Rocky „Braț-de-piatră”
Mihail Medrea
Adriana a știut din primele săptămâni de sarcină că pruncul ei va fi năzdrăvan. A fost conceput în China, pe când Adriana era pe finalul contractului de colaborare cu agenția de știri LynX. Genitorul a fost un fotograf italian. În China, printre altele, Adriana s-a dedat la curiosul obicei al localnicilor de a găti… pietre. Suodiu. Iei o piatră de râu, de exemplu, o clătești doar puțin, ca să-și păstreze gustul de … pește, și o pui în tigaia încinsă, unde peste pietre se toarnă ulei din belșug și se adaugă chili, usturoi și alte condimente, după gust.
Când ,,mîncarea” e gata, e servită în farfurii mari (cam cât o roată de bicicletă electrică), dimpreună cu nelipsitul orez și cu verdețuri fel de fel. Bineînțeles că pietrele nu se pot mesteca, doar le sugi bine de tot (suodiu – ,,sugi și arunci”), după care le poți înghiți pe cele mai mici, dacă ai stomac de struț, sau le poți arunca într-o baltă; nu există reguli stricte pentru asta. Adriana prefera pietricelele, pe care le putea îngurgita, pe post de lest, căci era de o emoționantă fragilitate
Când și-a dat seama că „a rămas grea” se întorsese deja în patrie. I-a trimis un e-mail italianului, dar ăsta făcea pe niznaiul. Adriana a fost sfătuită să avorteze; a rămas surdă la orice sugestie „de genul” (acesta – N.B.). Se simțea minunat în compania scânteii de viață care pâlpâia într-însa.
Părinții n-au fost deloc încântați când le-a spus de sarcină. Adriana lor întotdeauna făcuse doar ce-i trecea ei prin cap. ,,Capul face, capul trage”, i-a spus maică-sa, pe când taică-su a mormăit: „Mda. Numa’că nu capu’ care i-a tras-o trage acum ponoasele.” „Ce vrei să spui?” ricană muierea. „Ce-ai auzit.”
Cel mai afectat a fost fratele ei mai mic – Ionuț. Au avut discuții lungi și contradictorii, dar țineau prea mult unul la celălalt, așa că Ionuț nu i-a întors spatele. El a și ajutat-o cel mai mult, îi făcea cumpărăturile, o ducea cu mașina la medic etc.
Adriana era „grea” la propriu. I-a și spus lui Ionuț, când era prin luna a cincea că se simte de parcă ar avea un pietroi în burtă. Dar a dus sarcina cu bine la capăt. Fătul nu i-a creat mari probleme. O îngrijora faptul că se mișca puțin și foarte lent, însă loviturile piciorușelor, erau de o abil stăpânită intensitate.
A știut că e băiat, încă înainte de ecografie. Îl simțea foarte bine, comunicau în vis, prin imagini melodioase. S-a bucurat mult de tot că lui Rocky îi plăcea muzica simfonică, dar și rock-ul, iar cel mai mult îi plăcea Rolling Stones.
Rocky. Așa îl alinta, așa voia să-l cheme.
Ultima lună de sarcină a fost cea mai dificilă. Se ridica din pat cu greu, burta, imensă, o trăgea mereu înapoi. De-abia se putea deplasa prin casă, iar când i-a venit sorocul și Ionuț a chemat Salvarea, numai cu mari eforturi el și cu șoferul au reușit s-o urce în mașină.
A născut prin cezariană, căci băiatul era enorm. A cântărit la naștere 6,450 kg. De-abia l-a putut ține în brațe când i l-au dat la sân.
Era… special. Nu prea lung, însă dolofan și foarte îndesat. Creștetul capului era lunguieț și, împreună cu trunchiul, forma un oval. Parcă ar fi fost un ou imens, cu mânuțe și piciorușe.
N-a plâns. Degeaba l-a pleznit moașa peste funduleț. Doar s-a uitat la ea, nedumerit: „ce te-a apucat?!”
A fost bai mare când Ionuț, care nu suporta numele ciudate, i-a spus Adrianei că l-a declarat la primărie cu prenumele Petru și nu Rocky, așa cum îi spunea ea încă de când îl purta în pântece. Nu și-au vorbit o săptămână decât monosilabic.
Adriana nu s-ar fi descurcat fără ajutorul fratelui. Maica lor era cardiacă și, cu toate că s-a bucurat că are un nepoțel zdravăn și sănătos, n-o putea ajuta prea mult. Tatăl ei o tratase cu indiferență și a venit de la țară să-și vadă nepoțelul de-abia a treia zi. Dar, de cum l-a luat în brațe, s-a îmbunat ca prin farmec. Era tare mândru că are un urmaș care să-i poarte numele: Petru Vinerean.
Nași de botez i-au fost fratele tatălui, Pavel, și Ioana, soția lui.
