Romanţă fără muzică (Nu-i nimeni să ne vadă)
”Nu-i nimeni… nimeni să ne vadă şi să ne-auză –
Nu pleca!
Dă-mi degetele-ţi inelate să le sărut ca şi-altădată,
Dă-mi degetele-ţi inelate –
Poeme-n pietre nestemate –
Vreau să le-nvăţ pe dinafară şi să le cânt,
Dă-mi mâna toată,
Căci nu-i în tot salonul alta, aşa, la fel cu mâna ta.
Rămâi cu mine toată seara…
Ce-ţi pasă dac-o să sfârşească
Orchestra valsul?…
Tu nu ştii
Că nu-i în tot salonul altul la fel ca mine să iubească?
Deschide-ţi braţele –
Altarul în care mă-nchinam alt’dată –
Deschide-mi braţele şi prinde-mi în ele braţele-obosite,
Apleacă-ţi gura-nsângerată,
Şi sărutările-ţi aprinse înseamnă-le pe-obrazu-mi pal.
Înseamnă-le la rând, să-mi steie pe veci de pază,
Neclintite,
Ca păsările legendare pe malul lacului Stymfal!””…
”Dă-mi mâna toată, Căci nu-i în tot salonul alta, aşa, la fel cu mâna ta.”
Romanţa zilelor de ieri
”Taci,
Să nu-mi deştepţi tristeţea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!…
Taci,
Să nu-mi deştepţi în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâielor dureri!
Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,
Treci tăcut ca cel ce-şi pune mâinile-n cruciş pe piept,
Şi să nu mă chemi pe nume –
Să-mi deştepţi din piatră chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deştept…
Ocoleşte-mă cu groază, ca pe-un stârv de om ucis –
Nu de oameni,
Ci de mâna ne’ntrupatelor dorinţi –
Şi pe piatra-mi funerară nu citi poemul scris
De nebunul din cetatea plină numai de cumunţi!…
Ocoleşte-mă cu groază…
Dar opreşte-te deoparte,
Să mă poţi privi de-a-ntregul
Şi să-mi spui ce vezi…
Eu sunt
Stropul vinului ce scade prin paharele deşarte
Şi romanţa nesfârşită, căci arcuşele s-au frânt!”
