Cineasta de orgine franceză, Sophie Barthes, instalată de câțiva ani la New York , declara că ecranizarea romanului Madame Bovary ar rima cu sinuciderea. Alături de alți temerari care-au transpus pe ecran opera de căpătâi a lui Gustave Flaubert (publicată în 1856) – printre care și celebrii Claude Chabrol, Jean Renoir sau Vincente Minnelli – Sophie Barthes se va preocupa îndeosebi de imagine, de estetica luminii pentru a putea capta atenția spectatorului care vizionează Madame Bovary (2014). Dificultatea, în cazul acesta, este de-a găsi cheia potrivită pentru a nara plictiseala fără să plictisească. Prizonieră a unei existențe terne – Emma Bovary – își caută refugiul în lectură. Literatura populară (cu povești romanțioase) o ispitește, trezindu-i dorința pentru o nouă viață.

Madame Bovary Poster ©Warner Bros

Realizată în Perche/Normadia, cu un buget redus, forțând creativitatea și planurile B, această nouă adaptare cinematografică restituie, cu eleganță, esența clasicismului literaturii universale. Flaubert a fost un romantic, cu o sensibilitate aproape feminină, rafinată; a riscat să se pârjolească decât să accepte mediocritatea. Pentru cineasta Barthes, opera lui Flaubert rămâne o provocare, iar eroina sa – Emma Bovary – este un fel de “cutie neagră”, încărcată de enigme. Așadar, Sophie Barthes a vrut să rămână fidelă mai mult spiritului decât literei romanului, remodelând intriga și permițându-și libertăți în privința unor personaje. Acest soi de emancipare salutară i-a permis realizatoarei să se-ndepărteze de ceea ce știm că este o adaptare servilă și a imprimat un ritm dinamic filmului.

Pelicula se deschide – în mod surprinzător – cu catastrofa finală, înainte de-a opera un flashback și de-a retrasa parcursul personajului. Bunăoară, Sophie Barthes a comprimat câteva episoade romanești, a renunțat la anumite personaje sau le-a contopit. Astfel, marchizul d’Andervilliers (Logan Marshall-Green) și Rodolphe Boulanger nu reprezintă decât un singur personaj, concentrând toate acele calități care au condus la seducerea Emmei. De asemenea, scena balului la marchizul d’Andervilliers și ieșirea călare (alături de Rodolphe), sunt transformate în partida de vânătoare de la castelul de la Vaubyessard. Ca și-n romanul lui Flaubert, în care Charles nu dansa, și aici el este exclus de la acest tip de loisir aristocratic, preferând deliciile inofensive ale bufetului  în locul micilor plăceri ale vânătorii, lăsându-și soața pradă mâinilor dibace ale marchizului. Dacă la Flaubert, semnul pasivității soțului molâu este metafora bovină, aici, cerbul reprezintă soțul încornorat/înșelat. Condensarea intrigii dramatice și reducerea numărului de personaje sunt elemente care conferă eficiență acestei ecranizări.

”Madame Bovary”  (Henry Lloyd-Hughes&Mia Wasikowska © Warner Bros)

Probabil, pentru acei spectatori care păstrează vie în memorie imaginea lui Isabelle Huppert (din ecranizarea lui Chabrol) alegerea Miei Wasikowska, pentru personajul omonim, ar putea fi  o surpriză. Interpretarea junei actrițe este sobră, departe de suspinele și accesele de tandrețe ale pasionalei muze chabroliene. Mia Wasikowska propune o nouă versiune a lecturii personajului și-i conferă Emmei aerul ei juvenil și mai multă fermitate. În viziunea lui Sophie Barthes, Emma este femeia-copil, tânăra care nu dorește să se maturizeze și refuză să părăsească universul romanelor de adolescență. Eroina lui Flaubert a fost condamnată de societatea în care ea trăit pentru proiecțiile romanțioase ce nu cadrau cu statutul ei de soție. Mediul mic-burghez este cel mai acerb inamic al Emmei. Cineasta îți protejează eroina și ne-o prezintă, mai degrabă, ca pe o victimă a unor false idealuri, păstrate din adolescența prelungită. De aceea, realizatoarea își concentrează atenția asupra primilor ani ai mariajului tinerei și elimină episodul maternității, inclusiv pe micuța Berthe. De-aici, reiese excesul de sentimentalism al eroinei, care devine o reflexie a unui microunivers ingenuu.

