Dintre toate zicătorile, preferatele mele sunt ”semeni ce culegi” și ”cum îți așterni așa dormi”.
Îmi plac pentru că sintetizează atât de simplu chestiuni care par să fie pietre de încercare pentru mulți. Mi se pare haluciant cum unii au pretenția să semene cartofi și să culeagă struguri, să semene furtună și să culeagă apoi păpădii, să semene suspiciune și să culeagă încredere, să semene judecăți nevolnice și să culeagă admirație, să semene dorințe egoiste și poftă de răsfăț și să culeagă iubire. Fiecare își reglează în ultimă instanță poziția față de ceea ce i se oferă și arată. Într-un climat de depreciere, pe un sol arid, nu are ce să înflorească…
Nu, nu ține de hazard și de noroc faptul de a avea relații luminoase, ține de propria capacitate de a te scutura de ceea ce te ține în mlaștină. Sunt foarte ușor de identificat formele parazitare de conviețuire atunci când ai avut parte de măcar una sănătoasă.
Văd cu stupoare cum unii au pretenția să fie doriți de inși pe care nu îi doresc, să fie adulați de indivizi pe care îi disprețuiesc. Natura afectivă e mult mai cinstită și mai realistă, mai echitabilă decât sunt adeseori ”fantasmele” gândirii. Mintea poate concepe mai ușor situații inegale, în care individul să profite întrucâtva oneros, speculând, escrocând sau simulând.
Sufletul însă, dacă nu e îndobitocit de abuzuri, se simte fraierit și manipulat imediat. El nu are de ce să stea ”la bătaie” sau să se lase exploatat și umilit. Masochismul e, totuși, o patologie clară. Omul sănătos caută situații care îl pun în valoare, în care se poate manifesta în largul lui și simți atractiv.
Când te simți constant devalorizat instinctul firesc e de retragere.
Sunt câteva chestiuni fundamentale care fac o relație funcțională. În primul rând valorizarea reciprocă, creditarea (încrederea) reciprocă, onestitatea și atracția reciprocă. Un fel de a te bucura de viață împreună, care e unic și irepetabil în fiecare legătură umană.
E esențial să te simți văzut așa cum ești, deci înțeles, dorit și încurajat în a te manifesta și conserva în forma ideală care implică subtilități, umor, candoare, un registru emoțional cu spectru solar.
Dacă nu asta semeni într-o relație, nu ai cum să primești așa ceva. Nu poți semăna frică, rezerve, dubii, ironii, nemulțumire, crârcoteli, mofturi și să primești trandafiri proaspeți în fiecare zi. Ține, până se prinde fraierul că nu e un ”accident”.
Întotdeauna culegem ce semănâm, nu ce seamănă celălalt. Sentimentele altuia, dacă nu au o rezonanță în sinea proprie, nu ne ating. Ar trebui ca înflăcărările solitare să poarte nume care sugerează amprentele singurătății, ca să nu existe confuzii. Un sentiment neîmpărtășit, ”izolat” e doar o formă de idolatrie.
Natura știe să regleze perfect lucrurile. Două corpuri aflate în atingere ajung să aibă aceeași temperatură. Stările se transmit de la unul la altul, se creează un climat comun. De obicei cel care vrea să o scalde la apă mică îl îndepărtează pe cel caruia îi place să se avânte în larg. Dacă, totuși, rămâne, se bucură de roadele propriului compromis… și se bălăcesc împreună într-o băltoacă. Niciodată nu culegem, de bunăvoie, ne-sclavi fiind, decât roadele propriei neîncrederi, slăbiciuni și lașități dacă ne pomenim în situații nefavorabile sau chinuitoare.
Natura intima e mai logică, mai echilibrată și mai greu de ”păcălit” decât mintea. Ceva mai mult sau mai puțin asumat sau conștient ne împiedică să semănăm într-o relație altceva decât ”aspirații”, să zicem. Rezultatul e că ne pomenim învăluiți în cețuri și fum.
E un pricipiu economic, în fond. Dacă investești orice, cu valoare reală, într-o afacere ai șansa unui cât de mic profit. Dacă rămâi în expectativă, dacă doar observi, contempli și visezi la profit, rămâi cu visarea.
Detest pretențiile și fițele celor care nu vor să se consume, zgârciților care se tem de pierderi. Nimic pe lume nu e meritat dacă nu implică efort, consum real de energie, dorință, forță vitală.
Miza e dată de faptul că semănăm ceva și ca actul în sine al inseminării implică un consum personal. Sunt câteva expresii (emoționale și verbale deopotrivă) pe care le găsesc dezgustătoare pentru că denotă exact această mentalitate de profitor, de amator de ”easy money”: ”ignoră”, ”nu te implica”. Dacă i-ai spune unui astfel de individ: atunci vei fi ignorat, nimănui nu îi va păsa de tine, te-ar privi ca pe un nenorocit. Cu ce drept are pretenția să rămână ”ignorând” un ignorant în ce privește alte vieți, dar el să nu fie tratat cu indiferență?
Unii s-ar repezi să spună: probabil că în sinea sa se simte deja repudiat, insignifiant etc.
N-aș fi sigură. Imaginea de sine a arogantului implică și ceva fanfaronadă și o doză de narcisism, în font în asta și constă patologia narcisicului, în pretenția de a fi iubit deși nu poate iubi pe nimeni (nici măcar pe sine, se pare). Revendicarea isterică de a primi ce nu poate oferi. Și nu putem admite că nu există decât zona inconștientă și irațională. Ba există ambele. La nivel conștient narcisicul se crede mai demn de iubire decât ceilalți pentru că e mai breaz. În fapt, însă, așa cum nu se câștigă olimpiada de matematică pentru că ești simțitor și empatic nu se câștigă nici iubirea pentru că ești cult, frumos și educat, poți fi, doar, eventual, idolatrizat. O legătură de suflet e o afacere cu dublu sens, e în doi. Nu investești nimic în altul, nu te poți nici bucura de el, e simplu.