de pe tipsia de aur, perfectă
femei boabe-și revarsă un șold,
un oftat muribund ori
piepteni de os
fiecare ce-i prisosește,
dusul fără întors
niciodată nu fu mai migălos ca acum
când de pe acoperișuri
cad țigle invers, iubitul meu, ține-mi
palmele strâns deasupra-n această casă
vor locui fetișcane-mbrăcate-n inele verzi,
căprioare cu picioare din țeavă de pușcă
și un adânc de mare nervoasă
toate se coc sub
dragostea noastră și-ajung
pe tipsia de aur.
foto tumblr.com
Citește și ea va ști ce și cum
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
