Oamenii ca niște papuci

Cred că noi, oamenii, ne-am putea compara cu ușurință cu o pereche de papuci: unii suntem bocanci, alții suntem stiletto cu tocuri ascuțite și flecuri metalice, unii suntem trekkers, unii papuci de jogging iar alții papuci fini de mătase cu talpă din burete.
Ne deosebim prin felul în care pășim prin sufletele celorlalți – unii cu putere și apăsare iar alții cu blândețe – și prin urmele pe care le lăsăm în urma noastră. Poate că mulți preferă urmele bine definite, îngropate în carne însă există și aceia care lasă numai contururi fine, abia vizibile, pline de frumos.
Unii papuci sunt murdari, de aceea, de multe ori nu-i putem vedea în naturalețea lor și mereu rămâne o pală de mister și de confuzie…cum sunt papucii aceștia de fapt?
Iar alții sunt imaculați, expunându-și fiecare cusătura, fiecare defect…și aici nu mai suntem confuzi, nu avem de ce sa ne îndoim pentru că știm exact ce sunt și cum sunt.

gravetix.com

Partea bună este aceea că papucii murdari, oricât și-ar ascunde fața în spatele murdăriei, vor fi prinși măcar de câteva ori în existența lor de câte o ploaie caldă de vară sau de una torențială, cu tunete, fulgere și gheață. Atunci îi vom putea vedea cu adevărat pentru că, împotriva voinței lor, vor fi spălați. Atunci vom ști dacă merită păstrați sau aruncați…la gunoi.
Eu iubesc papucii; pantofii, bocancii, cizmele, trekkers-ii, ghetele, sandalele…și parcă de atâta iubire, am uitat să îi privesc mai de aproape, am uitat să îmi verific starea degetelor după ce îi port; poate unii mă dor, poate mă rănesc, poate unii mă strâng, poate unii îmi sunt mari.

Am continuat să îi port așa…doar pentru că îi am, până când mi-am amintit un speech al profesorului de filosofie din liceu, care ne întreba: „De ce să ai 20 de perechi de pantofi, când știi că doar în unii te vei simți foarte bine și că doar unii îți vor plăcea cu adevărat?”
Chiar așa! De ce m-aș chinui cu niște pantofi care, chiar dacă arată frumos, după o zi în care îi port, mi-s picioarele pline de răni? Mai bine ar fi să mă despart de ei și astfel, voi avea certitudinea că nu îi voi mai purta niciodată și că nu mă vor mai răni.
Iar acum imaginați-vă că toți papucii aceștia sunt prietenii voștri; unii vă dor iar alții vă tămăduiesc rănile. Unii calcă până vă sfâșie inima iar alții v-o mângâie atunci când pășesc. Unii sunt curați, transparenți, sinceri, iar alții plini de murdărie, de noroi, de tină…profitând de locul lor în pantofarul vostru înghesuit și neîncăpător și parcă cer tot mai mult loc…tot și tot mai mult. Și în schimb, primiți răni și dureri. De ce i-ați mai găzdui în pantofarul vostru? Pentru că știm că niciodată nu trebuie să forțăm piesele care nu se potrivesc.
Și cu regret că nu voi mai avea atâția papuci, dar cu bucurie că nu voi mai șchiopăta din cauza lor, îmi scot din sertar un sac menajer suficient de încăpător și îl umplu cu toți papucii care nu mi se mai potrivesc.

Apoi arunc sacul în tomberonul negru, la „de toate”. Și va dura până mă voi obișnui cu ideea că nu îi mai am, dar sunt atâția alți papuci în lume care abia așteaptă să mi se potrivească. Și oricum, „e imposibil să fii bine îmbrăcat în pantofi ieftini” (Hardy Amies)
Iar uneori….. trebuie să ne facem curățenie și la oameni.