Se poate relaxa rockul?! Așterne vreun mister muzica country?! Și cu care din cele două ar prefera bluesul să stea la un pahar de taifas jazzy, pe înserat?
Un enigmatic învăluit discret în talent, cântărețul și compozitorul J.J. Cale (n. 5 decembrie 1938 – d. 26 iulie 2013), deși a evitat lumina reflectoarelor, influența sa ca artist muzical a fost recunoscută și afișată lumii de figuri precum Mark Knopfler, Neil Young și, mai ales, Eric Clapton, care l-au descris drept „unul dintre cei mai importanți artiști din istoria rockului”.
Eric Clapton îl învinovățește ca fiind cauza și izvorul muzicii sale:
„Aș vrea ca oamenii să înțeleagă cu adevărat cine a fost și ce a făcut J.J. Cale. Eu sunt doar mesagerul. Întotdeauna am simțit că asta e treaba mea. Am încercat să interpretez lucrurile astfel încât publicul larg, sau cel puțin cei care ascultă ceea ce fac eu, să-și pună întrebarea de unde vin toate astea.”
J.J. Cale este creatorul Tulsa Sound, gen muzical ce poate răspunde – împletit neconvențional, dar cu distincție – întrebărilor cu care am început.
Artistul a devenit faimos în 1970, atunci când Eric Clapton i-a preluat piesa „After Midnight” și l-a determinat să-și înregistreze primul album de studio – Naturally. Tot de la J.J. Cale provine și ”Cocaine”…
Ca să nu fie nici un fel de confuzie în privința stilului acestui muzician, Eric Clapton spune concis:
„it’s all about finesse„
Sensitive Kind
Don’t take her for granted, she has a hard time
Don’t misunderstand her or play with her mind
Treat her so gently, it will pay you in time
You’ve got to know she’s the sensitive kind
Tell her you love her, each and every night
And you will discover she will treat you right
If you believe, I know you will find
There ain’t nothing like the sensitive kind
She gets lonely waiting for you
You are the only thing to help her through
Don’t take her for granted, she has a hard time
You’ve got to know she’s the sensitive kind
Citește și O pereche de mâini
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.