ea va ști ce și cum
o îndrăzneală smintită m-a scos atunci în calea ta
erai cu gândurile într-un cer multiplu de zece
mi-am spus că-i prea târziu să-mi retrag semețirea nesocotită,
bastonașe din ochiul tău stâng își lungiseră deja gâturile
plutind pe o mare, închipuită speranță, mai ceva ca niște lebede curioase
iradiate și ele de emoție, ce mă fac,
ce mă fac, ce-o să spun, o să par vreo împiedicată
ce nu-și găsește prunele-n straiță și rămâne flămândă.
ah, ți-ai aninat privirea de crengile alei mele, a coborât puțin, în sfârșit, e acum
chiar în dreptul inimii.
ea va ști ce și cum.
are legate de glezne sandale,
sandalele lui Mercur.
foto sursa
Citește și dacă vii, dacă pleci
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
