Tare aș vrea ca realitatea să mă contrazică, dar mă tem că mulți bărbați nu pot iubi decât femei care pot fi sau se lasă inventate. Atunci când ei sunt Pygmalion, femeia devine operă. Există o legătura intimă, profundă a bărbaților cu creația.  Iubirea lor e, în mai mare măsură atașament și valorizare a unui efort propriu și a unei investiții proprii decât act de fascinație și atracție, nu pricep de ce. Pentru unii iubirea și dorința sunt într-un raport tensionat, aproape de exluziune. Doresc nimfele, dar nu le iubesc, doresc femeile ușoare, dar nu le iubesc, iar când o iubesc pe una, parcă li se taie pofta. Marylin Monroe suferea că nu e iubită, toți proiectau asupra ei fantasme grele… Nu o puteau inventa, era copleșitor de frumoasă, nu îi puteau modifica imaginea. O ființă ready-made, oricât de atrăgătoare, care are o anumită autonomie a conștiinței și care nu se lasă definită și modelată, le inspiră multora atracție și frică. Văd în ea, proiectiv, însemnele unei autonimii și puteri periculoase.  Sirenele, nimfele, îi sperie, poate, pentru că nu pot fi îmbunătățite, nu au ce meșteri la ele.

Femeia-care-gândește nu se lasă definită, reconstruită, re-creată, le opune rezistență. Îi sperie, asemeni sirenelor, prin faptul că nu poate fi subjugată decât sexual. Trebuie să ai stofă de Ahile ca să nu te temi.

 

***

Dar dincolo de acestă primă ipoteză, care e de larg consum, mă gândesc că unii oameni investesc gândirea cu puteri pe care nu le are, din hramul celor magice. Gândirea, nu doar că nu poate fi stâpânită și controlată, dar atunci când are forță uimește asemeni aptitudinilor paranormale.

Îmi pare că unor contemporani le e mai frică de femei-raționale decât de vrăjitoare.  Intelectul a devenit noul obiect de cult, noul fetiș al simțului comun.

Și mie mi-ar fi frică să stau cu cineva care îmi face ceașca de cafea să zboare. Dar rațiunea e simplă gimnastică a minții, nu face dintr-o silfidă balaur și din bețivan maestru zen. 

A crede, naiv și superstițios, scuzați, că o femeie inteligentă e potențial despotică, manipulatoare, neînduplecată și periculoasă e ca și cum ai crede, ca muiere, că un halterofil, un pugilist sau un soldat e un bătăuș potențial și un posibil agresor.

Înțeleg frica de putere, de orice putere, dar nici chiar așa…

Forța fizică sau a minții nu atrag tiranie.

Tirania, mai degrabă e apanajul oamenilor slabi, care se simt neajutorați.

Cei mai puternici bărbați se comportă ca Ahile, iar femeile inteligente se comportă ca niște ființe materne, tandre și docile.

Puterea unei femei constă în delicatețea ei, în finețea ei, în căldura cu care se dezvăluie, în modestia cu care se dăruiește.

Puterea unei bărbat constă în capacitatea de a ocroti femei și copii și de a le oferi siguranță.

Intelectul e și el, pe-acolo…

Povestea cu nevoia de a ”inventa femeia” e totuși o slăbiciune, cred.

Citiți și Postmodernismul.Bilanțuri.