Paixao
ne plimbam printre baruri italiene, englezeşti, asiatice
care mai de care mai
atrăgătoare, în centrul vechi
am intrat şi în doua anticariate unde s-a plictisit repede
şi ne oprim în dreptul vechiului palat bnr
glumind că întotdeauna ne-au reuşit pozele cu umbre
încerc o fotografie cu chipurile noastre pe sticlă şi ruine
printr-o intrare îngustă de blocuri se auzea un cor bisericesc
am mers printre pereții albi pictați cu graffiti
până la intrarea în acea bisericuță albă cu o cupolă mică
în care slujea un popă gârbovit
nici ea nu bănuia că acolo ar putea fi
am intrat şi ne-am rugat câteva minute
apoi am coborât şi urcat câteva străduțe şi mai înguste
m-am oprit în fața unui bar cu un poster cu ronaldo
cu imagini din lisabona cu un tramvai galben ce cobora o străduță
printre felinare aprinse şi o cupolă dreaptă albă de biserică
pe un televizor cânta o divă în alb mă-ntorc zâmbind spre ea şi îi şoptesc că piesa
cântată de mariza e paixão ce înseamnă pasiune
îmi zâmbeşte şi îmi şopteşte că măcar titlurile
din portugheză le-am învățat
îi privesc ochii căprui şi înşir râzând, titluri de melodii
alma-suflet, paixao-pasiune, chuva-ploaie,
melhor de mim – ce am mai bun, loucura – nebunie
îmi dau seama că multe lucruri mai am de încercat
cum ar fi de exemplu să mă aşez la una din acele mese
şi să comand blochahau a bros şi cu o halbă de salgras
ascultând muzică fado
dar îmi spune că atunci când o să revenim
o să luam un prânz aici
părea a şti unele străduțe
mai venise în capitală în urmă cu trei ani
să-i ia un interviu lui buzura
mi se făcuse foame şi niciodată nu luasem masa la capşa
s-a lipit de mine, mi-a strâns şi mai tare mâna
şi mi-a arătat cu ochii ei convingători
direcția opusă spre cărtureşti
***
Cu picioarele goale în amurg
îmi arătai orizontul pescărușilor
și catargele corăbiilor
marea avea scrâșnetul macaralelor
și al sirenelor de bun rămas
orizontul se îneca în albastru
spicele grâului ocupau
tot geamul de la clasa a doua
o amintire se juca prin talazuri
cu picioarele goale în amurg
***
Vifor de octombrie
Citesc dintr-o Guernica literară
Viața în cenuşă de Paul Celan
Anul acesta a venit prea devreme
Cu vifor octombrie
Meteorologii anunță cea mai aspră iarnă
Dar câte ierni n-au fost pe aceste meleaguri
Parcă aud cum tremură şi Palmyra
Şi se prabuşeşte în Siria
Ultima arcadă a unor continente
Nici în Petra nu mai e loc de adăpost
Colcăie peste tot cu scorpioni camuflați
Cine mai ştie că Nostradamus era
Medicul holerei
În timp ce soția înfăşurată în alb
Îi zicea adio
Iar noi ne certăm în miezul zilei
Pe nimicuri
Găsind pricină şi în nori
***
Mularea poeziei
„Singura diferenţă dintre mine şi un nebun
este că eu nu sunt nebun.“ – Dalí
o prietenă i – a arătat o poezie cu Dalí
în care el sculpta
rotunjimile femeii de marmură
a râs gândindu – se la o excentricitate
cum să se învârtă parcurgând un cerc
Dalí pe o bicicletă
din anii douăzeci cu o roată mare şi una mică
schițând un corp
în autocad parcă îi ies din monitor
coloanele din La Sagrada Familia
ca un gând neterminat între Dalí şi Gaudí
alături de desen păstrează poezia cu ființa
din rotunjimi de marmură albă
femeile sunt bune de iubit şi să ne spună poezii
zâmbeşte misogin fiindcă fata
niciodată nu i-a spus că-l iubeşte
porneşte maşina ascultând muzică
priveşte în oglinda retrovizoare
în urma lui parcă rămâne
o zi reuşită
acasă după duş răsfoieşte imagini pe laptop
schimbă mesaje cu prieteni
adoarme visând clădiri până la cer
a doua zi la serviciu pe calculatorul uitat deschis
un screensaver se plimbă
corpul din autocad şi versurile ei
cuvintele cu rotiri în unghiurile piesei
zâmbeşte şi spune
iată piesa şi mularea poeziei
ca Venus daliniană sau Galateea Sferelor
deschide messengerul şi citeşte uimit
am plecat bandantă la Figueres
***
Etajul nostru
când nu ne contraziceam
ne iubeam ca într-o mansardă
eliberând dragostea și remușcarea
pașilor fugiți din noi
refugiați în simțuri
puneam și sufletele izbite
de senzualitatea lecturii înalte
era ultima sincronizare
a etajului nostru încărcat
cu două cărți deja citite
pe urmă au venit ploile
Citiți și Doamne, viața e atât de frumoasă, texte de Leonard Oprea.
