Mai mult decât o biografie romanțată, „Eiffel” este – înainte de toate – o aventură romantică, care dezvăluie latura sensibilă și vizionară a eroului său pasionat. După ce a realizat câteva comedii de succes, regizorul Martin Bourboulon se aventurează în a realiza un film spectaculos și popular, cu costume de epocă și efecte speciale, pentru a dezvălui, în deplină libertate, o parte din personalitatea unui veritabil pionier, un inginer creativ, dar slăbit de de iubiri interzise. Așadar, avem parte de o «aventură la înălțime», care tinde să demonstreze că unul dintre cele mai emblematice monumente ale Parisului s-a născut din dragostea lui Gustave Eiffel și Adrienne Bourgès. Povestirea nașterii unui mit național printr-o dramă amoroasă: acesta este pariul făcut de această producție, calibrată și elegantă, cu un Romain Duris plin de energie.
După ce tocmai și-a încheiat colaborarea la Statuia Libertății, Gustave Eiffel se află la apogeul carierei sale. Guvernul francez dorea ca el să creeze ceva spectaculos pentru Expoziția Universală (din 1889) de la Paris, dar Eiffel era interesat doar de proiectul metropolitan. Totul se schimbă când își reîntâlnește iubita din copilărie. Bunăoară, relația lor interzisă îl inspiră să schimbe orizontul Parisului pentru totdeauna.
Pentru a permite spectatorului să savureze adevărata valoare a genezei acestui turn de 324 de metri, care a fost multă vreme «cea mai înaltă clădire din lume», este necesar să reamintim câteva date necesare. Realizatorul a folosit multe ingrediente pentru descrierea acestei extraordinare construcții, susținută de o punere în scenă extrem de dinamică. Ne bucurăm de imagini spectaculoase cu muncitori suspendați în gol, la fel de confortabili ca acrobații dintr-un circ. Descoperim cu interes inovațiile tehnice, folosite și astăzi, pentru a stabiliza „colosul de fier”, construit pe o mlaștină. Tremurăm în fața vehemenței localnicilor, dar și a muncitorilor și bancherilor, uniți cu toții să deraieze acest proiect. Planurile de construcție sunt captivante și avem privilegiul de a admira hotărârea de neclintit a personajului Eiffel și de a analiza puternica sa dimensiune umană. În fond, regizorul alege această fațetă sensibilă, pe care alege să o exploreze și să devieze povestea către o frescă romantică, lăsând în plan secund progresele construcției. Susținând că în spatele unei lucrări grozave se ascunde întotdeauna o mare dragoste, Martin Bourboulon și scenaristul său (Caroline Bongrand) se îndepărtează de strălucitorul antreprenor Eiffel pentru a se îndrepta către un Eiffel sentimental.
Aceștia își imaginează apoi o aventură ipotetică între Gustave Eiffel și Adrienne Bourgès, o femeie pe care o întâlnise cu câțiva ani mai devreme, în timpul construcției la Bordeaux. Condiția lui socială nu era pe placul părinților iubitei sale, de aceea drumurile lor de despart, în pofida pasiunii dintre amorezi. Totuși, participând la construirea Statuii Libertății (un cadou al poporului francez către Statele Unite), Gustave Eiffel frecventează cu asiduitate cocktailuri și evenimente sociale de tot felul. În timpul uneia dintre ele, își regăsește iubita de tinerețe, acum căsătorită din rațiuni financiare. Concentrat de câțiva ani pe proiectul metroului, refuză să se intereseze de ceea ce el numește „pilonul” pe care inginerii Koechlin și Nouguier îl agreau pentru Expoziția Universală. Asemănarea dintre silueta zveltă a turnului și „A” din prenumele celei pe care nu se poate decide să o uite schimbă cursul istoriei. După cum vedem, turnul este o dovadă literală a forței dorinței lui Gustave Eiffel.
Între modernitate și tradiție, Romain Duris conturează, fără probleme, portretul acestui bărbat energic și charismatic. Această frescă, foarte bine primită la Festivalul de Film Francofon de la Angoulême, prezintă două povești în paralel: cea mare cu construcția Turnului Eiffel pentru Expoziția Universală din 1889 și cea mică, cea a iubirii dintre Gustave Eiffel și Adrienne Bourgès. Astfel, forța motrice a construcției ajunge o fostă dragoste de tinerețe, pe care o găsește într-un moment cheie al carierei sale. Ca un fel de „Titanic” (Regia: James Cameron), lungmetrajul e de apreciat pentru echilibrul său între realitatea istorică și cea romantică. Privitorul trece de la intim la grandios, de la dormitor la un șantier faraonic, mereu între ritmul inimii și activitățile eroului. Eiffel este motivat – înainte de toate – de dorința de a impresiona femeia pe care o iubește. El trăiește o perioadă intensă a existenței sale pe care cineastul Martin Bourboulon o împărtășește cu publicul. Emoția este la apogeu atunci când arhitectul se alătură muncitorilor într-o construcție care domină Parisul din secolul al XIX-lea, reconstituită de magia efectelor speciale digitale. Rezultatul este uluitor, deoarece avem impresia că redescoperim Orașul Luminii așa cum a fost cândva. Dacă „Eiffel” scoate în evidență munca bărbaților hotărâți, personajul feminin nu poate sta chiar în umbră. Adrienne este o femeie inteligentă care, fără îndoială, ar fi lucrat cu Gustave dacă s-ar fi născut mai târziu. Totuși, cutumele unei epoci patriarhale, obligațiile acelei epoci țineau femeia în culise.Ceea ce face ca personajul său să fie dublu tragic în imposibilitatea de a înflori în viața sa privată, cât și în activitatea profesională. Există o alchimie specială între superba Emma Mackey și energicul Romain Duris. Poate de aceea, unele personaje secundare par abia schițate: Claire (Armande Boulanger), fiica lui Gustave Eiffel sau Antoine de Restac (Pierre Deladonchamps), soţul lui Adrienne.
Nici biografie cinematografică, nici documentar, „Eiffel” rămâne o poveste fascinantă, un film popular în cel mai nobil sens al termenului.
Regia: Martin Bourboulon
Scenariul: Caroline Bongrand
Imaginea: Matias Boucard
Decorurile: Stéphane Taillasson
Costumele: Thierry Delettre
Sunetul: David Rit
Montajul: Virginie Bruant, Valérie Deseine
Muzica: Alexandre Desplat
Distribuția:
Romain Duris – Gustave Eiffel
Emma Mackey – Adrienne Bourgès
Pierre Deladonchamps – Antoine Restac
Armande Boulanger – Claire Eiffel
Durata: 1h49
Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.