Între tragism și iubire: Heinrich von Kleist și Henriette Vogel

În lumea literară a secolului al XIX-lea, se remarcă un nume strălucitor și tulburător – Heinrich von Kleist (Anton Graff Heinrich von Kleist). Cunoscut pentru operele sale puternice și întunecate, Kleist a trăit o viață marcată de conflicte interioare și căutări intense de sens. Viața și moartea sa tragice sunt strâns legate de iubita sa, Henriette Vogel, formând un cuplu înstrăinat și în același timp într-o căutare comună a răspunsurilor la întrebările existențiale.

commons.wikimedia.com

Începuturile într-o lume tulbure

Heinrich von Kleist s-a născut în 1777 în Frankfurt, Germania. De la o vârstă fragedă, a fost atras de arta scrisului și a explorat o varietate de genuri literare, inclusiv poezie, dramă și proză. Cu toate acestea, talentul său artistic venea mână în mână cu o sensibilitate copleșitoare și o contemplare profundă a existenței umane. Henriette Vogel, cunoscută și ca Henriette Vogel von Weigelsdorf, născută pe 17 septembrie 1780 în Köpenick, lângă Berlin, provenea dintr-o familie burgheză.  În 1800 s-a căsătorit cu comerciantul de mărfuri Johann Christian Vogel, iar momentul întâlnirii cu Heinrich von Kleist, Henriette Vogel avea patru copii. Nu a fost o personalitate cunoscută în domeniul artei sau literaturii, iar datele despre existența ei sunt relativ puține.  Ea a intrat în istorie în principal datorită relației sale cu Heinrich von Kleist și tragicului lor sfârșit comun prin sinucidere în 1811.

Întâlnirea predestinată

Drumurile lui Kleist și Henriette Vogel s-au intersectat în anul 1800, într-un moment în care amândoi se aflau în căutarea unei conexiuni autentice într-o lume dominată de falsitate și convenție socială. În ciuda diferențelor lor de statut social și personalitate, au descoperit o atracție puternică și o înțelegere reciprocă profundă.

Heinrich von Kleist și Henriette Vogel s-au cunoscut în vara anului 1801 în orașul german Würzburg. La acea vreme, Kleist avea 24 de ani și călătorea prin diferite părți ale Germaniei în căutarea sensului vieții și a propriei identități. Henriette Vogel era o femeie căsătorită în vârstă de 28 de ani și mamă a patru copii. Cei doi s-au întâlnit în timpul unei petreceri și au fost atrași unul de celălalt într-un mod profund și neobișnuit. Kleist, care avea o personalitate tulburată și uneori melancolică, a găsit în Henriette o confidență și un sprijin emoțional. Au împărtășit viziuni filozofice similare și simțeau că se înțeleg la un nivel profund.

O relație tumultuoasă

Relația lor a fost marcată de suișuri și coborâșuri, cu momente de pasiune intensă și disperare în egală măsură. Cei doi s-au dedicat reciproc, căutând unul în celălalt alinare și salvare de la neliniștile interioare. Cu toate acestea, presiunile sociale, dezamăgirile personale și propriile lupte interioare i-au adus deseori în pragul destrămării. Cei doi s-au scris scrisori pline de emoție și au avut întâlniri secrete. Chiar dacă Kleist și-a exprimat dorința de a se căsători cu Henriette, există puține dovezi concrete cu privire la relația lor intenționată.

Pactul sinistru

În 1811, într-o încercare de a scăpa de durerea și suferința care îi copleșea, Kleist și Henriette Vogel au ajuns la o hotărâre șocantă – să-și pună capăt vieții împreună. Au petrecut ultimele lor zile într-o atmosferă tensionată și apăsătoare, planificând în secret actul lor final, în speranța că vor găsi eliberarea dorită prin moarte.

 Moartea și moștenirea artistică

Într-o dimineață în noiembrie 1811, cei doi îndrăgostiți și-au pus în aplicare planul sinistru. Heinrich von Kleist a împușcat-o pe Henriette Vogel și apoi pe sine, punând capăt suferinței lor și intrând în eternitatea neînțeleasă. Moartea lor a lăsat în urmă un vid imens în lumea artistică și a adus în prim-plan întrebări privind relația între artă, suferință și existență.

de.wikipedia.org

Eternitatea operei

Operele lui Heinrich von Kleist sunt considerate remarcabile pentru expresia lor profundă și analiza intensă a naturii umane. Kleist abordează teme precum puterea, moralitatea, destinul și existența într-un stil tulburător și captivant.  Prin profunzimea psihologică a personajelor, tensiunea dramatică și abordarea provocatoare a temelor morale și existențiale, prin stilul său distinctiv și influența asupra literaturii germane și europene au făcut din Kleist unul dintre cei mai importanți scriitori ai perioadei romantice.

”Penthesilea” este o piesă de teatru, scrisă în 1808, care explorează dragostea pasională și distrugătoare dintre regina amazonă Penthesilea și eroul greces Achille. Kleist prezintă un conflict dramatic între masculin și feminin, violență și tandrețe, într-o manieră non-conformistă și provocatoare. Cu siguranță că sursa de inspirație se regăsește în povestea de dragoste pe care o trăia la cele mai înalte cote ale intensității pasiuonale și intelectuale.

„Ulciorul spart” (”Der zerbrochene Krug”) e o comedie neagră, scrisă în 1803, care combină umorul cu aspectele serioase ale moralității și justiției. Piesa explorează eroarea umană, decăderea morală și căutarea adevărului într-un context judiciar, oferind o critică subtilă a societății contemporane.

„Michael Kohlhaas” este o nuvelă, scrisă în 1810, în care autorul se concentrează pe povestea unui negustor cinstit, Michael Kohlhaas, care se transformă într-un răzbunător nemilos după ce este tratat nedrept de autorități. Kleist explorează tema răzbunării și a justiției individuale într-o societate coruptă și injustă.

„Amphitryon”- o comedie scrisă în 1807, se inspiră din mitologia greacă și explorează tema identității și a confuziei într-un mod amuzant și satiric. Piesa urmărește povestea lui Amphitryon, care este înlocuit de zeul Jupiter în absența sa, creând o serie de quiproquo și situații comice.

„Marquise de O…” (”Die Marquise von O…”): Această povestire, publicată în 1808, prezintă povestea unei femei noble care rămâne însărcinată fără să știe cum și de cine. Kleist examinează teme precum onoarea, moralitatea și absurdul într-o manieră captivantă și enigmatică.

„Nu ne putem ridica mai presus de propria noastră natură, dar putem să o transformăm.” – din „Pentru o noapte de primăvară”

„Fiecare își are propriul său drum către esență, iar drumurile noastre sunt de cele mai multe ori întunecate.” – din „Ulciorul spart”

„Omul este o ființă ciudată, mereu în căutare de adevăr, dar totodată incapabil să-l accepte.” – din „Michael Kohlhaas”

„Fără credință, fără speranță, noi suntem doar niște umbre rătăcite în labirintul vieții.” – din „Amphitryon”

„Destinul uman este un joc al întâmplărilor și al deciziilor noastre, iar rezultatele sunt adesea neașteptate.” – din „Marquise de O…”

 

„Amour Fou” (”Dragoste nebună”) este un film austriac din 2014 regizat de Jessica Hausner, cu Christian Friedel și Birte Schnöink în rolurile principale. Povestea, plasată la Berlin în anii 1810 și 1811, se bazează pe viața scriitorului, dramaturgului și poetului Heinrich von Kleist care s-a sinucis împreună cu iubita sa Henriette Vogel. Link pentru vizionare AICI.