MIHAIL BULGAKOV (Mikhail Afanasyevich Bulgakov), (3 mai 1891- 10 martie 1940), este considerat unul dintre cei mai talentați scriitori ai tuturor timpurilor. Ucrainean de origine, era fiul unui universitar-teolog și a crezut, pentru mulți ani, că trebuia să devină medic. A finalizat Facultatea de Medicină și a lucrat o vreme în calitate de medic, în ceea ce am numi azi- provincie.

Trăia într-o Rusie uriașă, care intrată sub controlul ideologiei comuniste, se va transforma în mod tragic și fascinant. O Rusie anacronică și sălbatică, un continent în care un spirit iscoditor, putea găsi tot ceea ce-l interesa: frumusețe paradisiacă, ignoranță, cruzime, blândețe angelică, genialitate și întuneric. Într-o noapte ploioasă, pe când călătorea într-o brișcă prăpădită spre locuința unui pacient, Bulgakov a însăilat conturul primei sale schițe literare.

La lumina famelică a unei lumânări, pe un drum gloduros de țară, undeva, într-un loc necunoscut al vastei Rusii. Și a simțit că de fapt, toată viața lui fusese falsă până în acea clipă, întrucât el era de fapt altcineva.

Nu a ezitat și a abandonat medicina, pentru a se ocupa exclusiv cu blestemul scrisului, cea mai binecuvântată corvoadă pe care mărturisise că o cunoscuse până atunci. Reușise să se evidențieze ca autor de povestiri, spărsese gheața și ca dramaturg, numele său căpăta tot mai multă consistență în sfera literaturii ruse. Numai că Rusia veche murise, iar cea nouă nu avea nevoie atunci , decât de scriitori care s-o slujească fidel, în opere de complezență.

Mikhail Bulgakov / photo by Natalya Ushakova, 1935

Bulgakov nu putea fi unul dintre aceștia, deși structural nu se considera un curajos. Totuși, textele sale sunt atât de îmbibate de aerul libertății, talentul și imaginația scânteiează atât de intens, încât fără să fi fost faptic un anticomunist, ieșea imediat din lungul șir al dogmaticilor de serviciu, ca o stea căzătoare. Un condei care i-a atras atenția până și lui Stalin, despre care se puteau spune multe, dar nu că ar fi fost lipsit de inteligență. Și destinul lui Bulgakov se va schimba în sens negativ, iar puterea comunistă nu îi va mai tipări nimic, după cum, nicio piesă de teatru scrisă de el, nu va mai fi reprezentată. Se întâmpla asta prin 1929-1930.

Era cumplit pentru el, pentru că oficial nu era acuzat de nimic, dar o mână nevăzută îl condamnase deja la tăcere. Stalin i-a făcut doar un singur hatîr: a decis să-l reangajeze ca regizor în cadrul unui teatru, dar interdicția de a publica a rămas.

Și a venit încercarea lui Bulgakov de a scăpa din această carceră a tăcerii, prin munca la capodopera sa- ”Maestrul și Margareta”, o bijuterie a literaturii universale, dar pe care nu a finalizat-o, din cauza morții timpurii. Chiar și așa, este o carte pe care nu o mai poți lăsa din mâini, pentru că e și basm modern ingenios și scenariu cinematografic uluitor și colecție de personaje atipice, dintre care se detașează însăși figura Diavolului, când sub înfățișarea unui motan gras, burlesc și cinic, când în formule care amintesc de reprezentațiile circurilor, ori de experiențele-limită ale iluzioniștilor geniali.

Dragostea ne-a ieşit în cale aşa cum apare, ca din pământ, un asasin pe o ulicioară întunecată,

şi ne-a răpus pe amândoi dintr-o singură lovitură.

În spațiul libertății pe care foaia albă de hârtie îl reprezintă, un damnat (Bulgakov) își bate joc de tăcerea funerară a închisorii sale invizibile, sfidează rigiditatea unui regim absurd și se dovedește din nou genial și independent în gândire, prin intermediul acestui roman extraordinar, care mai presus de toate- este mărturisirea deplină a unui om adevărat, despre cum este el în realitate: un spirit al înălțimilor și nicidecum o râmă șerpuitoare și umilă…

Având-o alături în ultima parte a vieții, pe cea de-a treia soție a sa ( excepțional confident și sprijinitor), scriitorul ostracizat de un regim absurd, complet orb, măcinat de multiple boli, continua să lucreze la romanul său de suflet. Și când lumina ochilor l-a părăsit, a scris prin dictare, imaginând fraze și personaje, pe care iubitoarea sa soție i le consemna în caiete.

Toți se deziseseră de el, mai puțin această ființă unică, pe care a nemurit-o în cartea sa, prin intermediul Margaretei- principalul personaj feminin. Abia în 1966, capodopera lui Bulgakov va fi tipărită în URSS.

Pe 10 martie 1940, scriitorul pleca la întâlnirea cu zeii.

(N.R.

După ce a absolvit Facultatea de Medicină în 1909, și-a petrecut primele zile ale carierei ca venerolog, mai degrabă decât să-și urmărească visul de a fi medic pediatru, deoarece sifilisul era foarte răspândit în acele vremuri. El a descris simptomele și caracteristicile sifilisului care afectează oasele și schimbarea anormală și concomitentă a conturului crestelor oaselor tibiei cu un aspect patologic, precum și crearea de osteofite anormale în oasele celor care suferă de stadii ulterioare de sifilis. Acesta a devenit cunoscut sub numele de „Semnul lui Bulgakov” și este folosit în mod obișnuit în fostele state sovietice, iar în vest este cunoscut sub numele de Semnul ”Picioarele Bandy”- o afecțiune în care picioarele se curbează spre exterior.)

*****

Nu există forţă pe lume în stare să reducă la tăcere o gloată înainte ca ea să fi scuipat tot ce a îngrămădit în vintrele ei,

amuţind apoi de bunăvoie.

“Te caut pe tine, suflet frumos…”