ovidiu@stanomir
Phandora le-a fost trimisă plocon selenoizilor. Dar otrăvit al zeilor. Căci pentru selenoizi, Saturnienii erau ca şi zeii.
Când Micrometheu a descoperit-o pe Phandora, aceasta era o puştoaică dezorientată pe care cerberii de la intrarea clubului Exclusiv n-o lăsau să pătrundă în locul de pierzanie. Motivul, pueril în accepţiunea lui Micro, era că dezorientata încă nu trecuse pragul majoratului. Un amănunt nesemnificativ, din moment ce rătăcita era dotată cu toate accesoriile unei femei adevărate. Iar Micro şi-a spus, de când a văzut-o „întâiaşi dată pentru prima oară“ (sic!), că o asemenea adevărăciune nu mai întâlnise ever.
Fiind unul dintre proprietarii clubului, a invitat-o pe tânăra ispită într-un separeu. A tratat-o de la bun început ca pe o prinţesă şi a fost răsplătit cu asupra de măsură.
O chema Phandora. Şi venea de îndată, fiindcă ea şi cu Micrometheu deveniseră inseparabili. Se înţelegeau din priviri. Micro îi ghicea orice dorinţă, iar Phandi îi satisfăcea toate dorinţele. O relaţie ideală, s-ar putea spune.
Micrometheu era inginer de sistem. Şi-a dat rapid seama că Phandora rămăsese în pană de idei. I-a cercetat cu mare atenţie caroseria şi a depistat modulul buclucaş. L-a demontat cu foarte multă grijă, constatând că acesta camufla o miniaturală cameră a comorilor. Nu i-a fost greu să spargă codul de acces în camera dorinţelor nesăbuite. Odată deschis portalul iluzoriu, acestea au invadat Selenoidul.
Micro a închis imediat portalul, însă era prea târziu. Nesăbuitele îşi luaseră zborul care-ncotro. A mai rămas în mica încăpere secretă doar speranţa că selenoizii se vor dezmetici odată şi-odată din robia saturniană şi vor reveni la învăţăturile lui Protometheus despre viaţa de dincoace de ecranele ademenitoare ale computerelor şi smartfoanelor produse şi oferite la un preţ aparent de nimic de către Saturnienii care-i vampirizau de energia vitală –
foto: pictură de Ion Vincent DAnu
Citește și Cassandru vs Proteus
