Molière, un dramaturg imposibil de uitat

Născut ca Jean-Baptiste Poquelin în 1622 la Paris, el rămâne una dintre cele mai strălucite figuri ale teatrului francez și universal. Viața și opera lui sunt profund interconectate, reflectând geniul său în arta comediei.

Biografie

Molière s-a născut într-o familie de burghezi prosperi. Alegerea acestui pseudonim de către Poquelin, care s-a produs odată cu angajarea sa în teatru, a fost o practică comună în acea perioadă, în special pentru actori și artiști.

Există mai multe teorii despre originea și semnificația numelui „Molière”. Una dintre cele mai plauzibile sugerează că numele ar putea proveni de la micul oraș Moylères din sudul Franței, de lângă Avignon. Alte surse sugerează că ar putea fi derivat de la cuvântul francez „moulin”, însemnând „moară”, sugerând posibil o legătură cu locul de naștere al familiei sale sau o ocupație anterioară. Cu toate acestea, nu există o explicație definitivă sau documentată pentru alegerea acestui pseudonim de către Molière. Ceea ce este clar este că numele „Molière” a devenit sinonim cu măiestria în dramaturgie și comedie, reprezentând un standard de neegalat în literatura și teatrul francez și universal.

Tatăl său era tapiser regal, ceea ce i-a oferit tânărului acces la curtea regală. Cu toate acestea, tânărul Jean-Baptiste a fost atras mai mult de teatru decât de afacerile familiei. În 1643, el a fondat compania teatrală „Illustre Théâtre”, care inițial a avut dificultăți financiare, dar a pus bazele carierei sale în dramaturgie. În timp, Molière s-a distins prin abilitatea de a combina elementele clasice ale comediei cu observațiile ascuțite asupra societății contemporane. Talentul său a atras atenția regelui Ludovic al XIV-lea, care l-a susținut financiar și i-a permis să joace în fața curții regale.

Ascensiunea în teatru

Dramaturgul a devenit  un maestru al satirei sociale. Lucrările sale depanau ipocrizia și falsitatea societății sale, criticând moravurile epocii cu umor și inteligență. El a excelat în arta farsei și a comediei de caractere, creând personaje memorabile, care reflectă slăbiciunile umane universale.

Printre cele mai importante opere ale sale se numără:

1. „Școala femeilor” (1662): Aceasta comedie explorează tema educației femeilor și ridiculizează atitudinile paternaliste ale bărbaților față de femei.
2. „Tartuffe” (1664): Probabil cea mai cunoscută piesă a lui Molière, „Tartuffe” este o critică a ipocriziei religioase. Piesa a provocat controverse masive la vremea sa, atrăgând critici din partea Bisericii Catolice, dar a rămas un reper al genului. Personajul principal, Tartuffe, este un impostor religios care manipulează o familie bogată, profitând de credulitatea lor. Demonul său interior este ipocrizia, pe care o folosește ca armă pentru a-și ascunde adevăratele intenții. Molière folosește acest personaj pentru a critica falsa pietate și pentru a arăta cum astfel de demoni pot corupe și distruge familii și relații.

