Octavian Goga sau Poetul pătimirii noastre, a fost cel ce a scris poezie „pură” din tot ce atingea cu verbul său binecuvântat. Născut la 1 aprilie 1881, la Rășinari, lângă Sibiu, fiind primul fiu al preotului ortodox Iosif Goga și al învățătoarei Aurelia. Octavian Goga a mai avut doi frați, pe Victor – mort la doar un an după nașterea sa – pe Eugen Iosif, și încă două surori, pe Victoria și Claudia Maria. George Călinescu scria în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” despre Octavian Goga: „După Eminescu și Macedonski, Goga e întâiul poet mare din epoca modernă, sortit prin simplitatea aparentă a liricii lui să pătrundă tot mai adânc în sufletul mulțimii, poet național totdeodată și pur ca și Eminescu.” Ca om politic, a fost echilibrat și apreciat de toți liderii politici ai vremii din țară și din afară, inclusiv de Regele Carol al II-lea, cu toate că istoria sa politică n-a fost deloc sub zodii favorabile, mare parte din cauza perioadei pe care o traversa ţara la vremea aceea. A fost prim-ministru al României, între 28 decembrie 1937 şi 11 februarie 1938. O, tempora!
„O dragoste apusă e ca un vulcan: niciodată nu poți zice că a trecut pericolul de a izbucni din nou.”
Lenița Cernea
La vârsta de 17 ani, Octavian Goga o întâlnește pe Lenița Cernea, sora colegului său de clasă, Octavian Cernea, la sala festivă a hotelului Europa din centrul orașului Brașov. Era toamna, în 18 octombrie 1899. Se cunosc cu prilejul “Convenirii” – “întâlnirea sărbătorească a intelectualilor români, urmată de dansurile tinerilor.” Povestea lor de dragoste a fost brusc curmată de mutarea familiei Cernea la Făgăraș și de atunci, poetul nu a mai întâlnit-o pe „Lenița-Loreley”.
„Dragostea e o necesitate profesională pentru un artist. ”
Aurelia Rusu
Doi tineri care se întâlnesc pentru prima dată la nunta fratelui ei, pe 18 februarie 1900. Octavian Goga și Aurelia Rusu erau paramirii, el „frate mire” și ea „soră mireasă” – „De aceea-mi spunea surioară.”, declară Aurelia Rusu, la puțin peste 30 de ani de la moartea poetului, într-un interviu cu tânărul elev Nicolae Weisz. „Am fost împreună în total, două zile. În aceste două zile, ne-am înțeles să ne căsătorim. Hotărâsem să facem facultatea împreună, iar după căsătorie să călătorim, el ca poet, eu ca pictoriță. Să renunțăm la tot, că e deșertăciune. Ne-am înțeles să ne întâlnim la Budapesta. Părinții nu m-au lăsat să plec și eu la Budapesta să-mi fac studiile. De atunci, nu l-am mai văzut niciodată. Eram de 18 ani când l-am cunoscut. Aveam părul blond, ochii albaștri, fața rumenă și rotundă”, povestea Domnișoara. Cât Octavian Goga a fost plecat la Budapesta, cei doi au corespondat, dovadă fiind peste 50 de cărți poștale trimise tinerei. „Noi n-am avut așa o dragoste ca azi. Eu pictam și-i trimiteam tablourile mele și îi plăceau. El îmi trimitea versuri. Dar nu ca versurile de azi. Poezia de azi e o îngrămădire de cuvinte… Sau poate nu le înțeleg eu.” Neputându-și împlini iubirea, Aurelia se retrage la o mănăstire în Sibiu, unde a profesat ca învățătoare. Din 1900 până în 1903, Goga i-a trimis mai multe scrisori – care se află la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” din Cluj, a încercat să o viziteze la mănăstire, dar ea a refuzat să-l vadă. Aurelia Rusu a murit la 93 de ani, fiind una dintre cele mai iubite figuri ale satului. Pe mormântul său din cimitirul din Bontăieni, locul natal, stau gravate versurile lui Goga: „Iar vântul spune crengilor plecate / Povestea ta, frumoasă domnişoară…“. A făcut-o nemuritoare prin celebra poezie „Dăscăliţa”, pe care o recită toţi copiii de şcoală, în fiecare generaţie…
Aurelia Rusu
Hortensia Cosma
La 14 octombrie 1906, are loc căsătoria lui Octavian Goga cu fiica cea mică a unuia dintre cei mai înstăriți români din Transilvania. Nașii cuplului Octavian Goga-Hortensia Cosma sunt Alexandrina și Alexandru Vlahuță. Cea mai mare bucurie a cuplului Tani-Tavi – cum se dezmierdau ei în privat – avea să se transforme într-o durere groaznică, deoarece Tani a adus pe lume doi gemeni morți, iar mai apoi doctorii au pronunțat că nu va mai putea zămisli alţi urmaşi.
