Poetul, într-un Portret de Millet JeanFrancois.
Poezia franceză își găsește în secolul al XVIII-lea un mod particular de emoție și expresie prin creația lui Charles Marie René Leconte de Lisle (n. 22 octombrie 1818 – d. 17 iulie 1894), care, îndrăgostit de idealul „artei pentru artă”, pune bazele unei mișcări literare ce va reconfigura lirica modernă printr-o estetică a impersonalității, turnată în tiparele unor forme artistice vizând perfecțiunea – parnasianismul.
Atras de spațiile exotice și de mirajul elementelor unei naturi orientale, cunoscător îndeaproape al culturii Indiei, poetul exprimă, în ciclurile de versuri Poeme antice, Poeme și poezii, Poeme barbare, considerate de critica literară drept cele mai valoroase producții literare ale vremii, tentația evadării în „universuri compensatorii” a creatorilor de literatură modernă, cultivând o poezie în care erudiția și căutarea formelor perfecte sunt trăsături distinctive.
Paiaţele
(traducere George Pruteanu)
Ca pe un animal rănit, urlând la soare
Cu lanţ de gât şi blana de murdării pătată,
Să-şi plimbe cine-o vrea inima-însângerată
Prin faţa ta, o, public lipsit de îndurare!
Pentru a cerşi râsul sau mila ta netoată,
Pentru-o sclipire-n ochiu-ţi, năucă şi puţină,
Să-şi sfâşie cine-o vrea cămaşa de lumină
Ce-ascunde şi pudoarea şi voluptatea toată.
De-ar fi să mă înghită pe-o neagră veşnicie
O groapă fără glorie şi muta-mi superbie,
Tribut nu ţi-aş plăti nici vis, nici jale-amară,
Vïaţa nu ţi-aş da-o distracţie să-ţi fie
Şi n-aş dansa nicicând pe scena ta vulgară.
Vipera
(traducere Savin Badea)
Dacă pure iubiri lăudate-n respect
Te înşală în gânduri şi în ochii tăi mari,
Nu ating niciun punct din vreo cută, perfect –
Păzesc visu-ţi cucernic, prea-curat, de cleştar.
Ce vedenii albii, cu fecioare cuminţi,
Tinereţea-ţi în floare, le crează bizar!
La picioarele lor varsă-ţi lacrimi de sfinţi
Şi aprinde parfumuri pe-al lor mistic altar!
Dar amarul venin ţi-este-n vene intrat,
De plăcere te plânge, de tristeţi în amurg;
Vei căta în zadar leac la chinu-ţi cabrat:
Vast, neantul, şi spaima fluvii-n inimă-ţi curg.
În genunchi, fără chin şi ruşine – fapt brav –
Fără răul oribil, pe deplin ţintuit!:
Smulge vipera rea de la sânu-ţi suav! –
Sau, de nu, mori cum vrei, nesătulă-n iubit!
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