3. „Don Juan” (1665): Adaptarea lui Molière a legendei lui Don Juan este o explorare a libertinismului și a limitelor moralității. Caracterul central, un seducător nemilos, este folosit pentru a examina atât etica personală, cât și pe cea socială.
4. „Mizantropul” (într-o traducere de Nina Cassian)(1666): Această piesă este o analiză acerbă a superficialității și ipocriziei societății, prezentată prin personajul principal, Alceste, care detestă falsitatea societății, dar este îndrăgostit de o femeie cochetă și superficială. În „Mizantropul”, Molière aduce în prim-plan lupta interioară a personajului cu propriul său cinism și intoleranță față de defectele umane. Demonul său interior este mizantropia – o ură generală față de omenire. Alceste este atât de dezgustat de ipocrizia societății încât se izolează, refuzând să accepte orice compromis moral. Molière explorează prin Alceste dificultatea de a trăi într-o lume imperfectă, punând în discuție dacă rigiditatea morală este de fapt o virtute sau un defect.
5. „Burghezul gentilom” (1670): O farsă care ridiculizează aspirațiile burghezilor de a imita aristocrația, prin personajul central, Monsieur Jourdain, care este obsedat de dobândirea manierelor și stilului de viață nobil.
6. „Femeile Savante”(1672) abordează tema educației femeilor și a pretinsului lor interes pentru învățătură, care era un subiect destul de controversat în epoca respectivă. Piesa satirizează atitudinile pretensioase și snobismul intelectual, punând în scenă conflictul între emoție și rațiune, precum și tensiunea dintre tradiție și modernitate. Aceasta este una dintre ultimele lucrări ale lui Molière, fiind prezentată cu doar câțiva ani înainte de moartea sa în 1673. Piesa reflectă maturitatea artistică a autorului și o înțelegere profundă a dinamicii sociale și culturale a timpului său. Personajele principale sunt Henriette și Clitandre, doi tineri îndrăgostiți care doresc să se căsătorească, dar planurile lor sunt zădărnicite de familia lui Henriette, mai ales de sora ei, Armande, și de mama lor, Philaminte, ambele fiind extrem de interesate de cultură și educație, dar într-un mod exagerat și superficial. Chrysale, tatăl lui Henriette, este singurul personaj rațional și moderat, care încearcă să rezolve situația. Prin această piesă, Molière ridiculizează pretinsa erudiție și falsa cultură, arătând că adevărata înțelepciune constă în echilibru și bun-simț. „Femeile Savante” este o critică la adresa pseudo-intelectualilor și a celor care se lasă pradă modurilor culturale fără a avea o înțelegere profundă a subiectelor pe care le discută. Molière a introdus însă și personaje feminine puternice și independente, cum ar fi Henriette. Aceste personaje sunt adesea în contrast cu normele sociale ale vremii, demonstrând inteligență, spirit critic și o dorință de autodeterminare. Ele sfidează rolurile tradiționale ale femeilor în societatea secolului al XVII-lea, oferind o perspectivă progresistă asupra drepturilor și capacităților femeilor. Piesa rămâne relevantă chiar și în zilele noastre, satirizând tendințele actuale de a valora aparențele culturale mai mult decât substanța reală.

7. „Avarul” (1665) ilustrează avaritia ca demon interior prin personajul Harpagon, al cărui nume în sine sugerează strângătorul, zgârcitul. Obsesia sa pentru bani și incapacitatea de a simți dragostea sau generozitatea sunt demonii săi interiori. Harpagon nu este doar un personaj comic, ci și unul tragic, fiind prins în capcana propriei sale lăcomii. Molière folosește avarul pentru a arăta că avaritia nu doar că distruge relațiile cu cei din jur, ci și îl privează pe individ de bucuria și frumusețea vieții. Harpagon este atât de orb de lăcomie încât nu își recunoaște propriile nevoi emoționale sau nevoile celorlalți, devenind astfel un sclav al propriei sale avariții.

Despre iubire, gelozie și amantlâc – ca-n viață

Gelozia, amanții și iubirea sunt teme universale în literatura mondială, iar opera lui Molière le abordează cu o finețe psihologică și o agerime satirică deosebite. Lucrările sale, deși sunt adesea etichetate drept comedii, dezvăluie o înțelegere profundă a naturii umane și a complicațiilor interpersonale, ilustrând cum aceste emoții intense influențează comportamentul uman. Gelozia este prezentată nu doar ca o trăsătură negativă, ci și ca un produs al insecurității umane. Iubirea, pe de altă parte, este arătată în toată complexitatea și frumusețea ei, uneori misterioasă și deseori insondabilă. Relația dintre amanți este văzută ca o combinație de pasiune, vulnerabilitate și, uneori, confuzie.

Ce este gelozia?

Gelozia este o temă proeminentă în mai multe piese ale lui Molière, servind adesea ca un motor principal al intrigii și conflictului. În „Școala femeilor”, gelozia lui Arnolphe față de Agnes reflectă o teamă profundă de trădare și o dorință de control. Gelozia sa patologică îl conduce la un comportament absurd și, în final, la propria sa ruină. Molière folosește această gelozie pentru a satiriza ideile contemporane despre căsătorie și relațiile dintre bărbați și femei.

„Un bărbat înțelept se poate îndrăgosti ca un nebun, dar nu ca un prost.”    Genial!

