„The Reader”: Nicio viaţă nu poate fi citită ca o simplă probă într-un dosar

La mai bine de un deceniu de la premieră, ecranizarea romanului lui Bernhard Schlink – The Reader – (re)aduce în atenție dualitatea: condamnarea și necesitatea înțelegerii. The Reader abordează chestiunea Holocaustului dintr-o perspectivă aparte: un bărbat din „a doua generație” din Germania postbelică. Sumbra pagină din istoria omenirii, Holocaustul, e întoarsă cu subtilitate de cineastul britanic, dornic să ilustrează, aici, «Vergangenheitsbewältigung/working through the past».

Amestec de vinovăție, frustrare și reproș, lungul termen definește ceea ce, probabil, au simțit adolescenții germani din deceniile cinci și șase, când au conștientizat implicarea (fie și pasivă !) a părinților în perioada Holocaustului.

Realizat într-un sistem narativ de tip academic, antrenând anumite greutăți cu facilitățile, The Reader indică multe chestiuni îndrăznețe, ce țin de morală și sunt bine articulate. Totuși, în centrul poveștii, se poziționează romanța dintre un adolescent și o femeie matură.

„Noțiunea de «secret» este centrală în literatura occidentală” – le explică un profesor elevilor săi, în film. Secretul și literatura devin «piesele de bază» în lungmetrajul lui Stephen Daldry. Încă de la apariție, acest proiect a suscitat atenția atât a criticilor, cât și-a publicului larg. Autorul celebrelor pelicule Billy Elliot și The Hours – Stephen Daldry – știe să păstreze spiritul cărților pe care le-a ecranizat. Prin urmare, în The Reader, după ce a dansat în Billy Elliot și a făcut slalom între Statele Unite și Regatul Unit (în The Hours), Stephen Daldry se rezumă la „a răsfoi” o istorie (individualizată) a Germaniei ultimelor decenii din veacul al XX-lea. Grație fascinantei Kate Winslet, pelicula furnizează câteva minute prețioase, intime, sublim conturate de talentata britanică. Germania începuse să se refacă încet, dar sigur. Copiii mergeau la şcoală, străzile erau pline de viaţă; războiul rămăsese departe, închis ermetic în gândurile celor care i-au supravieţuit.

Theatrical release poster © Impawards.com

Așadar, când  introvertitul adolescent în vârstă de cincisprezece ani – Michael Berg (David Kross)  – se îmbolnăvește de scarlatină și se prăbușește pe stradă, este ridicat și condus până acasă de Hanna Schmitz (Kate Winslet). Această misterioasă femeie, având dublul vârstei lui, avea să-i marcheze existența lui Michael. La scurt timp după ce-și revine, tânărul o caută pe străină ca să îi mulțumească pentru ajutorul acordat. Deși există diferențe majore, între cei doi se naște o legătură amoroasă pasională și intensă. Următoarele luni Michael şi Hanna îşi trăiesc idila departe de lumea dezlănţuită, fără ştie prea multe unul despre celălalt. Fericirea se termină brusc, în momentul în care Hanna dispare fără nicio explicație din viața lui Michael.

Kate Winslet & David Kross © The Weinstein Company

Opt ani mai târziu, în Germania de după cel de-Al Doilea Război Mondial, Michael Berg – student la Drept, urmărind cu interes procesele naziștilor acuzați de crime de război – o reîntâlnește (în împrejurări total diferite) pe cea care i-a frânt inima și l-a părăsit într-o stare de confuzie totală. Hanna Schmitz era judecată pentru o crimă și, întrucât refuză să se apere la proces, Michael începe să suspecteze faptul că femeia pe care a iubit-o cu aproximativ o decadă în urmă ascundea un secret pe care îl consideră mai rușinos chiar și decât crima: a fost gardiană la Auschwitz și ar putea fi răspunzătoare pentru moartea a sute de  ființe. Procesul ei, care face vâlvă în epocă, e considerat obligatoriu de urmărit de către profesorul de Drept al de-acum studentului Michael.

