Sărbătoare religioasă mare astăzi, creștinii celebrează ziua Sfintei Ecaterina, arhetip al purității, blândeții, inteligenței și frumuseții.

Condac 1:

Vrednicei de laudă, muceniței Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu și cu învățătura ei cea preaînaltă a uimit știința învățaților de atunci și a întrecut limba oratorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem cântare de biruință, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmașilor și să-i cântăm: Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

La mulți ani celor care îi poartă numele sau derivatele sale! Dumnezeu să vă lumineze!

Sfânta Ecaterina

Prințesa Victoria Melita de Saxa-Coburg și Gotha (n. 25 noiembrie 1876 – d. 2 martie 1936) a fost o membră a familiei regale britanice și nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii. Victoria a deținut titlul de Mare Ducesă de Hesse (1894-1901) și Mare Ducesă Victoria Feodorovna a Rusiei.

Victoria a scandalizat familiile regale ale Europei cu divorțul său, urmat de o nouă căsătorie, de la începutul secolului XX, ceea ce contravenea „legilor” nobiliare.

Christina Applegate (n. 25 noiembrie 1971) este o actriță americană nominalizată la Premiile Tony. Christina Applegate este cunoscută cel mai mult pentru rolul Kelly interpretat în serialul Familia Bundy. A jucat în rolul principal în filmele Don’t Tell Mom the Babysitter’s Dead, The Big Hit, The Sweetest Thing, Anchorman: The Legend of Ron Burgundy, Farce of the Penguins și Alvin and the Chipmunks: The Squeakquel.

Cred că o altă problemă pe care o au oamenii este că aceştia caută întotdeauna acea stare de spirit supremă şi nu-şi dau seama că o pot atinge iarăşi cu aceeaşi persoană.”

Félix Lope de Vega y Carpio (n. 25 noiembrie 1562) a fost un scriitor spaniol, considerat unul din cei mai importanți poeți și dramaturgi ai „Secolului de aur” al literaturii spaniole. Numit „Phoenixul ingeniului” de către unii și „Monstrul Naturii” de către Miguel de Cervantes, Lope de Vega a fost creatorul „formulei” teatrului clasic spaniol, operele sale reprezentându-se și în actualitate în cadrul festivalelor de teatru clasic. Este, de asemenea, unul dintre marii poeți de expresie spaniolă și continuă să influențeze tineri scriitori.

„Cu câteva flori în grădina mea, jumătate de duzină de picturi şi câteva cărţi, aş putea trăi fără a simţi invidia.”

Pământul aparţine proprietarilor lui, dar peisajul aparţine celor ce ştiu să-l aprecieze.” (Upton Sinclair)

Upton Beall Sinclair Jr. (20 septembrie 1878 – 25 noiembrie 1968) a fost un scriitor american care a scris aproape 100 de cărți și alte lucrări în mai multe genuri. Opera lui Sinclair a fost bine cunoscută și populară în prima jumătate a secolului al XX-lea și a câștigat Premiul Pulitzer pentru ficțiune în 1943.
Revista Time l-a numit „un om dotat cu toate talentele, cu excepția umorului și a tăcerii”. El este, de asemenea, amintit pentru replică: „Este dificil să faci un bărbat să înțeleagă ceva, când salariul său depinde de acel ceva pe care nu îl înțelege”.
În 1906, Sinclair a căpătat o faimă deosebită pentru romanul său clasic ‘The Jungle’, care a expus condițiile de muncă și sanitare din industria ambalajelor din carne din SUA, provocând o revoltă publică, care a contribuit, în parte, la trecerea câteva luni mai târziu a legii Pure Food and Drug din 1906 și a Legii Privind Inspecția Cărnii (Meat Inspection Act).

Îmi place femeia care are atât maturitate, cât și ingeniozitate. Acestea intră sub titlul de feminitate.” (Laurence Harvey)

Fumător și băutor înrăit, Laurence Harvey a murit la vârsta de 45 de ani de cancer de stomac în Londra la data de 25 noiembrie 1973. Laurence Harvey (născut Zvi Mosheh Skikne; 1 octombrie 1928 – 25 noiembrie 1973) a fost un actor și regizor britanic de origine lituaniană. Născut din părinți evrei lituanieni, a emigrat în Africa de Sud la o vârstă fragedă, înainte de a se stabili mai târziu în Regatul Unit, după al doilea război mondial. Într-o carieră care a durat un sfert de secol, Harvey a apărut în producții de scenă, film și televiziune, în principal în Regatul Unit și Statele Unite.

