Cântecul de disperare

Răsare amintirea ta din noaptea în care zac.
Râul îşi unește cu marea lamentaţia neîntreruptă.

Abandonat, asemeni cheiurilor în zori.
Este ceasul plecării, bietule părăsit!

Peste inima mea plouă corole reci.
O, groapă de moloz, peşteră în care se prăvălesc corăbiile!

În tine s-au adunat războaiele şi zborurile.
Din tine şi-au înălţat aripile păsări cântătoare.

Ai înghiţit tot, ca depărtarea.
Ca marea, ca timpul. Totul în tine a fost naufragiu!

Ai înghițit totul, ca distanța.
Ca marea, ca vremea. Totul în tine a fost naufragiu!

A fost ora fericită de asalt și sărut.
Ora de stupoare care a ars ca un far.

Neliniştea pilotului, furia scafandrului orb,
Beția învolburată a dragostei, totul în tine a fost naufragiu!

În cețurile copilăriei, sufletul înaripat și rănit.
Exploratorule rătăcit, totul în tine a fost naufragiu!

Te-ai agățat de durere, te-ai agățat de dorință.
Tristețea te-a doborât, totul în tine a fost naufragiu!

Am împins înapoi zidul de umbră,
Am păşit dincolo de dorinţă şi de faptă.

O, carne, carne a mea, femeie pe care am iubit-o și am pierdut-o,
La ceasul acesta înlăcrimat, te invoc și te cânt.

Ca un pahar ai adăpostit infinită tandrețe,
Iar uitarea infinită te-a făcut țăndări ca pe un pahar.

Era singurătatea neagră, neagră a insulelor,
Și acolo, femeie-dragoste, m-au întâmpinat brațele tale.

Erau setea şi foamea, şi tu ai fost fructul.
Erau doliul şi ruinele, şi tu ai fost miracolul.

Ah, femeie, nu ştiu cum m-ai putut îndura
Pe pământul sufletului tău, pe crucea braţelor tale!

Dorința mea pentru tine a fost cea mai teribilă și mai scurtă,
Cel mai zbuciumată și mai beată, cel mai apigă și mai lacomă.

Cimitir al săruturilor, încă ard focuri peste mormintele tale,
Încă mai ard ciorchinii ciuguliți de păsări.

Guri mușcate, brațe sărutate,
Dinții flămânzi, trupuri împletite!

Împreunare nebună de speranță și obidă
În care ne unim și disperăm.

Tandrețea e ușoară ca apa și făina.
Iar cuvântul, abia-mijit pe buze.

Aceasta mi-a fost soarta, cu ea mi-a călătorit dorința,
Și-n ea mi s-a prăbușit, totul în tine a fost naufragiu!

Oh, groapă de moloz, totul s-a prăvălit în tine,
Ce dureri n-ai stors, ce valuri nu te-au înecat!

Făcând tumbe încă ai răsuflat şi ai cântat
Stând drept ca un marinar la prova unei corăbii.

Încă ai mai înflorit în cântece, tot ai mai înfuntat curenți.
O groapă plină de moloz, fântână cu apă amară.

Scafandru palid și orb, soldat nefericit,
Explorator pierdut, totul în tine a fost naufragiu!

E timpul să mergi, e ora rece și crudă
Când noaptea pune capăt tuturor orarelor.

Centura de rugină a mării înconjoară țărmul.
Stele înghețate se ivesc, păsări negre își iau zborul

Abandonat ca debarcaderele în zori.
Doar umbra tremurândă mi se răsucește în mâini.

Ah, dincolo de toate. Ah, dincolo de toate.

E timpul să plecăm, părăsitule!

Traducere: Ilinca Bernea