David Kross & Bruno Ganz © The Weinstein Company

Realizatorul nu aruncă anatema asupra nimănui, lasă privitorul să decidă singur cine e vinovat într-un război atât de mare și hrănește năzuința spre idilă. Așa se explică tandemul  fizico-spiritual, mănos ilustrat: scenele de pasiune carnală alternează cu lungi sesiuni de lectură, Michael citindu-i Hannei ba Odiseea, ba Lady Chatterlay. Cineastul întinde capcane spectatorului care se aventurează să pătrundă miezul acestei relații. Ambiguitatea pune stăpânire și nu te lasă să înțelegi exact ce anume trebuie să fi simțit o femeie trecută de prima tinerețe atunci când un june îi citește cu voce tare pasaje romantice din marea literatură. Gardiana SS se volatilizează treptat, lăsând-o  în urmă doar pe Hanna, o femeie în care nu mai poți avea încredere, dar pe care ți-e greu s-o acuzi. Permanent, flashbackurile abat atenția de la ororile războiului. Cineastul pune în evidență privirea plină de omenesc pe care Michael o aruncă asupra Hannei, o privire intensă și contradictorie, care-i va tulbura întreaga viață. Studentul Michael, viitorul avocat, conchide de parcă ar dori mai degrabă să se autoconvingă: „motivul acestor procese, este ca lumea să priceapă tot ce s-a petrecut.” Omul legii nu a reuşit să înţeleagă şi nici să depăşească cele întâmplate în tinereţe, precum nici Hanna nu a reuşit să înţeleagă monstruozitatea faptelor ei chiar și după deceniile petrecute în închisoare.

Kate Winslet (Hanna) © The Weinstein Company

Această peliculă ar putea, indirect, să răspundă unei întrebări simple, dar legitime: „Cum de astfel de orori au putut să se nască într-o lume civilizată ?” Pe alocuri, mizerabilă, dar și pardonabilă, eroina portretizată perfect de Kate Winslet (recompensată cu un premiu Oscar) nu e deloc detestabilă în pofida acelor fapte de care se face (indirect) responsabilă. Ceea ce au realizat tinerii din „a doua generație” râmăne o mărturie clară a capacității de înțelegere și detașare: ei au căutat resorturile ascunse dintre culpabilitate și oroare și-au găsit sensuri acolo unde totul părea de neînțeles. Michael, tânărul taciturn, care păstrează distanța față de propria sa familie, se lansează într-o relație incertă, plină de tăceri.

Kate Winslet & David Kross © The Weinstein Company

Totuși, legătura aceasta bizară se plasează sub semnul literaturii, simbol al culturii, dar și al elevației sentimentale. Regia rafinată, scenele intimiste dintre Michael și Hanna oferă momente de reflecție și de bucurie vizuală. Acestea contrabalansează porțiunile care vizează procesul și conferă anumită gravitate în a doua parte a peliculei. Scenele se justifică prin intenția realizatorilor de-a conferi greutatea cuvenită istoriei în contextul unei vieți întregi. Într-o interpretare (doar) justă, rafinatul Ralph Fiennes caută explicații pentru ceea ce a trăit. Expresia răvăşită a lui Ralf Fiennes, la ultima lor întâlnire, nu lasă loc de speranţă. El încercă să o ajute pe prima lui iubită, dar nu găseşte puterea de a o ierta sau de a o înţelege pe Hanna, fostă gardiană analfabetă. În pofida machiajului și-a îmbătrânirii, Hanna/Kate Winslet portretizează o tipologie feminină greu de uitat. „Nu contează ce simt, nu contează ce gândesc, contează că morţii rămân morţi“, sunt cuvintele rostite apăsat, cu pumnii strânşi de Hanna Schmitz întrupată de fascinanta Kate Winslet.

Chiar dacă nu reușește să satisfacă toate nivelurile (istoria, iubirea, morala), The Reader rămâne o peliculă emoționantă, elegantă, doldora de înțelesuri profunde.

Regia: Stephen Daldry

Scenariul: David Hare după romanul omonim (în germ. Der Vorleser) scris de Bernhard Schlink

Imaginea: Chris Menges

Montajul: Claire Simpson

Muzica: Nico Muhly

Distribuția:

Kate Winslet – Hanna Schmitz

Ralph Fiennes – Michael Berg la maturitate

David Kross – Michael Berg în adolescență

Bruno Ganz – Professor Rohl, supraviețuitor al Holocaustului

Alexandra Maria Lara – Ilana Mather, victimă a lagărului de concentrare

Durata: 124 min

Premiile Oscar (2009)

Premii Globul de Aur (2009)

Premiile BAFTA (2009)

Premiile  Academia Europeana de Film (2009)

Mădălina Dumitrache

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.