Timpul, eternul prieten şi duşman totodată. Cele mai frumoase gânduri sunt cele pe care le simţi ca autentice, ca făcând parte din tine, chiar dacă nu-ţi revine onoarea sau şansa de a le fi exprimat în cuvinte potrivite. Sau alese.
La început de an, urarea Preasfinţitului Florentin reprezintă un mesaj de suflet,  numai bun să vă încălzească inimile:
„Îți doresc să ai timp și nu îți doresc un har oarecare.
Îți doresc ceea ce mulți nu au. Îți doresc să ai timp pentru a te distra și timp pentru a râde.
Îți doresc timp pentru ceea ce faci, pentru ceea ce gândești.
Un timp nu doar pentru tine însuți, ci și pentru a-l oferi celorlalți.
Îți doresc să ai timp, nu pentru a te grăbi și a fugi, ci pentru a te bucura, pentru a fi vesel.
Îți urez timp, nu doar pentru a trece. Îți doresc un timp pentru a rămâne, timp pentru a te minuna, pentru a te încredința, timp pentru a atinge stelele, timp pentru a crește și a te maturiza.
Îți doresc timp pentru a spera și pentru a iubi.
Îți doresc timp pentru a te găsi pe tine însuți și sigur vei găsi o persoană minunată pentru a trăi fiecare zi, fiecare oră ca pe un dar.
Îți urez să ai timp pentru viața ta fiindcă timpul trece prea lent pentru cel care așteaptă, prea rapid pentru cel care se bucură, prea greu pentru cel care suferă, dar pentru cel care iubește, timpul înseamnă veșnicie.”
Concertul de la Viena, aici, dacă nu aţi apucat să-l vedeţi live, sau dacă doriţi să-l revedeţi:
https://www.youtube.com/watch?v=Lt8ZVE6eJss

Maestrul Daniel Barenboim dirijează prestigiosul concert pentru a treia oară, după 2009 şi 2014. Aici este programul:

  • Josef Strauss: Phönix-Marsch, op. 105Johann Strauss II.: Phönix-Schwingen. Walzer, op. 125
  • Josef Strauss: Die Sirene. Polka mazur, op. 248
  • Josef Hellmesberger (Sohn): Kleiner Anzeiger. Galopp, op. 4
  • Johann Strauss II.: Morgenblätter. Walzer, op. 279
  • Eduard Strauss: Kleine Chronik. Polka schnell, op. 128
  • Johann Strauss II.: Ouvertüre zur Operette „Die Fledermaus”
  • Johann Strauss II.: Champagner-Polka. Musikalischer Scherz, op. 211
  • Carl Michael Ziehrer: Nachtschwärmer. Walzer, op. 466
  • Johann Strauss II.: Persischer Marsch, op. 289
  • Johann Strauss II.: Tausend und eine Nacht. Walzer, op. 346
  • Eduard Strauss: Gruß an Prag. Polka française, op. 144
  • Josef Hellmesberger (Sohn): Heinzelmännchen
  • Josef Strauss: Nymphen-Polka, op. 50
  • Josef Strauss: Sphärenklänge. Walzer, op. 235

Ambasadorii muzicali ai Austriei

Orchestra Filarmonicii din Viena este cea mai bine cotată în Olimpul celor mai bune orchestre internaţionale. Până şi dirijorii de aici se numără printre cei mai buni din lume. În fiecare an este invitat altcineva şi îi putem aminti pe Mariss Jansons (2016), Gustavo Dudamel (2017), Riccardo Muti (2018), Christian Thielemann (2019) şi Andris Nelsons (2020). În 2021, Riccardo Muti s-a aflat deja pentru a şasea oară la pupitru. Din 2022, va dirija Daniel Barenboim.

Concertul de Anul Nou are loc la Musikverein, centrul muzicii clasice din Viena. Sala mare a fost denumită şi Sala de Aur. Această sală nu este considerată numai cea mai frumoasă din lume, ci şi una dintre cele mai bune săli din lume sub aspect acustic. Pentru Concertul de Anul Nou, stilului istorizant al sălii construite după un model din Antichitate i-au fost adăugate magnifice decoraţiuni florale. Coloanele, cariatidele şi reliefurile frontonului sugerează că în acest loc a fost ridicat un templu al muzicii.