OCTOMBRIE
Ion Minulescu
În parcul presărat cu statui
De Nimfe,
Fauni
Şi Silvani,
De-a lungul celor trei alei
De plopi,
De tei
Şi de castani,
Pe băncile vopsite-n verde
Şi pe nisipul galben-şters,
Multicolorele covoare de frunze veştede s-aştern
În ritmul vântului de toamnă,
Ca-n ritmul unui ultim vers ―
Un vers cu care se sfârşeşte un cânt
Dintr-un Poem etern.
Octombre ― curtizana pală, cu-obraji fardaţi
Şi buze supte ―
Octombre ― amanta celor care pornesc
Să nu se mai întoarcă ―
Octombre-a poposit în parcul cu-alei cotite
Şi-ntrerupte
De visătoarele bazinuri,
Pe-albastrul cărora ― o barcă ―
O frunză veştedă şi-aşteaptă întârziatele surori…
O!… Ne’ntrerupta disonanţă de schingiuiri
Ce-ţi dă fiori!…
O!… Nesfârşitele regrete abia şoptite!…
Cine trece
Prin parcul presărat cu statui,
De-a lungul celor trei alei,
Se-nduioşează ca de plânsul idolatratelor femei!…
Şi-n parcul unde altădată veneau Boemii să-şi aştepte
Necredincioasele Boeme ―
Acelaşi parc ce-ţi pare şi-astăzi
O filă ruptă din romanul nemuritorului Murger ―
Îşi pleacă braţele uscate,
Precum prin albele spitale
Îşi pleacă braţele bolnavii ce plâng ―
Şi nu ştiu pentru ce…
Şi-n timp ce vântu-i smulge fardul
Şi-l spulberă în largi spirale,
Octombre ― curtizana pală ―
Coboară ultimele trepte!…
(Viaţa literară, II, nr. 2, 13 ianuarie 1908)
Octombrie
George Topârceanu
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile..
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -.
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
https://www.youtube.com/watch?v=sApvlN2pmVs&t=2s
