„Nu trebuie înţelese sentimentele…”
Pean
Nichita Stănescu
Nu trebuie înţelese sentimentele, –
ele trebuie să fie trăite.
Nu trebuie înţeleşi porcii, –
ei trebuie să fie mâncaţi.
Nu trebuie înţelese florile, –
ele trebuie să fie mirosite.
Nu trebuie să fie înţeleasă pasărea, –
lăsaţi-o pe ea singură;
nu-i faceţi ramură din inima voastră,
nu-i beţi cu respirarea voastră aerul,
aerul de sub aripă…
Nu trebuie mai ales să înţelegem, –
trebuie mai ales să fim;
dar mai ales trebuie să fi fost,
într-adevăr mai ales să fi fost.
„Nu trebuie înţelese sentimentele…” – Nichita Stănescu
Și ce mai rămâne atunci, Nichita?
„Cântec de dor”, volumul „Argotice” (1955)
„Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.”
„Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi, dar… de dragoste mai ales.”
Citiți și poeme de Radu Vancu
„… Cine-s mai frumoşi: oamenii?… ploaia?…” – Nichita Stănescu
