Doar cine nu a iubit-o n-a fost
buricul pământului
ea încă era cea care încetase de mult să mai fie
în ochii lumii
o zbenguială eterometrică
nălucă și vis din abisul
alb de hârtie
negrul face contrastul mai sincer
ce a rămas nespus
e poezie
uneori
tânjește cordonul cu sete
o felie tăiată
de apă vie.
foto – Oil Painting by Olesya Novikova
Citește și Mart(i)e
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
