Citatul zilei:

„Prietenia înseamnă să fii alături de cineva nu când are dreptate, ci când greșește.” – Andre Malraux

Franz Peter Schubert (n. 31 ianuarie 1797 – d. 19 noiembrie 1828) a fost un compozitor romantic austriac.
Deși a trăit numai 31 de ani, Schubert a scris un număr impresionant de lucrări muzicale: sute de lieduri, simfonii, uverturi, cvartete, sonate, misse, piese corale și lucrări pentru teatru muzical. El este și creatorul impromptu-ului, un gen improvizatoric. Schubert a compus opt astfel de piese, toate constituind o piatră de încercare pentru orice pianist.

Nicolas Poussin (n. 15 iunie 1594 – d. 19 noiembrie 1665) a fost un pictor francez din perioada clasicismului baroc. După ce, pentru o perioadă îndelungată, găsește cu greu de lucru la Roma, Poussin ajunge, în 1641, în Franța unde regele Ludovic al XIII-lea îl va numi director al construcțiilor regale și-l însărcinează să picteze „Grande Salle” (Sala mare) din Louvre.

Un an mai târziu, părăsește Parisul, întorcându-se definitiv la Roma, unde va picta diferite teme religioase sau mitologice în formate mici, având ca și cumpărători un cerc restrâns de iubitori de artă ca Antonio Rospigliosi, Gian Maria Roscioli, cancelarul papei Clemens VII, Duc de Créqui și Henri Valencay sau bancherul francez Jean Pointel.

St. Francesca di Roma, Nicolas Poussin

„Oamenii continuă să-mi spună că schimbarea este bună. Dar asta înseamnă doar că s-a întâmplat ceva ce n-au vrut să se întâmple.”
S-a născut într-o zi de 19 noiembrie, 1961.
Meg Ryan (Margaret Mary Emily Anne Hyra) a fost votată pe locul unu în Topul „The 50 most beautiful people in the world 1994” de People Magazine.

19 noiembrie 1942 – s-a născut Calvin Klein, designer de modă: „Dacă iubeşti cu adevărat pe cineva şi îţi pasă de el, poţi supravieţui multor dificultăţi.”

În foto: Christy Turlington, model Calvin Klein.

ASTĂZI AR FI ÎMPLINIT 63 DE ANI … 🥀💖

„Chiar dacă porțile celor bogați sunt închise, porțile cerului vor fi întotdeauna deschise.” (Shalom Shabazi)

„Im Nin’alu” este un poem ebraic al rabinului Shalom Shabazi din secolul al XVII-lea. A fost pus pe muzică și interpretat de cântăreața israeliană Ofra Haza (1957-2000) și alții. Haza a interpretat prima dată această piesă împreună cu Teatrul Atelier Shechunat Hatikva, apărând la Televiziunea Generală în 1978. Haza a devenit faimoasă în Europa cu această piesă în 1987, când o versiune remixată a piesei, produsă de Izhar Ashdot, a ajuns ín topurile unor țări: locul 1 în Finlanda, Norvegia, Spania, Elveția și Germania de Vest. În Marea Britanie, piesa a fost un succes în Top 20, iar în SUA a ajuns pe locul 15 în topul Billboard Hot Dance Club Play și pe locul 18 pe Hot Modern Rock Tracks. Single-ul s-a vândut în aproximativ trei milioane de exemplare în întreaga lume. În 1997, Haza a reînregistrat piesa pentru albumul ei omonim Ofra Haza, produs de Frank Peterson de la Enigma.

La 19 noiembrie 1921 se năștea Dinu Pillat, scriitor, critic și istoric literar român. Fiu al poetului interbelic Ion Pillat și al pictoriței Maria Pillat, Dinu Pillat lucrează, în anii 1940, ca asistent al profesorului George Călinescu la catedra de istoria literaturii române, urmând ca activitatea sa literară să se dezvolte pe două paliere, acela de critic și istoric literar, respectiv de romancier.
Pillat este arestat de regimul comunist în 1959, alături de Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Arșavir Acterian și Nicolae Steinhardt (în cunoscutul proces „Noica-Pillat”) și este închis în penitenciarele Jilava și Gherla.

 

Un bonus, ca de Ziua Internațională a Bărbatului.

DUETE CELEBRE – Kylie Minogue & Jason Donovan♥️♥️

„Viaţa nu e un drum drept, sunt multe curbe, suişuri şi coborâşuri, lucruri frumoase şi lucruri banale, de aceea e atât de important să-i zâmbim şi să iubim oamenii.” (Kylie Minogue)

„Especially for You” este o melodie interpretată de artiștii australieni Kylie Minogue și Jason Donovan, de pe albumul de debut a lui Donovan, Ten Good Reasons (1989). Kylie Minogue și Jason Donovan au apărut ambii în serialul australian Neighbours, dar înainte de a înregistra piesa, ambii au părăsit serialul pentru a se concentra pe cariera muzicală. Kylie a lansat albumul Kylie, în timp ce Donovan lucra la albumul său de studio, Ten Good Reasons.Trioul de compoziție și producție de discuri SAW, alcātuit din Mike Stock, Matt Aitken și Pete Waterman, a scris o melodie pentru cei doi cântăreți, astfel încât să poată cânta în duet. Piesa a fost lansată ca single pe 28 noiembrie 1988 si a avut succes comercial, ajungând pe primul loc în Marea Britanie, Irlanda, Grecia și Belgia și în top 5 în țări precum Australia, Noua Zeelandă, Franța, Finlanda și Elveția.