NIȘTE POEȚI
Călăul se trezi
dintr-un somn al neplăcerii
și se grăbi ca tot omul
spre slujbă,
tăie cerul în două
și-și făcu sandwich din două stele
rătăcite de la ultima împerechere
a Universului,
la locul de muncă așteptau
frumoși și cuminți
niște poeți,
au scris „contra”, dă-i dracu’
spuse judele,
iar călăul ridică securea și lovi,
peste piața martirilor
începu să ningă cu versuri,
era ora când Dumnezeu se cam supără
și deschise o nouă secție în iad
pentru condeierii care au sărit
din epocă,
Petre, bă, Petre, ocupă-te d-ăștia,
ciudații,
prea s-au înmulțit
și vor odihnă la mine, acum,
de ce nu i-o fi primind diavolul?,
are și el tot destule posibilități.
VOX CLAMANTIS
Tramvaiul
tras pe o linie moartă
s-a răzbunat puțin pe soartă
și a pornit agale
pe șine ruginite de vreme,
nu oprea în vreo stație
(chestie de orgoliu feros)
și saluta călătorii printr-un semnal
uitat prin tenebre,
la capătul liniei aștepta
frivolă și despletită,
Penelopa dintr-o odisee vetustă,
doar ea avea permisiunea
să călătorească efemer
cu tramvaiul de pe o linie moartă,
(„poftiți, distinsă și aleasă doamnă”!)
„vă rugăm, poftiți în vagoane”
în călătoria spre niciunde!
Vox clamantis in deserto rosso.
Citiți și „Vino, îngere, nu te speria!” de același autor.
