O nouă dimineață ne dă o șansa la trezire. Undeva, în lume, mor oameni de foame, de boli necruțătoare, se așterne praful tăcerii peste speranțele lor la încă o respirație, una singură. Oricând există o mică pâlpâire de lumină, totul e să vrei s-o vezi. Sunt zile când nu vrei să-ți spui că poți, zile când lupți singur împotriva ta, iar corpul nu face decât să asculte mintea… E ușor să dai sfaturi când vezi în alb zorii zilei, și totuși, ridică-te prietenă dragă, și umblă, precum Lazăr, ieși la lumină și apucă prima mână care ți se întinde, că viața nu e făcută să cântărească mai mult decât pot oamenii să ducă.
Și uite, ca să-ți meargă bine, poemul lui Mogo:
Oarecum Înger – De ce nu plâng Îngerii
De multe ori m-am gândit dacă îngerii plâng. Nu plâng. Pentru că îngerii nu au sentimente.
Altfel ne-ar susține și în tâmpeniile pe care le facem, nu?
S-ar chercheli, ar huidui la meciuri, ar mai bârfi, ar fi răi și așa mai departe.
Dar îngerii sunt liniștiți. Şi buni. Așteaptă și nădăjduiesc. Că noi vom înțelege.
Odată ce nu ai sentimente, pare logic să nu ai nici resentimente. Ciudățenia, în cazul îngerilor, este că lor, Cineva mai întâi le-a interzis resentimentele și abia apoi sentimentele.
De aceea, îngerii trebuie să fie buni. Sunt obligați. De ce? Ca să-şi recapete aripile. Așa scrie în poveștile cu îngeri.
Dar aripile înseamnă libertate.
Oamenii nu știu asta.
Sau uită.
Sau se mărginesc să creadă că poveștile sunt doar povești. „Lasă, nu are ce să se întâmple… E Îngerul meu acolo… E obligat să fie bun”.
Şi, ca din senin, oamenii se pomenesc singuri.
Le rămâne o pereche de aripi. Să le admire printre lacrimi. Pentru că nu ştiu să le folosească.
Încet, oamenii încep să aibă resentimente. Acestea înlocuiesc sentimentele.
Îngerii nu știu cum e. Îngerii sunt doar buni.
Dar iertarea rămâne exclusiv la Dumnezeu. „Iartă-mă, Doamne, că nici măcar nu l-am ascultat pe îngerul meu…”.
Aici apare ciudățenia.
Dumnezeu spune:”Te iert, dacă tu te poți ierta mai întâi, iar mai apoi, Îngerul tău… „.
Dar tu nu te poți ierta.
Iar Îngerii sunt doar buni.
Cei care sunt răi, sunt izgoniți.
Pentru că au sentimente.
Frumos, nu-i așa? Știu că ai zâmbit. Îți dăruiesc o fereastră.
