„Dacă poți vedea, uită-te. Dacă poți să te uiți, observă.”

José Saramago a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1998 „pentru că a evocat, cu ironie moale, candoare și fantezie critică, perspectivele supraviețuirii individului în fața catastrofelor sociale”. Juriul Nobel i-a recunoscut astfel valoarea  pentru abordarea sa neconvențională a narării, pentru stilul său literar distinctiv, pentru explorarea profundă a condiției umane și pentru modul în care a adus în discuție teme importante și controversate. Acordarea Premiului Nobel pentru Literatură lui Saramago în 1998 pentru romanul „Terra do Pecado” (în limba engleză, „Blindness”) a fost o surpriză pentru mulți, având în vedere stilul său neconvențional de scriere și subiectele controversate abordate. Romanul „O Evangelho Segundo Jesus Cristo” (The Gospel According to Jesus Christ) a stârnit controverse în Portugalia și a dus la excluderea lui din selecția pentru Premiul Literar European în 1992. Acest roman a explorat o reinterpretare ficțională a vieții lui Isus Hristos.

Timpul e un maestru de ceremonii care ne aduce mereu acolo unde se cuvine să fim, avansăm, ne oprim şi dăm înapoi la ordinele lui, greşeala noastră e că ne închipuim că-l putem trage pe sfoară.

Opera lui Saramago a pus în lumină subiecte precum  istoria, religia, politica și impactul globalizării. Abordarea sa filozofică, umorul subtil și modul în care a explorat aspecte profunde ale societății și individului au contribuit la recunoașterea sa ca unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani.

Iată câteva dintre operele lui José Saramago:

„Ensaio sobre a Cegueira” – „Cecitate”

„Memorial do Convento” – „Memorialul mănăstirii”

„O Evangelho Segundo Jesus Cristo” – „Evanghelia după Isus Hristos”

„A Caverna” – „Peștera”

„Ensaio sobre a Lucidez” – „Eseu despre claritate”

„Manual de Pintura e Caligrafia” – „Manual de pictură și caligrafie”

„As Intermitências da Morte” – „Intermitențele morții”

„O Ano da Morte de Ricardo Reis” – „Anul morții lui Ricardo Reis”

„Ensaio sobre a Cegueira” – „Eseu despre orbire”

„A Viagem do Elefante” – „Călătoria elefantului”

Viața 

Născut pe 16 noiembrie 1922 într-un mic sătuc denumit Azinhaga, Saramago (José de Sousa Saramago) a trecut prin copilăria în care nevoia a fost învinsă de vis și determinare.Tatăl său, José de Sousa, a fost fermier și funcționar la Trezoreria Publică, iar mama sa, Maria da Piedade, era casnică. Lisabona l-a adăpostit și i-a oferit provocările necesare pentru a-și croi calea în lumea scrisului. Relația sa cu familia nu a fost întotdeauna ușoară, iar în anumite interviuri și scrieri, Saramago a discutat despre complexitățile din viața sa de familie și despre influența acestora asupra sa. Experiențele sale din copilărie și din familia sa au putut influența, într-un fel sau altul, tema sărăciei și a luptei cu dificultățile pe care le-a explorat în operele sale literare. Și astfel, pe parcursul anilor, el și-a asumat identitatea de romancier neconvențional, de explorator al sufletelor umane.

„Părinţii mei se numeau José de Sousa şi Maria da Piedade”, scrie Saramago în autobiografia sa. „José de Sousa ar fi fost şi numele meu dacă funcţionarul stării civile nu ar fi fost plin de zel şi nu ar fi adăugat pe certificatul meu de naştere şi porecla cu care tatăl meu era cunoscut în sat, «Sa­ramago». Trebuie să explic că Saramago este numele unei buruieni cu care pe vremea aceea se hrăneau oamenii foarte să­raci. De-abia când m-am dus la şcoală, la 7 ani, am aflat că pe certificatul meu de naştere este trecută şi porecla tatălui meu şi că numele meu complet este José de Sousa Saramago.”

Ceea ce l-a diferențiat pe Saramago a fost modul său de a privi lumea cu ochii unui visător și de a reda acea privire în rândurile sale. Un exemplu strălucitor este capodopera sa „Ensaio sobre a Cegueira” (Blindness), în care un oraș este lovit de o cecitate inexplicabilă, iar umanitatea este nevoită să-și găsească propriul drum în întuneric.

Dar fascinația lui Saramago nu se oprea aici. În „Memorial do Convento” (Baltasar and Blimunda), el ne-a purtat într-o călătorie în timp, înapoi în secolul al XVIII-lea, în timpul construcției Mănăstirii Mafra. Prin cuvintele sale, istoria a prins viață și s-a presărată cu pasiune și intrigi: „Suntem ceea ce suntem pentru că ne amintim, iar ceea ce ne amintim ne definește.” , a scris el, transmițând astfel înțelesuri adânci despre identitate și memorie.

pinterest.com

Un alt colț al operei sale îl găsim în „O Evangelho Segundo Jesus Cristo” (The Gospel According to Jesus Christ). Aici, Saramago a întors privirea spre Isus Hristos și a creat o reinterpretare captivantă a vieții Sale. Cu o doză sănătoasă de curaj și controverse, el ne-a provocat să reflectăm: „Îndoielile sunt furnicile din pantalonii credinței. O țin trează și în mișcare.” 