Adriana i-a cerut insistent nașei să-i atragă atenția preotului cum să-l țină zdravăn pe finul ei când îl cufundă în cristelniță, fiindcă pruncul atârnă greu ca un bolovan.
Așa l-au și poreclit băieții din vecini cu care începuse să se joace pe când a mai crescut. Și a crescut temeinic. În curând, l-au mai putut ciufuli doar băieții mai mari spunându-i „Bolovan”; pe cei de vârsta lui îi izbea cu umărul și-i dărâma cât ai clipi.
Nu era vorbăreț din fire, iar cu cei apropiați comunica telepatic. Pe ceilalți îi ținea la respect cu privirea-i bolovănoasă.
Adriana l-a dat la grădiniță, unde a fost destul de cuminte, dar la școală n-a stat prea mult, deoarece era nu doar mult mai puternic decât toți băieții de ciclul primar, ci și foarte orgolios și-i pedepsea fără milă pe cei care-l batjocoreau. Nu-l suportau, că prea era altfel… Și îi pedepsea cum doar el era în stare: îi lua în brațe și-i strângea de le pârâiau oasele.
Cu fetele era timid și le privea de departe, cu ochii mijiți.
Nașul lui Petrică era directorul școlii din sat. Adriana a convins-o pe nașa Ioana, care l-a convins la rândul ei pe nașul Pavel să accepte un compromis: ca să se evite pe cât posibil conflictele cu ceilalți băieți, Petrică venea la școală doar pentru teze și teste (…). Ionuț îi cumpăra manualele, pe care nepotul le parcurgea metodic, reținând esențialul. Nu avea cele mai bune note, dar nici nu era codaș la învățătură.
Curând și-a aflat rostul pe lângă bunică-su, Petru: acesta ținea o vărărie, foarte rentabilă în acele vremuri, când consătenii plecați la muncă în străinătate investeau în locuințe mare parte din câștig. Și, cum era de fală să ai casă cât mai mare și arătoasă, varul stins avea tot timpul căutare. Era de lucru la vărărie cât îi hăul. Petru avea două cuptoare de ars piatra de var, iar aici îi plăcea lui Petrică cel mai mult să lucreze: își ajuta bunicul să aranjeze în cuptor pietroaiele aduse cu basculantele de la carieră și veghea ca focurile să ardă după tipic.
Bunicul observase că nepotului îi place să ronțăie pietricele și nu l-a putut dezbăra nicicum de acest nărav. De altfel, Rocky (cum ținea morțiș Adriana să-i spună) ronțăia acasă cretă și nu dulciuri. Îi plăcea mai ales creta colorată, verzuie sau gălbuie, pe care presăra sare grunjoasă.
Era deja flăcăiandru când Ionuț l-a dus la clubul sportiv din orașul apropiat. L-a înscris la haltere, sport la care a renunțat când descoperit întrecerile de forță – Strongman, mai ales ridicatul și căratul greutăților pe distanțe mari. Dar cel mai mult îi plăceau concursurile ,,Braț de fier” / ,,Skanderbeg”/ ,,Armwrestling”. I-a învins cu ușurință pe toți puștanii care s-au încumetat să se întreacă cu el. A primit cu bucurie provocările adulților. În fine, avea rivali pe potriva puterii sale.
În câțiva ani nu mai avea concurență nici în oraș, nici în județ. S-a consacrat rapid și pe plan național. La 25 de ani era cel mai tare din țară. ,,Braț-de-piatră” îi era porecla. O merita cu vârf și îndesat. Nimeni nu-i mai făcea față. Avea o tehnică neobișnuită: apuca zdravăn mâna adversarului și-și bloca brațul în poziția verticală. Nu lua inițiativa. Aștepta să-și irosească celălalt puterea în sforțările de a-i clinti brațul. La primul semn de slăbiciune, îi strângea palma ca în clește, zdrobindu-i degetele. Apoi, ca în joacă, lipea de masă brațul inert al chalangerului.
Mulți l-au acuzat de dopaj. I se făceau teste după teste. Nici urmă de substanțe interzise. Doar o extraordinară concentrație a hemoglobinei și a unor compuși ai seleniului. Dar nimic de sinteză.
În schimb, cu fetele era cât se poate de manierat. Fiind timid, nu intra el în vorbă cu ele, însă odată abordat răspundea cu gingășie și cu bun simț. Devenind celebru, a fost asaltat de femei. Nu le respingea, nici nu se lăsa atras în mrejele lor. De altfel, încă din liceu s-a îndrăgostit de o colegă cu un an mai tânără decât el și s-au căsătorit de îndată după majoratul ei. I-a rămas credincios, în pofida tuturor tentațiilor.
Un exemplu de fidelitate, nu-i așa? Ar fi fost prea „ca la carte” povestea lui Rocky.
(va urma)
foto – sculptură „L’Umanità contro il Male di Gaetano Cellini”
Citește și Triplex
