„De ce ar trebui ca muzica să fie pentru elite? Scuzaţi-mă. Muzica trebuie să fie pentru toată lumea.”
Pasiune colosală pentru viață, în formele ei sublime: arta și amorul. Pentru că e italian, iar Italia e consubstanțială fericirii extatice de a savura orice clipă care îți poate da senzația Paradisului. Descins din galeria artiștilor de geniu, exprimându-se în orice domeniu al artei lirice cu aceeași efuziune emoțională care îi conferă aureola unicității, Luciano Pavarotti (12 octombrie 1935 – 6 septembrie 2007) e înzestrat cu toate atributele unui poet orfic, pe care muzica îl transfigurează total, devenind pentru el un modus vivendi: el cântă așa cum respiră, din profunzimi nelumite, metafizice, restabilind armonia originară a lumii printr-o voce cu un timbru unic.
Deseori e comparat cu celebrul Caruso, de cele mai multe ori însă e considerat cel mai cunoscut și apreciat tenor al ultimelor vremuri. Forța artei sale stă în pieptul lat, adăpostind, într-o natură corpolentă, o inimă făcută să iubească cu pumnii strânși lumea pe care se simțea capabil s-o metamorfozeze prin arta sa și să-i redea șansa la regăsirea armoniei divine.
Debutul său pe scena operei, în 1961, ca Rodolfo în „La Bohème” de Puccini, a deschis drumul către o carieră strălucitoare. Adevăratul său moment de glorie a venit doi ani mai târziu, la Covent Garden, unde a interpretat același rol, cucerind publicul și criticii. Vocea sa caldă, puternică și expresivitatea unică i-au adus repede recunoașterea internațională. Pavarotti a devenit cunoscut pentru interpretările sale din operele lui Verdi și Puccini. „Nessun Dorma” din „Turandot” a devenit aproape un imn personal, datorită interpretării sale memorabile. Alături de Plácido Domingo și José Carreras, Pavarotti a format „Cei trei tenori”. Acești giganți ai scenei lirice au transformat opera într-un fenomen global, aducând-o mai aproape de inimile a milioane de oameni
„Consider că viaţa petrecută în slujba muzicii este una neînchipuit de frumoasă şi aşa am ajuns să mă dedic ei”, spunea Il Grande Pavarotti, care subjugase lumea operei prin rolurile din Verdi, Puccini, Mozart, Donizetti, Leoncavallo, preferând, între ele, pe acelea în care se regăsea ca un homme à femmes veșnic îndrăgostit – rolurile titulare din Boema, Bal mascat și Elixirul dragostei (mărturisire făcută în cartea sa, „Pavarotti – Lumea mea”, apărută in 1999). Cu o asemenea fire pasională, vulcanică, nu putea fi omul unei singure femei, deși Adua Veroni, cuminte Penelopă, care i-a dăruit trei urmași, părea soția ideală. Nicoletta Mantovani, cu 35 de ani mai tânără decât el, îi redă pofta de a trăi și puterea de a se reînnoi ca artist, iar popularitatea lui atinge cote inimaginabile stabilind un record mondial: e singurul cântăreț de operă care a vândut mai mult de 100 de milioane de înregistrări.
Vissi d’arte, vissi d’amore – trăind pentru artă, trăind pentru iubire, ca în celebra operă a lui Puccini. Între aceste două opțiuni existențiale se desfășoară istoria unui mit, care poate fi scrisă numai la timpul prezent. Acela al atemporalității, pentru că Luciano Pavarotti n-a murit. Ascultați-l, mai viu ca niciodată, în compania frumoasei Celine.
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
