UN OM ȘI JUMĂTATE
Pentru snobii muzicii care se cred indispensabili , un om ca NICU COVACI (n .19 aprilie 1947, Timișoara) nu va fi niciodată, decât un fel de derbedeu urban, aterizat din străinătate aici, menit să ne enerveze periodic, cu lipsa lui de maniere.
Degeaba ar ști el atâtea limbi străine și ar fi compus atâtea chestii muzicale, agitându-și ani la rând chitara și trupa, dacă nu îndeplinește criteriile științifice cerute spre a deveni și compozitor cu acte în regulă. Noi suntem profi și compozitori emeriți, iar golanul ăsta bătrân care vorbește uneori buruienos și parcă ar fi mereu gata-gata să sară la bătaie, nu este. Așa că, ia să mai tacă el din gură… Noi suntem buricele pământului din Uniunea Uniunilor, acolo unde nici Pan- naistul și nici Marsias- flautistul antichității, nu ar fi intrat în veci, căci nici ei nu ar putea obține minimum nota opt. Criterii științifice înalte și europene, dom’le…
În istoria muzicii românești, Nicu Covaci va rămâne peste generații cu Phoenixul său fantastic, greu de egalat, un fel de tornadă muzicală a sintezei autohtone dintre miturile noastre bătrâne și ingeniozitatea aproape cosmică, a unor sunete capabile să scoale și morții din morminte, de atâta frumusețe aspră, vie, explozivă… Nicu Covaci este pentru mine, nu doar un compozitor și un instrumentist de excepție, ci- un fel de prototip al bărbatului adevărat, lipsit de inhibiții neghioabe, capabil să spună cu glas tare, ceea ce mulți dintre noi gândim, dar nu vom avea niciodată curajul să rostim.
El a avut o copilărie extrem de tristă, cu o mamă care s-a chinuit să-i ofere o educație cât mai bună, în anii lungi cât tatăl său fusese doar un biet număr, un deținut politic, într-unul dintre locurile morții planificate din România stalinistă. Ura lui față de tot ce înseamnă comunism și dictatură, cultul lui pentru libertate- vin din laptele mamei și din amintirile unei tinereți grele. Și nimic din toate acestea nu l-au mai putut schimba. Poate că nu știe să fie întotdeauna diplomat, poate că deranjează prin unele ieșiri temperamentale, dar în orice altă țară , un om precum Nicu Covaci ar fi fost apreciat la justa lui valoare, pentru tot ceea ce a făcut în domeniul său de activitate.
Un domeniu în care nu e nevoie doar de un profesionalism absolut pentru a fi iubit de către public, ci îți trebuie și o uriașă investiție de suflet. Nicu Covaci (sub înfățișarea lui de macho dur și rău de gură) este un om cu un suflet extraordinar.
Un om fundamental bun, care vibrează pentru arta lui, dăruind-o cu o generozitate rară semenilor săi.