„Îl citesc pe Rabindranath în fiecare zi, spunea Tagore, un singur vers de-al lui mă face să uit toate necazurile lumii.” (Gitanjali)

ziarulmetropolis.ro

Și atunci, să-l citim pe Octavian Paler (n. 2 iulie 1926, Lisa, județul Făgăraș, actualmente în județul Brașov – d. 7 mai 2007, București), să vedem dacă are același efect:

Interviu cu Dumnezeu

– Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.

– Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.

– Timpul meu este eternitatea… Ce întrebari ai vrea să-mi pui?

– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a răspuns:


– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească… iar apoi tânjesc iar să fie copii.

Că își pierd sănătatea pentru a face bani… iar apoi își pierd banii pentru a-și recăpăta sănătatea.

Faptul că se gândesc cu teamă la viitor și uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul.

Că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna și am stat tăcuți un timp.

Apoi am întrebat:

– Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecțiile de viață pe care ai dori să le învețe copiii tăi?

– Să învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc… și că durează mai mulți ani pentru ca acestea să se vindece.

Să învețe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puțin.

Să învețe că există oameni care îi iubesc, dar pur și simplu încă nu știu să-și exprime sentimentele.

Să învețe că doi oameni se pot uita la același lucru și că pot să-l vadă în mod diferit.

Să învețe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalți, și că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înșiși.

– Mulțumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori că oamenii să știe?

Dumnezeu m-a privit zâmbind și a spus:

– Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.”