Subiectul romanului este bine ancorat în realitate: evenimentele se petrec în timpul Războiului Civil American (1865-1877) și al Epocii de reconstrucție care urmează (1865-1877). Totuși, nu războiul este în prim-plan, ci impactul pe care acesta îl are asupra destinelor personajelor principale.
Eroina este Scarlett O’Hara, fiica de 16 ani a lui Gerald și Ellen O’Hara, o familie de emigranți irlandezi prosperi. De fapt, tot Sudul este un loc al eleganței și al prosperității, fiindcă familiile câștigă bine din exploatarea bumbacului și își celebrează bunăstarea prin evenimente la care participă întreaga comunitate.
Acțiunea nu lâncezește; ca în majoritatea romanelor, intriga este matrimonială, cel puțin în prima parte a lui: Scarlett este îndrăgostită de Ashley Wilkes, iar acesta, la rândul lui, este pe cale să își anunțe logodna cu verișoara lui, Melanie Hamilton. Scarlett și Ashley sunt doi oameni cum nu se poate mai diferiți, care pun în evidență două mentalități nu numai opuse, ci și extrem de actuale: el este studios, manierat, are mintea plină de visuri, este reflexiv și analitic în timp ce Scarlett este incultă, greu de educat, rebelă, răsfățată și încăpățânată (Ashley spune despre Melanie că este singurul vis care nu a dispărut, în timp ce Scarlett se revoltă: Iar vise? Oare omul ăsta nu trăiește deloc în realitate?). În plus, nu înțelege oamenii și nici nu se străduiește să o facă. Ashley nu este imun la farmecele ei, arătând că există întotdeauna o atracție a contrariilor, dar rămâne devotat principiilor sale și legământului făcut lui Melanie. Prin urmare, profund nefericit.
Melanie este personajul meu preferat: blândă, umană, empatică, din același aluat – chiar și din același sânge – cu Ashley, dar mai pragmatică decât acesta. Ea este îngerul păzitor al tuturor oamenilor din viața ei.
Peste toți și toate tronează însă personalitatea puternică a lui Rhett Butler, un om cu o reputație îndoielnică. De fapt, un om modern, omul momentului: eliberat de orice principii, de orice moralitate, are o profundă înțelegere a vieții și succes în tot ceea ce își propune. Fiindcă, în fond, acesta este mesajul de profunzime al romanului: artistocrația se stinge, sufocată de principiile care îi devin limite, în timp ce se ridică o clasă socială nouă, puternică, total imorală, care o subminează pe cea dintâi. Lumea lui Ashley a apus, cea a lui Rhett abia răsare. După aproape două sute de ani de la evenimentele din roman, prezentul demonstrează valabilitatea afirmației.
Apare aici motivul lumii pe dos, în care cei disprețuiți altădată devin stăpâni, preiau controlul. Și asta m-a șocat, fiindcă nu credeam că lumea a început să se răstoarne cu atât de mult timp în urmă.
Dragostea respinsă a lui Scarlett pentru Ashley va influența, la fel de puternic ca și războiul, destinul tuturor peronajelor din roman. Aș fi vrut să o analizez eu, dar autoarea o face cu atâta subtilitate, cu atâtea nuanțe, încât nu pot decât să merg pe drumul deschis de ea. Ashley este idealul și devine ideal în momentul în care o respinge. Dacă ar fi dat curs atracției pe care o resimte pentru ea, l-ar fi disprețuit, ar fi consumat povestea și ar fi depășit-o. Cât timp este inaccesibil, Ashley îi dă forța de a merge înainte și de a lupta pentru el. În vremuri dificile, oamenii au nevoie să se agațe de ceva, iar iubirea, de regulă, este cel mai puternic stimulent.
Dacă Ashley este opusul ei, Rhett este oglinda. Atragem oameni ca noi, fiindcă în sinea noastră cu toții suntem mai mult sau mai puțin narcisiști. Rhett o iubește, dar nu atât pe ea, cât reflexia pe care și-o vede în ea. Și, la fel ca Scarlett, este tentat de inaccesibilul ei, care vine din faptul că inima ei este dăruită altcuiva. După părerea mea, Scarlett și Rhett sunt două ființe incapabile de iubire, fiindcă doar oamenii buni ca Melanie pot să iubească. Ceilalți au doar obsesii.
Finalul mi s-a părut grandios. În clipa când Ashley devine accesibil – și nu este doar un fel de a spune, exact în acel moment – Scarlett nu mai este interesată de el. Aparent, ajunge, în sfârșit, la înțelegerea faptului că nu pe el l-a iubit, ci doar imaginea pe care și-o făcuse despre el. De fapt, ea îl iubise pe soțul lui Melanie, adică pe acel Ashley însuflețit și protejat de iubirea soției lui și inaccesibil.
În încheiere, îmi exprim totuși o îngrijorare profundă: sper ca povestea aceasta formidabilă să nu fie sacrificată pe altarul sensibilității moderne din cauza observațiilor – de altfel, de bun-simț – despre populația de culoare. Ar fi o mare pierdere. Citiți cartea și, de preferat, cumpărați-o în format fizic, înainte să dispară. Nu de alta, dar este o carte a cărei importanță literară este – cel puțin – pe măsura dimensiunilor ei.
Un articol de Gina Varga
