Nu-i așa că e grotesc?!

Cândva, în timpuri în care oamenii nu aveau guverne, nu aveau concerne, când se aveau pe sine și natura din jur era respectată, era sfântă, exista morala de trib, de clan. Exista sfatul bătrânilor, al celor ce dețineau experiența și întelegerea mersului lucrurilor, iar pe lângă bătrânii tribului existau șamanii, vracii, acel soi de oameni speciali care se ocupau de sănătatea fizică și spirituală a tribului. Erau în serviciul comunității, avand calitățile morale absolut necesare pentru a te încrede în ei si experienta lor cristalizată din experiența generațiilor anterioare de vindecători cu privire la boli, leacuri, plante, manevre chirurgicale, ortopedice si obstetrice.

Ei erau prototipul arhaic al medicului contemporan, cei în mâinile cărora comunitatea își lăsa necondiționat și fără resentimente soarta atunci când era bântuită de maladii. Acest prototip a prins de-a lungul timpului contururi noi, dar rolul de veghetor asupra sănătătii comunității a rămas mult timp același si bazat pe norme morale bine definite.

Paralel și retribuția lor, de la simplele gesturi de mulțumire și daruri în natură, a suferit de-a lungul timpului metamorfoze, ajungând azi să fie cuantificată de un sistem complex de învârtitori de hârtii ce au pierdut cu timpul definitiv contactul cu scopul meseriei acestor oameni.

Munca medicului lumii occidentale contemporane, unde nu apune doar soarele, ci se pare ca si morala, nu mai este o actiune comunitară, iar actul medical se perverteste cu repeziciune, deformând atât de mult scopul ancestral al acestuia, acela de a lucra pentru binele comunității, încât acesta deseori devine doar o aparență, o făcătură.

În goana după profit a concernelor de tot felul, medicina occidentală a fost decuplata de comunele din care făcea parte. Spitalul a fost extras din planul de investitii si de plăți al primăriilor, primarii, sefii de trib, fiind inlocuiti cu manageri de tip industrial, educați pentru profit si productivitate.

Actul medical, dintr-un act curativ nonprofit, bazat pe intelegerea mutuala ancestrala intre seful de trib, sfatul bătrânilor și comunitate, devine un “ceva” care nu mai poate fi definit. Devine o himera intre vindecatorul conditionat moral sa ajute neconditionat si monstrul numit “consum” lipsit de orice empatie, dar mai ales morală.

Medicul, subordonat odată doar propriei constiinte si lumii spiritelor, devine dintr-o dată argatul unor structuri greu de definit, structuri cu încrengături de interese practic impenetrabile neinitiatilor in tainele mamonice ale societătii de consum.

S-a ajuns la pervetirea rolului medicului în comunitate atât de mult, încât generațiile noi de medici, cele ce nu au cunoscut actul medical ca parte integrată indisolubil moral și fizic în viața comunitatii, s-au îndepartat ireparabil de morala “vindecatorului tribal”.

Medicul “consumului” nu mai are pacienți, are clienți, timpul de lucru este cuantificat ca în industrie, de parcă fiecare om ar fi un șurub, chiar și minutele alocate dialogului cu aparținătorii sunt cuantificate și implementate în timpul de lucru.

Ședintele lunare se refera doar la cifre, atat, cifre. Bolile au coduri, codurile se transforma în puncte, punctele se transformă ca în industrie în produs finit cu preț de productie. Important e ca pacientul, pardon, clientul sa fie bine codat. Nu medicii trebuie sa fie trimisi la perfectionari, ci noul grup de lucratori care se ocupa de codificari. Actul medical, vindecarea propriu-zisă, diagnosticul rapid si precis și-au pierdut întâietatea.

Primează suma codurilor care cuantifică un caz. Cu cât cazul e mai bine codat, cu atat prețul final e mai bun.

Dacă boala a fost tratată sau nu, daca pacientul e ok sau nu, nu mai are importanță. Industria nu cunoaste indici care să măsoare asemenea calități umane pe cale de disparitie.

Unde vreau să ajung cu toate chestiile astea?! Ei bine, azi avem pertubări in “producția” spitalicească. Pandemia nu era în planul de lucru al birocraților consorțiilor.

Pacientul “de toate zilele” nu mai are acces în spital, pentru că morala nu poate fi atât de brutal încălcată, și, întâietate, în mod firesc, au pacientii gravi cu covid. Deci, sursa primară de profit, pacientul regular, s-a diminuat considerabil. Acționarii care au investit în spitale nu mai pot culege roadele pe care le aduc bolile, suferința, teama, moartea…

Să câștigi sume colosale din suferința umană?! Deh, medicina de trib, cea nonprofit nu mai există. Pentru că profitul s-a redus, actionarii strâng surubul, nu au chef de pierderi. Ei, aici e aici. În plina pandemie, cu personal medical extenuat, cu spitale pline de corona, în a treia putere mondială, bogătanii concernelor nu au chef să piardă bani, așa că “nu mai au “ de unde plăti salariile medicilor și asistenților medicali, pentru ca, zic ei, nu mai au profit de pe urma spitalelor. Ha! Halal democrație!