Scurtă introducere în istoria Moldovei (1354-1432) (I)
„În anul 6867(1359) de la facerea lumii, cu voia lui Dumnezeu, s-au început țara Moldovei.” (Letopisețul de la Putna)
Întemeierea Moldovei s-a făcut prin „descălecare”, termen medieval ce desemnează formarea unei țări. Întâi a fost descălecatul lui Dragoș, apoi cel al lui Bogdan. Cronicile și izvoarele istorice indică anul 1359. Ele povestesc că în acest an, Dragoș din Maramureș ieșise la vânat. Și a întâlnit în drumul său un bour pe care îl gonise cu ai săi câini până hăt pe malurile Moldovei, unde l-a și ucis. În locul cu pricina făcuse un ospăț cu boierii săi, ținut pe care s-a hotărât Dragoș să se așeze. Și în acest fel, s-a întemeiat Moldova.
De aceea Moldova poartă stema capului de bour. Alte surse ne spun că mult iubita cățea pe nume Molda, s-a înecat într-un râu atunci când era pe urmele bourului și de la numele ei, țării i-a revenit, în fine, denumirea de „Moldova”. Cât adevăr, cât legendă…sâmbure de adevăr tot există.
Dragoș venise din Maramureș, el fiind primul „domn” al țării descălecate. Apoi firul istoriei este depănat până la un anume Bogdan din Cuhea care i-a izgonit pe urmașii lui Dragoș-Balc și Sas-, s-a luptat cu ungurii veniți la comanda Casei de Anjou să-l subjuge, i-a înfrânt și așa a dus mai departe ceea ce a făcut predecesorul său, Dragoș. Astfel, Dragoș fusese chemat de Ludovic de Anjou, regele Ungariei, să curme expedițiile de pradă ale tătarilor și așa s-a făcut o marcă de apărare și-după cum spune cronica-„cu cârmuirea ei fu însărcinat Dragoș, voievodul românilor din Maramureș.”
Ținutul din nordul Moldovei cât și acest vast și bogat teritoriu nu era secătuit de populații, ci se găseau diferite așezări omenești aici. Bogdan n-a fost singur când și-a întemeiat pesemne țara, ci a fost ajutat de populația locală. Bogdan era amintit în cronicile maghiare cu diverse apelative:„infidel”,„infidel notoriu” față de Coroană. Și în sprijinul spuselor mele, adaugă „Cronica Dubnicensă”:„…și, deși el a fost combătut adeseori de oastea regelui, totuși, crescând numărul românilor locuitori în acea țară, ea s-a întins și s-a constituit ca stat.” Și-n acest fel glasul izvoarelor vorbesc la unison de anul 1365 ca fiind anul întemeierii statului independent căreia i se spune Moldova.
Bogdan a fost cel care a dat țării prima dinastie. A ctitorit lăcașuri sfinte, biserica din Rădăuți fiind ridicată datorită lui, acolo fiind și înmormântat. Mormântul său este împodobit cu o lespede pe care se poate citi:„Io Ștefan voievod-este vorba de Ștefan cel Mare-domnul Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a împodobit acest mormânt strămoșului său bătrânul Bogdan voievod.”
Tot lui Bogdan i se recunoaște ctitoria bisericii de lemn din Volovăț. Cât despre întinderea proaspătului stat al lui Bogdan, cronica lui Grigore Ureche și ale celorlalți cronicari, zic că a ajuns în final până la Dunăre și la țărmul mării, în timpul lui Roman I. Deci „cu sabia a ocupat Bogdan ținuturile peste care avea să domnească apoi.” Din boierii lui Bogdan își va afla originea boierimea de pe vremea lui Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare.
După Bogdan, urmează la conducerea Moldovei, fiul său Lațco, de la care din păcate, sursele istorice nu ne spun mai nimic. Domnia sa coincidea cu o puternică propagandă catolică, care după spusele papei Urban al V-lea, era „pentru cultivarea viei Domnului”, în aceasta fiind inclusă și spațiul la care facem referire. Lațco a fost cel care a sprijinit catolicismul.
Siretul, orașul lui Lațco, a devenit reședința noului episcop catolic. Populația Siretului era formată din sași, moldoveni, armeni și unguri. Lațco este cel care trece el însuși la catolicism, iar orice influență ortodoxă trebuia să dispară. S-a pus problema divorțului dintre el și soția sa Ana. A murit însă relativ aproape de momentul botezului său, în 1373, depus fiind la biserica din Rădăuți. Se prea poate ca propaganda catolică, dacă s-ar fi desăvârșit, istoria ecleziastică a țării să fi luat un alt curs…
Citiți și „Cât de daci suntem noi”, de același autor.