Joacă tandră lumina
pudră de noapte și apă
în ochii pe jumătate deschiși
dimineața asta-i vrăjită
descântec verde se-aude
din piepturi timide și ude
cu zâmbetul ăsta vei cuceri lumea
muzical, strigăte-ți scapă
nu știi cine sau ce
va apăsa-n tine o clapă
și brusc vei auzi muguri
vei scrie o carte sau
pur și simplu, nimic nu va fi
să te încapă.
Citește și o felie tăiată
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