 Amanții în operele lui Molière sunt adesea personaje complexe, prinse în jocuri de putere și înșelăciune. În „Tartuffe”, Elmire și Tartuffe participă la un dans periculos de seducție și manipulare, ilustrând cum dorința și ipocrizia se pot împleti. În „Domnul de Pourceaugnac”, amanții Eraste și Julie trebuie să navigheze prin obstacolele puse de familia lui Julie pentru a fi împreună, arătând ingeniozitate și dăruire în dragoste.

Molière explorează iubirea nu numai ca o forță romantică, ci și ca o sursă de conflict și confuzie. În „Mizantropul”, iubirea lui Alceste pentru Célimène este plină de contradicții; el detestă falsitatea societății, dar este îndrăgostit de o femeie care este un produs al acelei societăți. Această tensiune ilustrează complexitatea emoțiilor umane și dificultatea de a concilia idealurile personale cu realitățile lumii exterioare. Opera lui Molière nu este doar o colecție de comedii, ci și un studiu profund al naturii umane și a demonilor care o bântuie.

„Oh! iubire, iubire! Când îți voi simți o dată puterea și voi scăpa de această durere care mă macină! Vreau să mă lupt cu tine, dar ce pot face? Cât de puțin este suficient pentru a mă doborî! O privire, un cuvânt, mă învinge.”

De reținut că în operele sale, Molière nu doar că satirizează societatea și moravurile epocii, dar explorează și complexitățile emoționale ale indivizilor. Gelozia, amanții și iubirea sunt prezentate nu doar ca teme de divertisment, ci ca elemente fundamentale ale condiției umane. Prin abordarea acestor subiecte, Molière ne oferă o perspectivă atemporală asupra naturii umane, una care rezistă și astăzi datorită universalității și profunzimii sale. În esență, Molière nu este doar un maestru al comediei, ci și un observator pătrunzător al inimii umane.

„Este adevărat că iubirea este întotdeauna însoțită de anxietăți, dar există dulceți în această stare care ne recompensează pentru toate chinurile noastre și ne face să găsim farmec în durerea pe care o suferim.”

Molière, gelozia și alți demoni

Ca-n viață

Istoria amoroasă a lui Molière, deși nu la fel de documentată ca opera sa, a fost interesantă și nu lipsită de controverse. Unele aspecte ale vieții sale personale sunt bine cunoscute, în timp ce altele rămân învăluite în mister.

Molière s-a căsătorit în 1662 cu Armande Béjart, o actriță mai tânără cu 20 de ani decât el. Căsătoria lor a provocat un anumit scandal, mai ales datorită diferenței de vârstă, dar și din cauza zvonurilor că Armande ar fi fost sora vitregă a lui Molière. Cu toate acestea, documentele istorice indică faptul că Armande era de fapt fiica mai mică a lui Madeleine Béjart, una dintre fondatoarele trupei de teatru a lui Molière și o apropiată colaboratoare și prietenă.

Relația dintre Molière și Armande nu a fost lipsită de probleme. Se spune că Molière era extrem de gelos, iar Armande avea o fire destul de libertină, ceea ce a dus la numeroase tensiuni în căsnicia lor. Aceste tensiuni, precum și posibilele infidelități ale Armande, au fost o sursă de inspirație pentru unele dintre lucrările lui Molière, în special în piesele care abordează teme ca gelozia și infidelitatea.

Molière și Armande au avut împreună mai mulți copii, dar din păcate, doar unul dintre ei, o fiică pe nume Esprit-Madeleine, a supraviețuit până la maturitate. Relația sa cu familia sa, inclusiv cu copiii, rămâne mai puțin documentată și, prin urmare, mai puțin înțeleasă. În ciuda problemelor sale personale, Molière a continuat să scrie și să joace în piese care reflectau, adesea în mod satiric și cu umor, complicațiile vieții amoroase.

Să reținem că Moliere nu a fost doar un dramaturg de succes, ci și un actor și director de scenă talentat. Abordarea sa inovatoare a teatrului a influențat profund evoluția comediei și a dramaturgiei. Utilizarea sa ingenioasă a ironiei, satirii și farsei a deschis calea pentru scriitori ulteriori și a influențat genuri diverse, de la comedie la tragedie.

Moartea lui Moliere (pinterest.com)