Pe la mijlocul anilor ’80 ai veacului trecut, când am ajuns în Suedia, pe ecranele cinematografelor rula un film despre care îmi amintesc că s-a vorbit mult la acea vreme. Cum eu încă nu cunoșteam limba țării de adopție, nu m-am dus să-l văd, dar de la tv am înțeles că filmul fusese foarte apreciat de publicul suedez. “Amorosa” se numea și avea ca temă viața zbuciumată a scriitoarei Agnes von Krusenstjerna. Autoarea (1894-1940) s-a născut într-o familie aristocrată, după cum indică și numele. Tatăl, ofițer de carieră, a impus celor din jur scara sa de valori strict conservatoare din care nu lipseau cinstea, loialitatea, sentimentul datoriei, credința în Dumnezeu, respectul față de autorități și față de ordinea socială.

În copilărie, Agnes a adoptat rolul fetiței supuse și bine educate. La vârsta adolescenței însă apar  la ea primele simptome ale unei boli psihice de care va suferi toată viața. Are amețeli și leșinuri inexplicabile la școală, ceea ce face ca, pe la 17 ani, să întrerupă studiile și să se consacre visurilor sale de scriitoare. Este foarte productivă. Produce romane inspirate de Louisa May Alcott, Dickens și Selma Lagerlöf, scriitori considerați în cercurile înaltei burghezii autori de literatură bună. Ca formă, și cărțile ei pot fi etichetate drept romane tradiționaliste în care tema predominantă este setea de dragoste a femeii. Cercetate mai îndeaproape însă, ele dezvăluie un conținut de-a dreptul exploziv întrucât surprind aspecte ce, în literatura timpului, nu răzbeau prin imaginea vieții idilice impuse de clasa politică dominantă. Existența închistată a femeii, sexualitatea ori incestul, de exemplu, erau subiecte tabu la acea vreme.

Ajunsă la vârsta măritișului, pentru familia tinerei femei era de la sine înțeles că trebuia să se căsătorească cu Gerard Odencratz, un student la medicină. Viitorul soț aparținea unei pături sociale ce împărtășea normele etice ale părinților ei, așa că viitorul lui Agnes părea trasat odată pentru totdeauna. Atâta doar că femeia nutrea în secret sentimente aprinse pentru un chipeș locotenent. Poate că tocmai teama pentru sentimentele sale ascunse, pentru toată gama de trăiri refulate, a făcut ca femeia să sufere curând o comoție cerebrală urmată de internarea urgentă într-un spital de boli nervoase. La capătul câtorva săptămâni  de tratament, începe totuși să se pregătească serios pentru viitoarea sa viață de gospodină și se înscrie la două cursuri: unul de îngrijire a copilului și altul de întreținere a locuinței. Simte însă că nu se va putea adapta unei asemenea existențe așa că decide să rupă logodna.

În toamna anului 1918, Agnes von Krusenstjerna are o nouă criză. Este internată într-o clinică de psihiatrie pe timp de un an. Medicii îi pun diagnosticul “isterie”, denumire folosită numai în cazul femeilor, care, potrivit teoriilor lui Freud, în mare vogă la acea vreme, sunt cauzate de traume sexuale suferite în copilărie. Urmează convalescența, perioadă în care Agnes face o călătorie în Anglia în compania unei mătuși, unde comite un spectaculos act de revoltă împotriva tuturor normelor prescrise de morala timpului: fuge de la Londra la Manchester în compania unui comerciant pe care l-a cunoscut cu ocazia călătoriei cu vaporul. Judecând după o notație din jurnalul său intim, se pare că acțiunea ei a fost una pe deplin conștientă: “… în loc de cămin, dragoste, viață ordonată, scria Agnes, necunoscut și aventură. Dar eu m-am săturat de înalta nobilime, de credința în Dumnezeu și de onorabilitate”.

