Iar noi am spus O.K… – Societatea modernă față cu conformismul

Anne Graham, într-un interviu în emisiunea „Early Show” (Spectacolul matinal), a fost întrebată de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 și i s-a pus o întrebare la care mulți ar fi dat răspunsuri nesatisfăcătoare: „Cum a putut Bunul Dumnezeu să lase să se întîmple așa ceva și să privească atât de nepăsător această catastrofă de pe pământul Americii?”
Anne Graham, după ce a meditat câteva clipe, a dat un răspuns magistral, cu niște replici foarte logice, profunde și inspirate, nepregătite dinainte . A precizat foarte calm și explicit:
Și eu mi-am pus deseori această întrebare și mi-am găsit următoarele răspunsuri…

Cred – nu cred, dar sunt profund convinsă – că Dumnezeu a fost și rămâne adânc întristat de aceasta, la fel ca și noi, numai că noi, de ani de zile, Îi spunem și chiar Îi poruncim să iasă din școlile noastre, din guvernul și din viețile noastre, că ne descurcăm și singuri, fără ajutorul Lui… Și, fiind El un adevărat gentleman, cred că pur și simplu S-a dat, calm, la o parte… 
Cum de mai îndrăznim noi oare să-I cerem binecuvîntarea, mila și protecția SA, dacă Îi cerem să ne lase în pace? (Īn lumina recentelor evenimente, fiind vorba de atacuri teroriste, atacuri armate în școli etc.) 
Cred că totul a început cînd Madeleine Murray O’Hare (doamna care a cerut că America să devină o țară atee și care a fost ucisă, iar corpul ei a fost găsit recent) a afirmat că nu dorea niciun fel de rugăciuni în școlile noastre, iar noi am spus O.K.

Cererea ei a fost aprobată și a devenit lege obligatorie în SUA… 

Apoi, cineva a spus că mai bine nu am citi Biblia în școli (Biblia care spune să nu ucizi, să nu furi și să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți), iar noi am spus O.K.. 
Apoi, dr. Benjamin Spock a spus că nu ar trebui să ne plesnim copiii atunci cînd se poartă urît, pentru că această le-ar afecta mica lor personalitate și stimă de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis).

Masha Sedgwick, Berlin Germany

Iar noi am spus că un expert trebuie să știe ce vorbește, așa că am spus O.K. 

Apoi, altcineva a spus că profesorii și diriginții nu ar trebui să îi disciplineze pe copii atunci cînd greșesc. Iar conducătorii de școli au spus că nici un membru al personalului să nu atingă vreun elev atunci cînd se poartă urît, pentru că școlile nu au nevoie de publicitate proastă și în nici un caz de procese. (Totuși, există o mare diferența între a disciplină și a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.).

Iar noi am spus O.K. 
Apoi, cine știe ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei școli a spus că, băieții fiind băieți, vor face dragoste oricum, deci ar trebui să le dăm fiilor noștri prezervative. Așa, ei vor putea să se distreze cît vor, iar noi nu vom trebui să le spunem părinților că le-au primit de la școală.

Iar noi am spus O.K. 
Apoi, unii dintre aleșii noștri de vîrf au spus că nu contează ceea ce fac în viață lor privată, atît timp cît își fac treaba la slujbă. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasă de ceea ce face altcineva, inclusiv președintele, în viață să privată, atîta timp cît am o slujba și economia merge bine. 
Apoi, niște libertini au cerut să tipărim cât mai multe reviste cu femei goale, în semn de respect și apreciere a frumuseții feminine..

Iar noi am spus O.K. 
Apoi, altcineva a împins acea apreciere un pas mai departe, publicînd fotografii cu copii goi, și încă mai departe, afișîndu-le pe Internet.

Iar noi am spus O.K., au dreptul la liberă exprimare.

Apoi,industria show-business-ului a spus: hai să facem show-uri TV și filme care să promoveze îndepărtarea de Dumnezeu, violență și sexul ilicit, să înregistrăm melodii care să încurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea și temele satanice. Iar noi am spus că nu este decît entertainment-amuzament, nu are efecte adverse și oricum nu o ia nimeni în serios, așa că totul a mers înainte.

Iar acum ne întrebăm speriați de ce copiii noștri nu au conștiință, de ce nu disting binele de rău, de ce nu îi deranjează să ucidă pe străini, pe colegii de clasă sau pe ei înșiși. Probabil că, dacă ne-am gîndi mai mult, ne-am da seama de ce.

Cred că totul se reduce la faptul că ceea ce vei semăna, aceea vei și culege.

Noi Îi spunem lui Dumnezeu: Dragă Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetiță ucisă în clasă?

Iar Dumnezeu răspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din școli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, cînd voi mi-ați spus să plec din școli? E ciudat cum oamenii Îl disprețuiesc pe Dumnezeu, și apoi se întreabă cu naivitate de ce totul merge tot mai prost. Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne îndoim de ceea ce spune Biblia. E ciudat cum de toți oamenii vor să meargă în ceruri, deși nu cred, nu gîndesc, și nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie în Biblie. Este ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred în Dumnezeu și de fapt să îl urmează pe Satana, care, se știe că, la rândul lui, crede și el în Dumnezeu…

E ciudat cum ne repezim să judecăm, dar nu ne place să fim judecați. E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail și ele se răspîndesc precum focul sălbatic, dar cînd începi să trimiți mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gîndesc de două ori înainte de a le trimite și altora. E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud și obscen trece liber prin cyberspatiu, dar orice discuție publică despre Dumnezeu este împiedicată la școală și la locul de muncă. Este, în sfârșit, ciudat cum poate fi cineva atît de înflăcărat de dragoste pentru Hristos fiind în același timp un creștin invizibil în timpul săptămînii.

(Interlocutoarea a mai venit și cu alte argumente, dar ne oprim aici).
Râdeți? Ar fi, desigur, ciudat cum de, gândindu-vă dacă să trimiteți sau nu mai departe acest mesaj nu-l veți trimite multor adrese din lista voastră, pentru că nu sunteți siguri de ceea ce crede destinatarul posibil sau de ceea ce vor crede despre VOI dacă îl veți trimite.

E ciudat cum de mă îngrijorează mai mult ceea ce cred oamenii despre mine și mai puțin ceea ce crede Dumnezeu despre mine.

Ce credeți?
Trimiteți mesajul mai departe dacă credeți că este bun. Dacă nu, atunci pur și simplu aruncați-l la coș și nimeni nu va ști că ați făcut-o.

Dar, dacă o faceți, atunci nu va mai plîngeți de starea proastă în care a ajuns lumea astăzi!

Citiți și Părintele – sentiment sau literă de lege?