În mod paradoxal, despre cărțile domnului Neidoni e foarte greu și să scrii și să nu scrii, în același timp. E greu să scrii pentru că modul său de a scrie e impregnat de filosofie, de erudiție, de o vastă experiență de viață, de cultură, iar pentru a scrie o recenzie trebuie să cântărești bine fiecare cuvânt. Însă în ciuda pauperității vocabularului unui cititor, după ce citești o carte-operă de artă, te simți dator să te reîntorci la carte, să mai recitești pagini, să mai înțelegi încă o dată aspecte esențiale legate de viață, să redai autorului măcar un dram din bucuria pe care ți-a adus-o lectura cărții sale.

În acest regat, trecem treptat și armonios de la candoarea Micului Prinț care ne reamintește valoarea prieteniei, la necesitatea de a crede în îngeri, ca o garanție a grijii lui Dumnezeu față de oameni, la perceperea sentimentului de admirație a autorului față de Socrate, făcându-ne să resimțim și noi nedreptățea procesului la care a fost supus acest mare filosof, la elogiul adus persoanelor de gen feminin, dincolo de tot ce au afirmat anumiți filosofi misogini.

Confesiuni despre experiența de a fi student la filosofie și drespre cum anumiți profesori ne pot fi sau nu mentori.

Ne reîntoarcem în timp și pătrundem în viața scriitorului francez, Voltaire, privilegiat de monarhi și controversat prin atitudinea sa față de divinitate.

Despre stilistica lui Cioran, scriitor și filosof deopotrivă, și despre bucuria de a-l fi citit la vârsta potrivită, la 20 ani.

Dacă Don Quijote a fost sau nu fericit, nu știm și poate că farmecul personajului se păstrează dacă întrebarea aceasta rămâne una retorică. Însă Cosmin Neidoni ne atrage atenția că acest personaj nu poate fi ridicol pentru că a crezut în vise și în lumi imaginare. Dimpotrivă. Nu e acesta, oare, un act de curaj? Să treci dincolo de limitele realității  imediate și să-ți imaginezi o lume mai bună? Schimbând registrul, autorul aduce în prim-plan personajul biblic Iov care, din vremuri imemoriale, ne reînvață prețul, valoarea și recompensa răbdării.

Personajul tragic, Ivan Ilici, din nuvela scrisă de Tolstoi, ne revelează importanţa de a învața lecția compasiunii și a umanității, chiar și la sfârșitul vieții.

De la opere literare, se face trecerea la o interpretare a tabloului intitulat Sărutul de Gustav Klimt, o metaforă a iubirii platonice.

Apoi pătrundem în universul ludic al muzicii inegalabile a lui Mozart, nu înainte de a trece în revistă câteva aspecte din viața marelui compozitor.

Aflăm despre importanţa lecturii anumitor cărți (Educația sentimentală) într-o anumită etapă a vieții și despre cum putem relua lectura unei cărți abandonate inițial.

Cu vădită emoție și admirație, autorul face o incursiune în opera chopiniană cu acuratețea unui pedagog muzical, convingându-ne nu doar de calitatea operelor sale, ci și de beneficiile spirituale nebănuite pe care muzica sa ni le aduce, la nesfârșit.

Cel mai impresionat lucru pe care l-am citit vreodată a fost cu siguranță acest capitol despre viaţa lui Chopin, al căruit patriotism autentic a constat în dorința de a-i fi zidită inima într-o navă laterală a bisericii Sfânta Cruce din Polonia natală, precum și de a-i fi presărat pe mormânt  pumnul de țărână din fața casei părintești pe care-l păstrase timp de 19 ani.

Spre sfârșitul cărții, pătrundem în tainele mitului lui Sisif, repovestit de scriitorul francez Albert Camus. Una dintre cele mai pregnante întrebări cu privire la acest personaj mitologic este: Oare putem să ni-l închipuim fericit pe Sisif? Sau poate că e absurd să credem asta despre un personaj tragic care doar își poartă în mod consecvent, povara  neascultării?

Despre toate acestea, despre opere literare, muzicale, despre filosofie și literatură, veți afla mai multe citind această carte.

Mi s-a părut că nu (doar) citesc, ci că ascult confesiunea unui om care relatează cu eleganță, sinceritate și pasiune, despre cărți, autori, compozitori, pictori, mari filosofi, evenimente care i-au marcat frumos existența.

            Regatul celor mai frumoase depărtări își merită titlul și fiecare cititor s-ar simți ca un invitat la un adevărat spectacol regal al culturii, având privilegiul de a pătrunde, dincolo de timp și spațiu, în tainele vieții unora dintre cele mai marcante personalități ale lumii.

Ne rămâne în minte: „Celor pe care-i stimezi cel mai mult, oferă-le nu doar candoarea iubirii și onoarea intransigenței tale, cum spunea undeva G. Ibrăileanu, ci și bucuria de a le povesti despre farmecul discret al cărților care au făcut din tine un om echilibrat, bun și senin.”

Va mulțumim pentru această invitație, domnule Cosmin Neidoni!

Un articol semnat de Oana-Alexandra Pușcașu