25 noiembrie 1952. Piesa ‘Cursa de șoareci’ de Agatha Christie are premierea la Ambassadors Theatre din Londra, iar din 1974 s-a mutat la Teatrul St Martin, unde este încă în desfășurare. Va deveni cea mai lungă piesă continuă din istorie cu peste 27500 de spectacole jucate, iar din distribuție au făcut parte de-a lungul timpului mai mult de 400 de actori.

S-A ÎNTÂMPLAT ÎN 25 NOIEMBRIE … CU 36 DE ANI ÎN URMĂ …

Când umanitatea e în pragul disperării, atunci dă tot ce e mai bun din ea.” (Bob Geldof)

Band Aid a fost un supergrup fondat în 1984 de cātre Bob Geldof și Midge Ure, alcătuit din 36 de muzicieni britanici și irlandezi.
Scopul caritativ era, ca prin lansarea pe piața de Crăciun din acel an a piesei „Do they know it’s Christmas?”, sā se strângā banii necesari pentru a suporta eforturile anti-foamete din Etiopia. La 25 noiembrie 1984, piesa a fost înregistrată în studiourile Sarm West din Notting Hill, Londra și a fost lansată în 3 decembrie. Single-ul a depășit asteptārile producătorilor și a devenit #1 al Crăciunului 1984.

Vocalisti: Robert „Kool” Bell (Kool & the Gang), Bono (U2), Pete Briquette (The Boomtown Rats), Adam Clayton (U2), Phil Collins (Genesis și artist solo), Chris Cross (Ultravox), Simon Crowe (The Boomtown Rats), Sara Dallin (Bananarama), Siobhan Fahey (Bananarama), Johnny Fingers (The Boomtown Rats), Bob Geldof (The Boomtown Rats), Boy George (Culture Club), Glenn Gregory (Heaven 17), Tony Hadley (Spandau Ballet), John Keeble (Spandau Ballet), Gary Kemp (Spandau Ballet), Martin Kemp (Spandau Ballet), Simon Le Bon (Duran Duran), Marilyn, George Michael (Wham!), Jon Moss (Culture Club), Steve Norman (Spandau Ballet), Rick Parfitt (Status Quo), Nick Rhodes (Duran Duran), Francis Rossi (Status Quo), Sting (The Police), Andy Taylor (Duran Duran), James „JT” Taylor (Kool & the Gang), John Taylor (Duran Duran), Roger Taylor (Duran Duran), Dennis Thomas (Kool & the Gang, Midge Ure (Ultravox), Martyn Ware (Heaven 17), Jody Watley, Paul Weller (The Style Council), Keren Woodward (Bananarama), Paul Young

Muzicieni: Phil Collins – tobe, John Taylor – bas, Andy Taylor – chitară, Midge Ure – tastaturi și programare

Mesaje vocale suplimentare: Stuart Adamson, Mark Brzezicki, Tony Butler, Bruce Watson, David Bowie, Holly Johnson, Paul McCartney

Acest ‘filfizon’, băiat frumos, june-prim născut, nu făcut, – ciudat – nu a fost îmbătat de succes. Nici nu era plin de el însuși. A rămas un modest…” (Stelian Tănase)

În data de 25 noiembrie 1959, Gérard Philipe moare de cancer la ficat, în timp ce lucra la un proiect de film la Paris, la câteva zile de la împlinirea a 37 de ani. În conformitate cu ultimele sale dorințe, a fost înmormântat, îmbrăcat în costumul lui Don Rodrigue (The Cid), în cimitirul satului din Ramatuelle, Var, lângă coasta mediteraneană.
Activ atât în ​​teatru, cât și în cinematografie, Gérard Philipe (4 decembrie 1922 – 25 noiembrie 1959) a fost un proeminent actor francez, care a apărut în 34 de filme între 1944 și 1959, și a rămas, până la moartea sa prematură, una dintre vedetele principale ale perioadei post-război. Imaginea sa tânără și romantică l-a consacrat ca una dintre vedetele nemuritoare ale cinematografiei franceze.

