- Oare ce efecte va avea acest, nu tocmai nou, dar neîntâlnit virus asupra societății noastre?
- În ce măsură aceste efecte vor persista în existența noastră subiectivă și socio-istorică?
- De ce ar fi diferit acest virus de alte epidemii care au mai lovit omenirea?
- În ce măsură pot fi integrate efectele în realitatea noastră istorică/ respectiv în istoria noastră subiectivă?
- (Dar cea mai dificilă intrebare, după părerea mea) De ce ar fi nevoi pentru ca în societatea nostră să apar[ o mutație?
Deja pot fi observate efectele pandemiei. Pe de o parte, poate fi depistat într-un mod clar că virusul are un efect devastator asupra economiei, iar piața economică este obligată să găsească soluții alteranative. În această situație se crează contexte favorabile pentru nașterea unei economii postindustirale, care era deja de mult timp preconizată. În același, timp se înțelege necesitatea producției și ineficiența unei economii bazate pe consumerism.
Pe de altă parte, grav afectatăe sunt, fără nicio îndoială, atât sistemul sanitar cât și societatea. Prin aceasta se relevă lipsurile sistemului și a societății noastre, iar acum, cu siguranță, poate înțelege oricine că gradul de civilizare nu este dat de ce televizoare avem și de ce telefoane folosim, ci de calitatea vieții.
În aceste zile grele, înțelegem că nivelul de civilizație este un dat, în primul rând, al atitudinii noastre sociale, care se relevă prin comportamentul nostru. În al doilea rând, de condițiile de viață, iar nu în ultimul rând, dar momentan de cel mai esențial lucru, de sistemul sanitar. Deci, cel puțin în țara noastră, cât și în țările subdezvoltate, pandemia actuală afectează chiar și civilizația (noastră) cotidiană.
În ce privește cea de a doua întrebare, mă aflu într-o situație mai dificilă. Dacă, rezultatele, efectelor pandemiei sunt observabile, persistența acestora poate fi doar bănuit. Însă, dacă privim în urmă, trecutul nu ne oferă motive de speranță. Cel puțin în ceea ce privește comportamentul individului, nici gripa spaniolă nu a adus schimbări majore. Spre exemplu, chiar dacă în acele timpul epidemiei de după Primul Război Mondial era interzis scuipatul pe străzi, „bunul obicei” s-a reluat și se păstrează chiar și în zilele noastre…
Dacă se poate vorbi de schimbarea economiei, cu siguranță că da! Dacă se poate vorbi, de schimbări în ceea ce privește civilizația, probabil… Însă, dacă se va schimba individul, ca efect a celor trăite în prezent, eu nu prea cred.
Pentru a nu aduce o judecată atât de drastică și de univocă individului, merită reflectat asupra celei de a treia întrebare. Din prima se poate observa faptul că față de epidemiile din trecut, COVID-19 a avut un efect major asupra noastră, chiar de la început. Acest efect se datorează fără îndoială globalizării și mediatizării. Omul contemporan, în ipostaza sa de creație a mass-mediei, de la început a asistat la cele întamplate în China. La puțin timp, occidentalul s-a aflat deja față în față cu tragedia… În schimb, în trecut, omul experimenta suferința și spaima produsă de epidemii abia când aceasta avea loc în imediata lui proximitate, în comunitatea, în familia lui.
Astfel, s-ar putea ca civilizația noastră să sufere, modificări mai cumplite, decât ne-am aștepta, fiindcă și spaima este mai mare, datorită anxietății. De asemenea, s-ar putea ca și individul condus de impulsurile neînțelese să fie „domesticit” de o societate îmblânzită de continua insecuritate.
Consider că speranțele cele mai mari în recivilizarea individului pot fi legate chiar de acest context istoric și de istoria noastră subiectivă, asupra căreia am să mai revin. În timp ce în vremurile trecute omenirea era obișnuită cu suferința și pierderile cauzate de epidemii, în prezent occidentalul și omul modern s-au înstrăinat de acest pericol. De asemenea, nici noi, indivizii, nu ne puteam aștepta la un asemenea dușman ce trăiește prin noi, considerând că lupta deja a fost câștigată.
Astfel, am ajuns și la ultima intrebare, iar înțelegând că pandemia își manifestă deja efectele și cu siguranță își va manifesta și în viitor, trebuie totuși descoperit ce ar putea aduce la mutații considerabile în societate. La acest „ce” un răspuns aduce reproducerea socială,[1] iar petru ca fenomenul produs de COVID-19 să fie întra-devăr un „fenomen”, este necesară integrarea lui în regenerarea societății.
În primul rând, trebuie clarificat că fenomenul este o „manifestare exterioară a esenței unui lucru, unui proces etc., care este accesibilă, perceptibilă în mod nemijlocit.”,[2] iar pandemia este fără doar și poate o manifestare exterioară a unui lucru, a unui virus și ea este perceptibilă în mod nemijlocit. În schimb, dacă citim continuarea definiției reiese că trebuie să fie și un „proces, transformare, evoluție, efect etc. din natură și din societate.”,[3] iar pentru aceast, așa cum am stabilit, trebuie integrat nu doar în societatea actuală dar și în cele viitoare.
De aici reiese că un fenomen primar/static trebuie integrat în reproducerea socială, pentru a deveni ad literam un fenomen, adică un fenomen dinamic/ în stare să se transforme. Pentru această integrare în reproducerea socială este nevoie să se integreze în sistemul economic, ceea ce am văzut că este posibil, în cel educațional, ceea ce consider ca fiind probabil. De asemenea, în reconstruirea sistemului sanitar și în modul de a trata situațiile de urgență se va reflecta acest proces. Chiar, mai mult de atât, fenomenul primar pe care-l trăim se va înscrie în istoria noastră subiectivă, va fi transmisă copiilor noștri, generației următoare și astfel se va integra și în oralitatea – folclorul nostru…
În concluzie, se poate afirma că fenomenul primar/situația creată de acest nou coronavirus se poate integra fără nicio piedică în regenerarea societății. Totul depinde doar de istoricizarea noastră interioară/subiectivă. Totul este dat pentru ca după ieșirea din această criză să înceapă o nouă epocă, singura variabilă este subiectul. Noi, doar noi decidem dacă într-adevăr suntem pregătiți să intrăm într-o altă epocă s-au nu este destul de apăsătoare tragedia…
***
[1] Despre reproducerea socială vezi. „Introducere în semioză și reproducere socială”, Ferruccio Rossi-Landi, în Semnificație și comunicare în lumea contemporană, Editura Politică, 1985.
[2] https://dexonline.ro/definitie/fenomen
[3] https://dexonline.ro/definitie/fenomen
Citiți și Cum decade Homo simbolicus?
Licenţiat în Istorie – Istoria artei şi absolvent al Masteratului de Istorie şi socio-antropologia epocii moderne, Varga István Attila, trăieşte în Zalău, fiind profesor de istorie. În perioada 2016 – 2018, a fost redactor la revista Art Out, de asemenea are materiale publicate în reviste culturale precum Caiete Silvane, Constelaţii diamantine, Boema, etc. Cercetările lui sunt legate de antropologie istoric, teoria artei şi studii culturale, fiind preocupat de atitudini, influenţa sentimentului de insecuritate şi universul simbolic.