În „A Caverna” (The Cave), Saramago ne-a adus în fața reflectorului globalizării economice și a impactului asupra comunităților și individului. Prin cuvintele sale sugestive, el a transmis căutarea umană pentru perfecțiune: „Dacă sunt sincer azi, ce contează dacă mă voi căi mâine?”

Și, în final, „Ensaio sobre a Lucidez” (Seeing) ne-a condus pe cărarea tumultoasă a politicului și democrației. Într-un oraș în care voturile devin albe și cristaline, Saramago ne-a provocat să ne întrebăm despre esența adevăratei democrații. „Nimic nu e atât de perfect încât să nu poată fi îmbunătățit.” , ne-a învățat el.

José Saramago a murit la vârsta de 87 de ani, pe 18 iunie 2010. Decesul său a fost cauzat de o insuficiență multiplă a organelor, care a fost asociată cu complicații pulmonare. El a murit în casa sa din Lanzarote, una dintre Insulele Canare ale Spaniei, unde a trăit împreună cu soția sa, Pilar del Río.

Moartea lui José Saramago a fost o pierdere semnificativă pentru lumea literară și pentru admiratorii săi din întreaga lume, iar opera sa distinctivă și abordarea sa profundă asupra subiectelor umane au lăsat o amprentă durabilă în literatură.

Mari prieteni

José Saramago a avut relații strânse cu mai mulți scriitori și personalități literare în timpul vieții sale, dar se știe că Saramago era cunoscut pentru felul lui de a fi un scriitor introspectiv și destul de rezervat. Prietenul său cel mai bun a fost scriitorul spaniol Javier Marías, iar cei doi s-au bucurat de o legătură de prietenie bazată pe respectul reciproc și pe interesul comun pentru literatură.

De asemenea, Saramago a avut o relație strânsă cu scriitoarea spaniolă Pilar del Río, care ulterior a devenit soția sa. Cei doi s-au întâlnit în anii ’80 și au împărtășit pasiunea pentru literatură și angajamentul social. Pilar del Río a fost, de asemenea, traducătoare și ambasadoare a operelor lui Saramago și a jucat un rol important în promovarea și susținerea carierei sale literare.

Citiți și Necredinciosul care credea în dragoste

Pilar del Rio – Jornalista e escritora

Despre Pilar del Rio (María del Pilar del Río Sánchez)

Pilar del Río este o personalitate importantă în lumea culturală, o scriitoare, traducătoare și activiștă spaniolă, dar și văduva celebrului scriitor portughez. Ea s-a născut 15 martie 1950 în Spania și a fost marea iubire a scriitorului.

Pilar del Río a devenit cunoscută în întreaga lume ca soția lui José Saramago. Cei doi s-au întâlnit în anii ’80 și au început o relație care a devenit ulterior una dintre cele mai semnificative părți ale vieților lor. Pilar del Río și José Saramago s-au căsătorit în 1988. Ea a fost alături de el în ultimele decenii ale vieții sale și a jucat un rol esențial în susținerea și promovarea operei sale.  Pilar del Río a fost implicată în diverse activități culturale și sociale. Ea a fost președintă a Fundației José Saramago, care are scopul de a promova cultura și literatura, dar și de a sprijini proiecte sociale.

Ea însăși este scriitoare și traducătoare, având în vedere că a tradus în spaniolă operele lui Saramago. Ea a avut un rol important în aducerea operei lui Saramago la un public internațional, iar eforturile sale au contribuit semnificativ la extinderea influenței literare a lui Saramago în lume.

Invitație la (re)citire

Fiecare citeşte în felul lui, îşi inventează o manieră proprie, unii îşi petrec toată viaţa citind fără să treacă vreodată dincolo de lectură, rămân lipiţi de pagină, nu pricep că vorbele sunt numai pietre puse pentru a traversa curentul unui râu, sunt acolo doar ca să putem ajunge pe celălalt ţărm, celălalt ţărm contează. Doar dacă nu cumva aceste râuri n-au două ţărmuri, ci mai multe, fiecare om care citeşte este propriul lui ţărm şi e numai al lui ţărmul pe care trebuie să ajungă.

*****

Trecutul este o imensă carieră de piatră prin care mulţi şi-ar dori să se plimbe ca pe autostradă, în timp ce alţii merg răbdători din bolovan în bolovan şi îl ridică pe fiecare, pentru că simt nevoia să vadă ce se ascunde dedesubt.

*****

La urma urmei, mergem odată cu timpul, în timp, şi niciodată în afara lui, oricât ni s-ar reproşa că rămânem pe dinafară.