Lady Diana: „Mi-aş purta inima pe mânecă, dacă s-ar putea.”
Orice s-ar spune, orice s-ar specula, complota sau fabula, Diana rămâne „Prințesa inimilor”, iar locul ei nu-l vor putea lua nici una, nici o mie de alte prințese. Oricât s-ar strădui, nu vor putea decât să o imite, fiecare în felul ei, ceea ce, până la urmă, nu e cel mai rău lucru din lume.
Rău a fost înainte, când se simțea singură. Într-o lume de regi și regine, era cea mai izolată în propriul ei suflet, pe care apoi, l-a dăruit, cu o generozitate magnifică, celor doi copii, apoi celor săraci, bolnavi, neajutorați, în zecile de campanii umanitare din jurul lumii. Aceea a fost scăparea ei din turnul de fildeș, locul în care, alături de străini, s-a simțit mai sigură decât în propriul palat, în care era o piesă de decor.
”Deși mama a fost o prin esă cu nume de zeiță, ambele titluri au părut dintotdeauna slabe și nepotrivite. Lumea o compara adesea cu diverse personalități și sfinți, de la Nelson Mandela până la Maica Tereza și Ioana d’Arc, dar aceste comparații, deși măgulitoare și afectuoase, erau departe de realitate. Cea mai cunoscută femeie de pe planetă, una dintre cele mai iubite,mama era pur și simplu de nedescris, acesta e purul adevăr….”
Prințul HARRY, ”Rezervă”
Simțind cum frumusețea îi pălește cu fiecare zi care trece, s-a pus la dispoziția celorlalți care îi puteau răsplăti candoarea, bunătatea, înțelepciunea, pe care le avea din plin și cu asupra de măsură. A topit nefericirea lumii poleite din care venea, în argintul viu al altruismului, acolo unde era mai mare nevoie de el. Și dacă a iubit, având puterea de a se regăsi după atâția ani de sobrietate și răceală, a fost judecată. Măcar dacă s-ar fi oprit acolo, dar nu, în casta regală e interzis să iubești, să fii fericită. Un ultim gest de curaj, cel mai înălțător, un act de supraviețuire a fost plecarea cu iubitul ei arab, dar ce catastrofă pentru imaginea monarhiei! O femeie și-a depășit condiția, încălcând grav protocolul, și-a permis să evadeze din prizonieratul singurătății și al nefericirii! Ce preț enorm a avut de plătit, pentru cât de săracă i-a fost aprecierea alor ei și cât de scurtă fericirea!
Mario Testino a realizat cele mai reușite poze artistice ale Dianei, pentru revista Vanity Fair, în 1997. În ele, Prințesa și-a permis să apară așa cum era la vremea aceea, fără fardul mincinos al convențiilor fotografilor „de casă”. În spatele zâmbetului ei, tristețea își făcuse de mult casă, așa că a lăsat-o să transpară, simțindu-se autentică.
O femeie frumoasă e misterioasă, naturală, și știe să lase la vedere ceea ce simte cu adevărat, pentru că emoțiile veritabile transmit, la rândul lor, emoții capabile să miște sufletul, să-l agite sau să-l liniștească. Iată galeria de portrete și câteva gânduri pe care le-a exprimat despre viață, oameni, fericire. Sau lipsa lor, depinde cât ne pricepem să citim în spatele cuvintelor.
Îmi place să ating oamenii. Cred că fiecare are nevoie de asta. Să îţi pui mâna pe faţa unui prieten înseamnă să ai un contact cu el.
Să ajut oamenii în suferinţă este o bună şi esenţială parte a vieţii mele, este destinul meu.
Nu urmez regulile… Mă ghidez după inimă, nu după cap.
Oriunde văd suferinţă, acolo vreau să fiu şi să fac tot ce pot.
Ştiam care era treaba mea; misiunea mea era să ies în lume şi să cunosc oameni şi să îi iubesc.
Nu vreau cadouri scumpe. Nu vreau să fiu cumpărată. Am tot ceea ce îmi doresc. Vreau doar pe cineva care să fie acolo pentru mine, să mă facă să mă simt în siguranţă.
Cred că cea mai mare boală de care suferă omenirea în aceste zile şi în această epocă este boala oamenilor care se simt neiubiţi. Ştiu că pot oferi dragoste pentru un minut, o jumătate de ceas, o zi, o lună, chiar le pot dărui. Sunt foarte fericită să fac asta, vreau să fac asta.
Dacă găseşti pe cineva pe care să îl iubeşti în timpul vieţii tale, atunci agaţă-te de această dragoste.
Fiecare dintre noi trebuie să arate cât de mult ţinem unul la celălalt şi, în acest proces, cât de mult ţinem la noi înşine.
Mi-aş purta inima pe mânecă, dacă s-ar putea.
Oamenii cred, la sfârşitul zilei, că un bărbat este singurul răspuns la împlinirea sufletească. De fapt, un loc de muncă este ceva mai bun pentru mine.
Aş vrea să fiu o regină în inimile oamenilor, dar nu mă văd pe mine ca fiind regina acestei ţări.
Avem nevoie de modele, pentru că rostul oamenilor este să învețe, oricând, oricum, numai să învețe. Prințesa Diana este, din acest punct de vedere, unul dintre cele mai strălucite. Nu vă pripiți să o judecați că a iubit, ci gândiți-vă că dragostea este singurul nostru drept într-o lume clădită pe relativități și ambiguitate.
Citiți și despre alte femei celebre aici.
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
