Izvorul Tămăduirii este una din sărbătorile însemnate din calendarul ortodox, care are loc întotdeauna în vinerea din Săptămâna luminată, cea de după Învierea Domnului. În această zi sfântă se merge în pelerinaj la mânăstirile din țară, pentru a asista la slujbele închinate Maicii Domnului, cea făcătoare de minuni.
Preoții oficiază slujbe de sfinţire a apei, numită „Agheasma Mică”. După slujba de sfinţire, preoţii îi stropesc pe credincioşi cu apă binecuvântată şi intonează o cântare specifică, numită tropar: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău”.
Biserica Ortodoxă din Cisnădioara (Foto: preot Radu Tănase)
În credinţa populară, acest cântec de binecuvântare, rostit de preot în timp ce mulţimea credincioşilor este stropită cu apă sfinţită, are rol purificator, de binecuvântare sacră, amintind de lacrimile Maicii Domnului de lângă Cruce, din Vinerea Patimilor.
Biserica Ortodoxă din Cisnădioara (Foto: preot Radu Tănase)
Există și o istorie legată de importanța acestei zile: Împăratul Leon cel Mare (457-474) , mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit, însetat și înfometat, care îşi căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar, la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Rătăcind, a auzit glasul Maicii Domnului care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere. Urmându-i sfatul, împăratul a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi făcător de minuni. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului. Mai târziu, și împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală incurabilă, s-ar fi vindecat după ce ar fi băut apă din acest izvor, iar ca semn de mulţumire, a purces la construcția unei biserici şi mai mare, dar aceasta fost distrusă de turci în 1453, în urma bătăliei care a dus la căderea Constantinopului.
Foarte mulți creștini aleg să meargă la Istanbul (numele nou al vechii cetăţi a Constantinopolului), loc în care se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie datează din secolul al XIX-lea, iar la subsolul ei se află un paraclis din secolul al V-lea, unde există până astăzi ceea ce era izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.Tot în paraclisul subteran se află o icoană a praznicului, a cărei vechime atinge perioada de aur a Bizanţului şi despre care se spune că „se curăţă singură“.
Există și câteva tradiții legate de această zi (sursa aici):
„Tinerii adolescenţi din anumite zone ale ţării obişnuiau să facă legământul juvenil – în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit.
Persoanele „legate”, verii, surorile, fraţii, fraţii de cruce, se întâlneau anual sau după căsătorie, la Rusalii. După încheierea legământului, ei se comportau unii faţă de ceilalţi ca adevăraţi fraţi şi surori.
În tradiţia populară, se crede că bolnavii care respectă ritualul şi beau apă sfinţită din ziua praznicului dimineaţa, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc.
De asemenea, cu Aghiasma Mică se stropesc toate camerele din casă.
Se mai spune în popor că, în această zi, apele sunt mai zgomotoase şi mai zbuciumate. De aceea, zgomotul apei îi ajută pe fântânari să găsească mai uşor o sursă de apă.
Femeile nu trebuie să spele, să calce sau să croiască îmbrăcăminte,pentru că se spune că lucrul făcut în ziua sfântă nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.
Tot în această zi, gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca ele să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la muncile agricole. Se stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului şi grădinile şi livezile, pentru a fi un an rodnic. Totodată, oamenii cred că acest ritual protejează recoltele de distrugerile provocate de grindină.”