A murit Diego Maradona, marea vedetă a fotbalului mondial: „Dacă aș fi fost într-un costum alb la nunta mea și o minge plină de noroi s-ar fi îndreptat spre mine aș fi oprit-o pe piept, fără să mă gândesc nici macar vreo secundă.” Un atac de cord a pus capăt prea devreme (avea 60 de ani) unei cariere de excepție din toate punctele de vedere: Maradona este unicul jucător din istoria fotbalului transferul căruia a bătut recordul mondial de două ori; prima dată atunci când a fost transferat la FC Barcelona pentru 5 milioane de lire sterline, și a doua oară când a fost transferat la Napoli pentru 6,9 milioane de lire sterline.

Maradona este un zeu în rândul oamenilor din Napoli. Maradona a schimbat istoria. Timp de 80 de ani, am suferit de fiecare dată, ne-am zbătut la retrogradare. În șapte sezoane cu el în echipă, am câștigat două campionate, o Cupă UEFA și două Cupe ale Italiei. Sunt un fan de-ai săi și să trăiesc acești ani alături de el a fost minutat. Să fiu pe teren când Napoli a câștigat Scudetto a fost incredibil ” – Fabio Cannavaro

Un geniu, un artist adevărat, unul dintre cei mai buni jucători din lume. Putea câstiga meciurile de unul singur” – Sir Bobby Robson”Cel mai bun jucător care a existat vreodată. Mai bun decât Pele. L-am urmărit îndeaproape în Italia în fiecare etapă și era la un nivel diferit față de toată lumea. Unele dintre lucrurile pe care le făcea erau uimitoare. Putea să controleze balonul fără să îl privească, ceea ce însemna că, dacă avea vreun culoar pentru pasă, nu ezita să-l exploateze.” – Ruud Gullit

Diego, pentru toți argentinienii, este Dumnezeu. Va fi întotdeauna” – Carlos Tevez

De ce a fost Maradona atât de mare?

Cel mai bun dintre toți, fără discuție. În generația mea, era pur și simplu cel mai bun. Am văzut cum Maradona făcea lucruri pe care chiar Dumnezeu s-ar îndoi să le creadă adevărate. Avea mereu pe cineva care îi făcea marcaj și totuși reușea momente fenomenale de magie. Un geniu” Zico

Cel mai bun jucător pe care l-am văzut în viața mea. Făcea lucruri care pentru un om erau imposibile. Când era în cea mai bună formă, chiar și fără mult antrenament, era imposibil de controlat. Decidea soarta unei partide de unul singur, ducând echipe mediocre precum Napoli și Argentina în 1986 către cele mai prestigioase trofee. Un geniu”Marcel Desailly

25 noiembrie,1992 …
În primul ei rol cinematografic în filmul The Bodyguard, Whitney Houston joacă rolul unei dive pop aflată sub protecția lui Kevin Costner. Momentul culminant al filmului este reprezentat de interpretarea piesei „I Will Always Love You”.

Citiți și despre Rodica Ojog-Brașoveanu

„El era Rege. Ea abia împlinise 18 ani. Și în cele o mie de zile au dat naștere uneia dintre cele mai pasionale și mai șocante povești de dragoste din istorie!”

”Ana celor o mie de zile” (”Anne of the Thousand Days”) este un film de dramă istoric britanic din 1969, bazat pe viața lui Anne Boleyn, regizat de Charles Jarrott și produs de Hal B. Wallis. Scenariul este o adaptare a piesei de teatru omonim din 1948 de Maxwell Anderson.
Pe scurt: Regele Henric al VIII-lea al Angliei (Richard Burton) renunță la prima soție, Ecaterina de Aragon (Irene Papas), care nu a reușit să producă un moștenitor de sex masculin, în favoarea unei femei tinere și frumoase, Anne Boleyn (Geneviève Bujold), a cărei o mie de zile de domnie ca regină a Angliei se încheie tragic, fiind decapitată.
Filmul a fost nominalizat la 10 premii Oscar și a câștigat premiul pentru cele mai bune costume!