Boala psihică și încălcarea grosolană a așteptărilor familiei i-a dat lui Agnes libertatea de a se dedica scrisului cu trup și suflet, lucru care însă n-o împiedică să-l cunoască pe omul care avea să exercite o mare influență asupra ei pentru tot restul vieții. David Sprengel este numele lui. L-a cunoscut în vara anului  1922, s-au îndrăgostit unul de altul și s-au căsătorit în toamna aceluiași an. Bărbatul, cu 14 ani mai în vârstă decât Agnes, era un cunoscut critic literar; cinic și extrem  de exigent.   Cu toate acestea, Sprengel reprezintă unul din rarele cazuri de bărbați care au renunțat la propriile ambiții scriitoricești pentru a sprijini cariera literară a tovarășei lor de viață. El a fost cel care s-a îngrijit de contactele ei cu ziarele și cu editurile, asumându-și chiar și rolul de lector și editor al textelor ieșite de sub pana soției. Cei doi au călătorit mult împreună, petrecând lungi perioade de timp în sudul Europei. Romanele scrise în această perioadă abordează și ele subiecte tabu precum fantezii lesbiene și onania.

În general, noile volume au fost întâmpinate pozitiv, chiar dacă unii critici îi reproșau faptul că pasajele erotice ocupau o parte prea însemnată din gândurile unei fete tinere precum eroina din cărțile sale. În seria de romane despre domnișoarele von Pahlen, scrise între 1930-1938, accentul pus pe condiția vitregă a femeilor în societate este și mai apăsat. Petra, personajul lor principal o adoptă pe tânăra Angela împreună cu care reușește să pună bazele unei comunități de femei, plasate undeva pe o moșie izolată de lume. Intenția lor era de a crește împreună copilul pe care Angela urmează să-l nască. Se pare că această utopie, unde bărbații aveau un rol secundar, îndeplinind doar funcția de reproducere, a constituit pentru reprezentanții ordinii socială o amenințare chiar mai mare decât pasajele despre incest și homosexualitate. Ca urmare, în presa timpului a izbucnit o polemică acerbă în care Agnes von Krusenstjerna a fost atacată în termeni virulenți de către criticii de orientare conservatoare.

Potrivit unor istorici literari de mai târziu însă, cazul Pahlen a fost provocat nu atât de fragmentele, să le spunem licențioase, din romane, cât determinat de spiritul timpului. După căderea burselor internaționale urmate de falimentul lui Ivar Kreuger, regele chibriturilor din Suedia, optimismului din anii ’20 i-a luat locul idealul purității morale, promovat peste tot de către cercurile naționaliste. În Germania, de exemplu, se știe că naziștii au făcut ruguri de cărți “nesănătoase”. În  Suedia, editura Bonniers, unde publica Agnes, pentru a nu se expune în mod inutil curentelor de opinie antisemite în vigoare la acea dată, a adoptat o atitudine retrasă, având în vedere rădăcinile evreiești ale conducătorilor ei.

Oricare ar fi explicația, pe Agnes situația creată a afectat-o atât de mult încât psihicul său șubred a cedat din nou. A început să bea și să facă abuz de medicamente. În câteva rânduri a fost chiar ridicată de poliție de prin cârciumile din Stockholm, fapt care a dat naștere la tot felul de bârfe, atrăgându-și oprobiul public nu doar în calitate de scriitoare, ci și de persoană privată. Pentru a scăpa de tot și de toate, Agnes von Krusenstjerna și soțul ei au părăsit Suedia refugiindu-se în Spania. Era în vara anului 1934. În luna august a suferit o nouă criză și, după o nereușită încercare de sinucidere, a fost internată într-o instituție catolică de boli nervoase din Malaga. După o vreme, cei doi au revenit la Stockholm unde au dus o existență retrasă până în anul 1940 când Agnes a fost diagnosticată cu o tumoare la creier. A murit într-o zi de februarie. Avea 45  de ani, vârstă la care, pentru mulți alții, viața adevărată abia începe. Poate că printre musafirii de la Pavilionul Doamnelor de Spirit se va găsi careva, femeie sau bărbat, care să confirme această ultimă aserțiune… dacă nu acum, poate că într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. Cine știe!

Citiți și Cioara și fiii ei