Anumite elemente ale regiei concură la această impresie: a doua secvență a filmului o arată pe Emma făcând exerciții de gimnastică, înconjurată de alte tinere, în grădină. Grădina – spațiu închis – o protejează pe tânăra Emma, deși ea se autoexpune unei anumite discipline. Fetele execută, aproape mecanic, mișcări ce ne sugerează niște marionete lipsite de liberul arbitru. Mai târziu, la căsătoria fiicei sale, domnul Rouault (Olivier Gourmet) îi oferă un mic dar, rămas de la mama ei, decedată. Intrarea în viața de adult, simbolizată prin celebrarea nunții, pare a fi contrazisă de acel mic obiect ce aparținea universului copilăriei eroinei. După căsătorie, Emma își va decora căminul așa cum se aranjează o casă de păpuși. Scena din deschidere este admirabilă, din perspectiva imaginii de film; eroina aleargă pe cărarea din pădure îmbrăcată cu o rochie în ton cu natura autumnală. Suflul personajului permite spectatorilor să anticipeze motivul fugii disperate. Acordul dintre culorile din această scenă sugerează dispariția, eroina se afundă în decor, înainte de-a sucomba, din pricina otrăvii, prăvălindu-se pe covorul de frunze moarte. Nu putem să omitem, prin această scenă a fugii (reluată și-n epilog), omagiul adus lui Claude Chabrol, care-a filmat această fugă într-un plan similar, devenită imagine pentru afișul filmului său. Frumusețea imaginii este amplificată și de măiestria cu care-au fost concepute costumele, îndeosebi rochiile Emmei.Ținutele eroinei indică metamorfozarea ei progresivă, iar muzica amplifică stările de tensiune. Dacă filmul pare inegal, Sophie Barthes excelează în evocarea monotoniei traiului pe care-l ducea Emma, când plictisul o cotropise. Regizoarea evidențiază un cotidian opresant și repetitiv. Ticăitul continuu al orologiului, scârțîitul patului, praful care a acoperit buchetul de nuntă, ariile exersate de Emma la pian reveneau mereu  ca un refren care punctează rutina insuportabilă. Numeroasele cine ale cuplului Emma-Charles (Henry Lloyd-Hughes) alternează cu scenele de intimitate conjugală. Prezența motivului “femeii la fereastră” indică inerția și fantazarea eroinei. Melancolia ei este marcată și de păianjenul care devine o emblemă a vanității în plasa căreia pică Emma, păcat ce-o conduce spre un sfârșit tragic. Sophie Barthes pune în lumină modernitatea eroinei care-ncearcă să umple vidul existențial prin consumul… material. În pofida unei frumuseți plastice deosebite, filmului realizat de Sophie Barthes îi lipsește ironia flaubertiană, iar scenele romantice alternează brutal cu cele cinice. Agonia eroinei este terifiantă în roman, câtă vreme, în film, este doar eufemizată. Istoria se reduce la un (banal) adulter, dacă ne gândim că Homais (Paul Giamatti) este transformat dintr-un personaj șters, într-unul eficient, chiar dacă el constituia marele victorios al poveștii, fiind personificarea prostiei și a vicleniei.

”Madame Bovary” (Photo – Mia Wasikowska ©Warner Bros)

Dacă Flaubert se-ndrepta spre insignificant și urâțenie ca să scrie o operă modernă, Sophie Barthes propune un film elegant, dar academic, fără excese de originalitate. Condensând opera lui Flaubert, cineasta doar a ilustrat căderea unei femei copleșite de dorințe hedoniste, iar năzuința către ascensiunea socială îi va fi fatală. Noua ecranizare, lipsită de originalitate, se poate constitui într-un util exercițiu de stil. Rămâne actuală zicerea, din final, a abatelui Bournisien: “Nous sommes nés pour souffrir/Ne-am născut ca să suferim”.

Madame Bovary

Regizor: Sophie Barthes
Scenarist: Felipe Marino
Operator: Andrij Parekh
Muzica: Evgueni Galperine, Sacha Galperine
Producător: Sophie Barthes, Felipe Marino, Joe Neurauter
Monteur: Mikkel E.G. Nielsen

Distribuţia

Ezra Miller (Leon Dupuis)
Laura Carmichael (Henriette)
Mia Wasikowska (Emma Bovary)
Paul Giamatti (Monsieur Homais)
Rhys Ifans (Monsieur Lheureux)
Logan Marshall-Green (The Marquis)

Selecții la festivaluri

Festivalul Internațional de Film din Toronto
Festivalul de Film din Telluride
Festivalul de Film din Sidney
Festvalul de Cinema Deauville, 2015

Via WebCultura