„Îmi plac în dragoste nesăturaţii – îi plâng şi-i admir. Au ceva din eroismul tragic al îndrăzneţilor care vor să treacă oceanul cu înotul.”
Făcând drumuri dese la București și prin Ardeal, apoi fiind închis pentru o vreme la Szeged, Tavi Goga și Tani nu au putut sta împreună. Legătura lor părea indisolubilă, dar ceva le tulburase echilibrul și le puse în pericol căsnicia. La 11 februarie 1912, Hortensia îi scria: „Dacă tu m-ai cunoaște, dacă ai ști ce e în sufletul meu, poate că ar fi altfel viața noastră. Eu nu sunt supărată, sunt tristă, nespus de tristă când văd că toată viața mea n-are nici un rost, că sunt chiar o piedică acolo unde mi-aș da și sufletul pentru fericirea ta. Mai așteaptă puțin de tot, puțin dragule, și rabdă să mai încercăm odată cu viața ce ni se arată. Eu am să-mi dau silința să-ți fac pe plac. Dacă voi reuși, bine, dacă nu…” Doi ani mai apoi, lucrurile stăteau la fel, Hortensia implorându-l să se gândească la ea măcar „cu prietenie”.
Tavi se apropiase foarte mult de o prietenă din copilărie, care devenise și prietena familiei Goga. Fiică de preot, căsătorită cu o față bisericească, nu ezită să își însele soțul pentru a cuceri atenția poetului. La 22 iunie 1920, la București, se pronunța divorțul lui O. Goga de Hortensia Cosma.
Hortensia și Octavian Goga
„Libertatea mi-am recucerit-o. Ți-o dau ție!”
Veturia Mureșan
La 25 octombrie 1920, se pronunță divorțul Veturiei de Lazăr Triteanu, preot și episcop al Romanului. S-a căsătorit cu Octavian Goga la 15 ianuarie 1921 și apoi a renunțat la cariera de soprană, pentru a-şi însoţi perechea. Se mută la Ciucea, unde Goga cumpărase din 1919 un conac special pentru căsătoria lor de mult visată. Fiind ocupat cu politica, poetul a stat o perioadă la București, timp în care Veturia se ocupă de amenajarea conacului. Familia Goga vizitează numeroase clinici din străinătate pentru a trata infertilitatea Veturiei, dar fără rezultat.
Veturia și Octavian Goga
„În primăvara anului 1938 ne plimbam prin grădină când, după o hotărâre definitivă, am desemnat locul unde să ridicăm mormântul”, nota Veturia în jurnal. Așadar, între anii 1938-1958, după planurile arhitectului George Matei Cantacuzino și decorațiile în mozaic proiectate de Nora Steriade, Veturia Goga ridică „Mausoleul iubirii”, înalt de 8m , cu o bază de 4m. Veturia însăși a placat monumentul funerar cu mozaic adus special de la Veneţia, iar lucrarea i-a luat aproape 20 de ani. „Marea lui dragoste cu care a și plecat în mormânt, marea lui obsesie, mai mult decât dragoste, tulburarea, revolta, blestemul”, spunea Victor Eftimiu despre iubirea lui Goga pentru Veturia.
Mausoleul Iubirii
„Numai sufletele vulgare își batjocoresc dragostele de odinioară. Oamenii de bun simț sădesc flori pe morminte.”
