și mai multă divizare și fragmentare a societății, ceea ce nu poate contribui la progres. Cred că șansa noastră constă în toleranță și implicare, în renunțarea completă la ochelarii de cal și în adaptarea constantă la prezent!
„Într-o societate de interdependență, nu putem trăi fără a fi influențați de ceilalți. Trebuie să dezvoltăm o empatie universală, care să ne permită să vedem că interesul nostru personal este legat de binele comun.” – Martin Luther King Jr.
„Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” – Edmund Burke
