Este Ziua Internațională a Orfanilor. 14 noiembrie a devenit o zi în care trebuie nu doar să ne gândim la soarta lor, a celor care cresc în suferință și privațiuni, cât mai ales să facem ceva pentru a le însenina, măcar pentru câteva momente, ziua. O vizită la un orfelinat în țara noastră poate fi un prilej, dar atenție, vă va traumatiza peste măsură. Trebuie să ai putere să treci pragul acestor case în care copii ai nimănui îți găsesc adăpost până la vârsta majoratului… Fără cuvinte…
Nu, nu avem nimic de celebrat. Avem de reflectat la suferința lor de copii lipsiți de afecțiunea părinților, crescând în brațe străine lipsite de căldură.

Orfani

orfan

Adrian Păunescu

A fi om e mai greu decât plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar câți oameni au nume?

Ne-ați uitat în cămin și ni-i greu și rușine,
Mai cumplită, oricum, e uitarea de sine.

Suntem răi între noi, tot ce-i rău ne-raieste,
Cei mai răi sunt acei ce urăsc omenește.

Noi – părinți nu avem, cum destinul ne arată,
Pe pământ, cei mai mulți n-au nici mamă, nici tată.

Poate că, între noi, peste traiul de câine,
Sunt cei supradotați pentru lumea de mâine.

Și mai mare ca noi e, oricum, altă rană,
Un popor de orfani, într-o lume orfană.

Ziua mondială a orfanilor a fost creată de The Stars Foundation pentru a atrage atenţia asupra numărului mare de copii de pe glob care nu au părinţi.

În România, găsiți AICI informații despre adopții.