Mircea Goga, strănepotul lui Octavian Goga, scria în cartea sa, „Privighetoarea lui Hitler”, că este de părere că Veturia era agent secret al Reichului și că după 1944, a devenit comunistă, păstrând astfel castelul de la Ciucea. Susține că mariajul ei cu Goga a fost o misiune secretă, încredințată de serviciile secrete germane, încă din 1914. Potrivit scriitorului Mircea Goga, Veturia i-ar fi dat informații despre activitățile lui Carol al II-lea, mareșalul Antonescu și chiar ale lui Octavian Goga, lui Hitler. Veturia Goga era singurul translator român acceptat de Hitler, în discuțiile pe care acesta le avea cu Ion Antonescu. L-a cunoscut pe Adolf Hitler, cu ocazia aparițiilor sale la Festivalul de la Bayreuth.
Veturia Goga
Dan Brudașcu îl contrazice pe ultimul nepot al lui Octavian Goga, printr-un doctorat la Cluj despre opera lui Goga, în care o apară pe Veturia, spunând că a aceasta ar fi spionat cu știrea autorităților de la București, cu sprijinul diplomaților români din capitalele europene, exclusiv în interes național.
Controversa a apărut după moartea lui Goga. Aparent, acesta ar fi fost otrăvit cu băutură sau cu felia de tort însemnată cu „O”, de la Octavian, iar Veturia ar fi avut o viață plină de trădări, spionaj și controverse. Strănepotul scriitorului susține că era o femeie calculată și rece, care nu a avut decât de câștigat după alianța cu Hitler, deși criticii vremii considerau că Veturia renunțase la o carieră artistică de succes și s-ar fi exilat la Ciucea pentru a administra domeniul și castelul.
Portretul Veturiei Goga, semnal Camil Ressu, aflat la Muzeul Memorial „Octavian Goga” – CIUCEA
Veturia ar fi fost o spioană nazistă, care l-a slujit pe Hitler, dându-i detalii despre toată situația politică românească, despre Carol II, despre Mareșal și despre Goga însuşi. Într-un interviu acordat, in 2008, “Suplimentului de Cultura” că a scris cartea dintr-un sentiment de datorie familială față de Octavian Goga și al “necesității săvârșirii unui act de justiție față de poporul român. (…) Am scris cartea mai ales dintr-un profund sentiment justițiar: românii trebuie să înceteze a mai taxa memoria lui Octavian Goga pentru faptele săvârșite de văduva lui.”
Veturia și Octavian Goga
Dar să-i citim mai bine poezia de dragoste, ea ştie cel mai bine ce înseamnă emoţia. Goga a fost destul de reţinut în ceea ce priveşte lirica erotică şi nu pentru că structura lui interioară nu-i permitea expansiunea sufletească, ci pentru că preocuparea sa reală era în cu totul altă parte, la patimile celor mulţi şi obidiţi… „Dorinţa” e una dintre poemele curate precum glasul apei din fântâna de la Răşinari, unde citea zodiile în stelele care se oglindeau în ea.
Departe-aş vrea de-aici să vii,
În alte lumi senine,
În dimineaţa de Florii
Să mă cunun cu tine.
Să ne-aşezăm în sat la noi,
S-avem în deal o casă,
Să fiu cel mai cuminte-n sat,
Şi tu, cea mai frumoasă.
Să vie şi mama la noi,
Că-i necăjită tare,
Să aibă tihn-un an ori doi,
Ori cât pământ mai are.
Acolo să trăim în munţi
De cât trai avem parte,
Sătenii seara să-i adun
Şi să le spun din carte:
Că sunt din neam împărătesc,
Din ţară-ndepărtată,
Că tot pământul rotogol
Era a lor odată…
Şi că azi oamenii-nvăţaţi
Aşteaptă să se nască
Un tânăr crai coborâtor
Din legea românească.
Copiii noştri să-i înveţi
Tu: Crezul… Născătoarea…
S-ajung să-i văd cântând pe toţi
În strană, sărbătoarea.
Atunce, împăcat cu rostul
Acestei lumi deşerte,
Să mor, să-mi zică satu-ntreg
Un: „Dumnezeu să-l ierte!”
Iar popii nostru-ntâmplător
Vreun oaspe-atunci să-i vie:
„Pe cine-ngropi, părinte, azi?”
„Pe-un om de omenie!…”
Citește și: Ai nevoie de mult curaj să te așezi la aceeași masă cu adversarul
