Despre cum ne furăm căciula
Mihai Șora, filosoful nostru cel de toate zilele, scria astăzi pe pagina Domniei Sale de Facebook despre cum stau lucrurile cu alegerile… așa-zis democratice, care s-au încheiat recent. Noi, românii, adică cei băgători de seamă, ne-am obișnuit deja cu politichia de pe aici, de pe plaiurile mioritice, și mai-mai că nu ne lăsăm să mai credem în vorbele de duh ale celor care leagă frății de cruce cu necuratul din patru în patru ani. N-am văzut oameni sărind în sus de bucurie, după aprigele comentarii împănate de dorința de schimbare, căci, ce să vezi, „nu se mai poate”. Ba se poate. Q.E.D
Iaca textul.
Ce ar fi de reținut după neliniștea ultimelor zile:
1. Avem proceduri deficiente de contabilizare a voturilor, cu neconcordanțe între procesele-verbale și datele introduse pe tabletă, care, în mod firesc, alimentează suspiciunile de fraudă (mai ales dacă ești pățit: cine a fost deja furat suflă și-n tabletă, nu doar în sacul cu buletine de voturi).
2. Fraude au fost mereu și vor mai fi câtă vreme această infracțiune nu va fi judecată în regim de urgență și nu va fi sancționată prin aspre pedepse cu închisoarea. Sunt oameni pe care nu-i pot disciplina nici conștiința, nici ideea de adevăr, nici vreun principiu democratic, și pentru care singura cale de îndreptare rămâne sancțiunea penală.
3. Instituții-cheie ale procesului electoral și-au dovedit, cu asupra de măsură, incompetența și incapacitatea de a gestiona situații de criză. Mă refer mai cu seamă la Autoritatea Electorală Permanentă. Cine sunt oamenii din fruntea acestui organism public? Ce studii au ei? Ce antecedente politice, administrative și, nu în ultimul rând, cumetriale? O mică anchetă ar lămuri, cred, unele dintre disfuncțiile la care am asistat recent.
4. Mulți au râs ori au fost înduioșați de situația de la Deveselu, cu mortul ales primar. În realitate, se întrevede mai curând o cinică socoteală politică, un mijloc ca oricare altul de eternizare a unui partid la conducere. Dar exemplul acesta (care nu are, din punctul meu de vedere, nimic amuzant sau metafizic) ar trebui să ne dea de gândit și să conducă spre o măsură necesară – și anume actualizarea listelor electorale. Nu sunt singurul care observă că între numărul de alegători de pe liste și numărul efectiv de electori este o prea mare diferență, iar ea nu poate fi imputată exclusiv nepăsării românilor, lipsei lor de interes pentru treburile Cetății. Ideal ar fi ca această actualizare să aibă loc până la alegerile parlamentare… Acest lucru va însemna, desigur, un număr mai mic de colegii și deci de parlamentari. Ce partid este în stare – intelectual și moral – să-și asume această schimbare?
5. Sunt un fervent adept al digitalizării, poate și pentru că am cunoscut epoca tăbliței din lemn, a mașinii de scris Olivetti și a altor ustensile din aceeași generație, ceea ce îmi dă o nemediată imagine a saltului de la o categorie la alta, de la un dispozitiv la altul. În secolul XXI, când trăim și suntem dependenți de atâtea rețele informatice (de la cele bancare, la amicul facebook), este, totuși, straniu că nu avem încă posibilitatea votului electronic, că ne mai chinuim cu tone de buletine imprimate în care cerneala ștampilei trece de pe o pagină pe alta, cu urne improvizate din lemn sau cartoane (când este de preferat – dacă tot nu putem renunța peste tot la urne – ca ele să fie dintr-un material lejer și transparent, numerotate și cu sigiliu imposibil de fraudat).
Acestea sunt primele gânduri care îmi vin acum în minte, după toate pățaniile din Sectorul 1 și tensiunea acestor zile.
Mă bucur nespus pentru Clotilde Armand; sunt sigur că știe ce are de făcut la primărie. Nu-i va fi ușor să înfrunte clanurile și mafia imobiliară, misoginii și xenofobii (care, de altfel, n-au menajat-o vreodată, în țara noastră atât de ospitalieră și creștină).
Curaj! Sunt hoți care simt deja cum le arde căciula.
Și sunt câteva primării în România de astăzi unde cuvântul-teroare este „AUDIT“.
Zile senine tuturor.
Mihai Șora
30 septembrie 2020
© Rafael Araujo
P.S. Fluturii albaștri din imagine sunt desenați de Rafael Araujo, un artist venezuelean, profesor de geometrie descriptivă la Caracas. După cum vedeți, ei se mișcă într-o dublă elice, care este, cum știm, structura însăși a ADN-ului („deoxyribonucleic acid“ în engleză, DNA – a nu se confunda cu DNA-ul nostru, polimerul din Justiție).
___
imagine © Rafael Araujo
Citiți și Cine a fost Mihai Șora
